Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 55 / 22.08.2022
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind suplimentarea sumei de 50.000 lei cu suma de 30.000 lei, din bugetul local al comunei Târgușor, județul Constanța, pe anul 2022, în vederea efectuării reparațiilor curente pentru pregătirea anului școlar 2022- 2023, la Școala Gimnazială nr. 1 Târgușor și la Grădinița cu Orar Normal Târgușor

Avizul comisiilor de specialitate

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Târgușor

Comuna Târgușor

Proiect de hotărâre

Nr. 55 din 22.08.2022

privind suplimentarea sumei de 50.000 lei cu suma de 30.000 lei, din bugetul local al comunei Târgușor, județul Constanța, pe anul 2022, în vederea efectuării reparațiilor curente pentru pregătirea anului școlar 2022- 2023, la Școala Gimnazială nr. 1 Târgușor și la Grădinița cu Orar Normal Târgușor

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 129 alin . (2) lit. d) și alin. (7) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului Nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu  modificările și completările  ulterioare;
  2. prevederile art. 3 și art. 4 din  Legea nr. 500/ 2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile art. 3 din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;      
  4. prevederile art. 3 din Legea bugetului de stat pe anul 2022, nr. 317/ 2021;

Ținând cont de:

  1. referatul de  aprobare al doamnei   Mădălina NEGRU, primarul comunei Târgușor;
  2. raportul de specialitate al compartimentului Buget- Finanțe- Contabilitate- Salarizare-Resurse Umane-  Impozite și Taxe, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor;
  3. avizul Comisiei de Nr. 1 de specialitate pe domenii de activitate pentru activități economico- financiare amenajarea teritoriului și urbanism, agricultură, a Consiliului local al comunei Târgușor;

Luând act de:

  1. prevederile art. 105* alin. (4) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei târgușor

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă suplimentarea sumei de 50.000 lei cu suma de 30.000 lei, din bugetul local al comunei Târgușor, județul Constanța, pe anul 2022, în vederea efectuării reparațiilor curente pentru pregătirea anului școlar 2022- 2023, la Școala Gimnazială nr. 1 Târgușor și la Grădinița cu Orar Normal Târgușor.

Art. 2 - Sumele prevăzute la art.1, vor fi suportate din Capitolul bugetar 65.02 - “ Învățământ”, titlul 20 – “bunuri și servicii”, 20.02.- reparații curente.

Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Târgușor, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Târgușor, Instituției Prefectului – Județul Constanța și   Compartimentului Buget- Finanțe- Contabilitate- Salarizare-Resurse Umane- Impozite și Taxe, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor, în vederea ducerii la îndeplinire,  se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului local Târgușor, postare pe pagina de internet www.primariatirgusor.ro și se publică în Monitorul Oficial Local . 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI TÂRGUȘOR

Mădălina NEGRU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TÂRGUȘOR

Camelia VELICICĂ

Amendamente

modificarea sumei suplimentate de la 69.500 lei, la 30.000 lei, propusa de dl Dumitru DRAGU.

Intervenții în cadrul ședinței

Domnul viceprimar, Viorel PETRE:

,, Sunt de acord cu lucrările la Școală pentru că trebuiesc efectuate, dar nu la aceste costuri. Cheltuielile sunt enorme! Când am fost primar niciodată într-un an de zile nu am consumat 12-15 galeti de lavabil. Nu puteți plăti 480 de mil pentru lavabil . S-au luat doar 10 găleți, 1 galeată 100 lei, 10 galeti 1000 lei. ,,

S-au purtat discutii pe marginea lucrărilor prevăzute în devizul de lucrări efectuate la scoală, între doamna primar și domnul viceprimar.

Domnul consilier, Constantin LEANCU, îi reproșează domnului viceprimar că ar fi trebuit să se implice, nu doar  așa să se spună că numai  doamna primar .

Domnul viceprimar consideră că 1 mil 300 lei vechi nu se justifică pentru lucările făcute. Întreabă pe doamna primar, daca gresia s-a demontat?  In continuare domnul viceprimar confirmă faptul că nu au demontat nimic, Se pune gresie peste gresie, peste tot. Numai pentru demontat gresie/faianță au prevăzut în deviz 100 de mil (vechi).

Și domnul consilier Constantin LEANCU consimte că este de acord cu lucrările, dar nu la suma asta și mai spune că: ,, Nu trebuie să dăm vina pe primar sau viceprimar.,,









Rezultate voturi