ANEXĂ la hotărârea nr. 85 din 31.10.2025

ACORD DE  PARTENERIAT

 

      I. PĂRŢILE:

                                  

  1. UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ TULCA cu sediul în com. Tulca, reprezentată legal prin d-nul Avrămuț Daniel, în calitate de primar

Nr. înreg.    4952            din 31.10.2025

şi

 

  1. DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI BIHOR (D.G.A.S.P.C. Bihor) cu sediul în Oradea, strada Feldioarei, nr. 13, reprezentată legal prin d-nul Puia Lucian-Călin, în calitate de director general.

Nr. înreg.                 din                                                      

II. OBIECTUL acordului de parteneriat

Obiectul prezentului acord de parteneriat îl constituie furnizarea de servicii de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi din Unitatea Administrativ Teritoria Tulca, potrivit art. 124 alin. (1) și (2) din Legea nr. 272/2004, actualizată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în vederea prevenirii unor situații de dificultate sau vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excludere socială, respectiv separare de familie.

III. SERVICIILE care fac obiectul acordului de parteneriat

Serviciile de recuperare vor fi furnizate de către Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi Oradea din cadrul D.G.A.S.P.C. Bihor, situat în Oradea, str. Traian Lalescu, nr. 3, jud. Bihor, copiilor încadrați într-un grad de handicap, în baza certificatului și a Planului de abilitare/reabilitare emis de către Comisia pentru Protecţia Copilului Bihor precum și a dispoziției de admitere la C.Z.R.C.D. Oradea. 

Terapiile de care pot beneficia copiii sunt cele prevăzute în Planul de abilitare/reabilitare aprobat de către Comisia pentru Protecţia Copilului Bihor. Serviciile de abilitare/reabilitare constau în: kinetoterapie, hidroterapie, masaj, logopedie, terapie ocupațională, stimulare senzorială, consiliere psihologică, stimulare cognitivă, terapie educațională, activități de recreere şi socializare.

UAT-ul cu care s-a încheiat acord de parteneriat va suporta costul lunar pentru numărul de copii stabilit în acord, pentru care se va emite o factură lunară astfel:

- pentru numărul de copii care au între 1 și 8/9 prezențe lunare la terapiile oferite de Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi Oradea, se va achita aceeași sumă stabilită în acord (reprezentând 50% din costul mediu lunar);

- pentru copiii care nu au nicio prezență la terapiile oferite de Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi Oradea pe lună, nu se emite factură.

Justificarea celor de mai sus se datorează faptului că, D.G.A.S.P.C. Bihor prin Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi Oradea are în vedere asigurarea/rezervarea numărului de locuri pentru numărul total de beneficiari pentru care s-a încheiat acest acord cu UAT-ul pe tot parcursul anului.

Serviciile de abilitare/reabilitare vor fi furnizate de două ori/săptămână pentru un număr de beneficiari, conform unei planificări stabilite de comun acord cu părintele/reprezentantul legal al copilului.

      IV. OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

     IV.1. Unitatea Administrativ Teritorial Tulca se obligă:

  1. să suporte 50% din costul mediu lunar aprobat de către Consiliul Județean Bihor pentru serviciile de recuperare furnizate copilului cu dizabilități din familie de pe raza localității dumneavoastră.

Costul mediu lunar conform H.C.J. Bihor nr. 58/30.04.2025 este de 3188 lei/beneficiar/lună, din care 1594 lei/beneficiar/lună este suportat de către UAT;

Facturarea și decontarea cheltuielilor se va face cu același cost de 1594 lei/beneficiar/lună   ca și în anul 2025, până la aprobarea unui nou cost mediu lunar în cursul anului 2026După aprobarea prin H.C.J. Bihor a noului cost mediu lunar pe beneficiar pe anul 2026, facturarea și decontarea cheltuielilor se va efectua potrivit noilor reglementări;

  • b)   să vireze lunar, până în ziua a 15-20 a lunii următoare în care s-a emis factura, în contul D.G.A.S.P.C. Bihor suma aferentă facturii privind serviciile prestate;
  • în situatia în care se constată necesitatea revizuirii Planul de abilitare/reabilitare înainte de expirarea termenului, responsabilul de caz prevenire întocmeste raportul de monitorizare cu recomandare de servicii de abilitare/reabilitare  (terapii specifice) la C.Z.R.C.D. Oradea, pe care îl transmite către Serviciul de Evaluare Complexă Handicap, Compartimentul de Evaluare Complexă a Copilului;
  • să desemneze un angajat din cadrul Compartimentului Asistență Socială care să colaboreze cu persoana desemnată de partenerul D.G.A.S.P.C. Bihor în vederea atingerii obiectivelor parteneriatului; 
  • să ţină evidența lunară a copiilor/copilului cu dizabilităţi de pe raza UAT-lui dumneavoastră care beneficiază de serviciile acordate la C.Z.R.C.D. Oradea;
  • să păstreze confidențialitatea cu privire la datele personale ale beneficiarului.

 

IV.2. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor se obligă:

  1. să suporte 50% din costul mediu lunar aprobat de către Consiliul Județean Bihor pentru serviciile de recuperare furnizate copilului cu dizabilităţi din familie.

Facturarea și decontarea cheltuielilor se va face cu același cost ca și în anul 2025 până la aprobarea unui nou cost mediu lunar în cursul anului 2026. După aprobarea prin H.C.J. Bihor a noului cost mediu lunar pe beneficiar pe anul 2026, facturarea și decontarea cheltuielilor se va efectua potrivit noilor reglementări; 

  1. să transmită lunar partenerului datele şi documentele justificative necesare efectuării plăților aferente serviciilor acordate, respectiv factura fiscală și tabelul nominal cu beneficiarii prezenți / lună la terapii, care să cuprindă numele și prenumele copilului cu dizabilități, CNP-ul și domiciliul acestuia
  2. să faciliteze accesul copilului cu dizabilităţi la serviciile recomandate în Planul de abilitare/reabilitare aprobat/avizat de către Comisia pentru Protecţia Copilului Bihor pentru terapii specifice la  C.Z.R.C.D. Oradea și să informeze părintele privind acordarea serviciilor de recuperare și planificarea la terapii pentru anul în curs printr-un proces verbal (având în vedere faptul că încheierea Acordului de parteneriat cu SPAS-ul se face pe un an calendaristic);
  3. să desemneze un angajat al Centrului de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilităţi Oradea care să colaboreze cu persoana desemnată de partener în vederea atingerii obiectivelor parteneriatului; 
  4. să păstreze confidențialitatea cu privire   la datele personale ale beneficiarului/lor.

 

V. DURATA prezentului acord de parteneriat este de 1 an, începând cu data de 01.01.2026, şi va fi supus spre aprobare Consiliului Local al Comunei Tulca, respectiv Consiliului Județean Bihor.

 

VI. ÎNCETAREA acordului de parteneriat se va face în următoarele situaţii:

  • a)         la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat;
  • b)        prin acordul de voință al părților;
  • prin reziliere, în situaţia în care una dintre părţi nu-şi respectă obligațiile asumate prin acordul de parteneriat, cu notificarea partenerului cu 30 de zile calendaristice înainte.  

În cazul în care copilului cu dizabilități nu îi mai sunt recomandate terapii la C.Z.R.C.D. Oradea, acordul nu încetează,  se identifică un alt caz, dacă există această nevoie.

 

VII. DISPOZIŢII FINALE

Parțile au dreptul, pe durata desfășurării prezentului acord de parteneriat, de a conveni modificarea clauzelor acestuia prin act adițional, cu condiția ca parțile să notifice solicitarea de modificare cu 30 de zile înainte.

 

Prevederile prezentului acord de parteneriat se vor completa cu prevederile legislative în vigoare.

Limba care guvernează prezentul acord de parteneriat este limba română.

Prezentul acord de parteneriat va fi interpretat conform legilor din România.

 

Prezentul acord de parteneriat a fost încheiat în trei exemplare, câte unu pentru fiecare parte.    

       

 

UNITATEA ADMINISTRATIV                           DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ TERITORIALĂ TULCA                              SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI BIHOR

 

     Primar 

Avrămuț Daniel                                                                          Director general

                                                                                                  Puia Lucian-Călin

                                                                          

 

                                                                                                                                                                                             Secretar                                                                               Director general adjunct 

   Cotrău Marius                                                                                Abrudan Mirela        

                                                    

 

 

     Avizat juridic                                                                                     Director general adjunct

                                                                                                          Ivan Carmen Violeta

  Cotrău Marius

                                                                                               

 

      Vizat C.F.P.

     inspector                                                                                         Şef serviciu SCSPBMF   

                                                                                                                           Ianc Silvia                                                            

    Iovan Sanda                                     

   

 

 

                                                                                                                           Avizat juridic

 

 

 

                                                                                                                           Vizat C.F.P

 

 

 

Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE)2016/679, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora.