Art.1 - Se aprobă modificarea și completarea Acordului de parteneriat dintre Municipiul Târgoviște și Comuna Șotânga, în vederea realizării în comun a proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, aprobat în anexa 2 la Hotărârea Consiliului Local al comunei Șotânga nr. 54/05.05.2022, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Se aprobă modificarea și completarea Descrierii sumare a investiției aprobată în anexa 4 la Hotărârea Consiliului Local al comunei Șotânga nr. 54/05.05.2022, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Se aprobă modificarea și completarea art. 6 din Hotărârea Consiliului Local al comunei Șotânga nr. 54/05.05.2022 privind aprobarea participării Comunei Șotânga în cadrul proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, aprobarea notei de fundamentare a investiției, a cheltuielilor legate de proiect, precum și aprobarea acordului de parteneriat, a protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale și a anexei privind descrierea sumară a investiției propusă a fi realizată prin proiect și va avea următorul cuprins:
”Art. 6 (1) Se aprobă valoarea totală a proiectului ”Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I” , după cum urmează:
- Valoarea investiției este de 57.206.696,70 lei fără TVA, echivalentul a 11.621.000,00 euro fără TVA, din care:
56.960.561,70 lei fără TVA echivalentul a 11.571.000,00 euro fără TVA reprezentând valoarea investiției fără stații;
246.135,00 lei echivalentul a 50.000,00 euro fără TVA reprezentând valoarea stațiilor de încărcare alocate comunei Șotânga.
(2) Valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este de 10.869.272.37 lei pentru proiectul ”Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, și va fi asigurată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta 10 – Fondul Local – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în conformitate cu legislația în vigoare.
(3) Comuna Șotânga se obligă să asigure spații adecvate pentru amplasarea unei stații de încărcare pentru autobuze electrice, care va presupune și posibilitatea de staționare a mijloacelor de transport pe perioada încărcării”.
Art. 4 - Se aprobă modificarea și completarea art. 7 din Hotărârea Consiliului Local al comunei Șotânga nr. 54/05.05.2022 privind aprobarea participării Comunei Șotânga în cadrul proiectului „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, aprobarea notei de fundamentare a investiției, a cheltuielilor legate de proiect, precum și aprobarea acordului de parteneriat, a protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale și a anexei privind descrierea sumară a investiției propusă a fi realizată prin proiect și va avea următorul cuprins:
„Art. 7 - Comuna Șotânga aprobă contribuția la valoarea cheltuielilor totale eligibile ale proiectului ” Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I” în cuantum de 246.135,00 lei fără TVA (echivalentul a 50.000,00 euro la cursul infoeuro luna mai 2021 – 1 euro= 4,9227 lei), reprezentând contravaloarea stațiilor de încărcare vehicule electrice ce vor fi achiziționate centralizat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, conform Acordului de parteneriat”.
Art. 5 - De la data aprobării prezentei orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Art. 6 - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Comunei Șotânga prin aparatul de specialitate al Primarului.
Art. 7 - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu în termenul prevăzut de lege de către secretarul general al comunei Șotânga, Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița, primarului comunei Șotânga, unității administrativ-teritoriale Municipiul Târgoviște și se publică în Monitorul Oficial Local al comunei Șotânga, în format electronic și pe pagina de internet la adresa www.sotanga.ro.