Nr. 42 / 04.07.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind însușirea Acordului de cooperare pentru asigurarea suportului IT în vederea dezvoltării și gestionării Registului Spațiilor Verzi

Inițiator proiect

Mihai DUȚU

Primarul orașului

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

24 Iulie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Tulcea

Consiliul Local al orașului Măcin

Orașul Măcin

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 42 din 04.07.2025

privind însușirea Acordului de cooperare pentru asigurarea suportului IT în vederea dezvoltării și gestionării Registului Spațiilor Verzi

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 și ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  2. Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Art. 89 alin. (2) - (4), art. 129 alin. (2) lit. e) și alin. 9 lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Art. 24 alin. (1.1) și (1.2), precum și art. 35 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Ordinul comun nr. 232/2477/2010 privind aprobarea modelului-cadru al Acordului de cooperare pentru organizarea și exercitarea unor activități în scopul realizării unor atribuții stabilite prin lege autorităților administrației publice locale;
  6. Art. 942 și următoarele din Codul civil, referitoare la contracte sau convenții;
  7. Codul muncii;
  8. Codul de procedură civilă.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 8050/01.07.2025;
  2. Raportul compartimentului de resort nr. 8053/01.07.2025;
  3. Avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului local.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului măcin

întrunit în a 5-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 (1) Se însușește modelul-cadru al Acordului de cooperare pentru asigurarea suportului IT în vederea dezvoltării și gestionării Registrului Spațiilor Verzi, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

         (2) Obligațiile financiare rezultate din Acordul de cooperare prevăzut la alin. (1), pe întreaga durată de existență a acestuia, se suportă din bugetul local al orașului Măcin.

Art. 2 Prezenta hotărâre se aduce la îndeplinire de către primarul orașului Măcin, dl. Mihai DUȚU.

Art. 3 Publicitatea prezentei hotărâri se va asigura prin comunicare organelor și persoanelor interesate,  afișare și publicare  pe pagina de web a instituției: www.macin.ro.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Liviu-Dan CĂLIN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI MĂCIN,

Florin NEACȘU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 42 / 04.07.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 1
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 4
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 42 / 04.07.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 04.07.2025
2 Comunicarea către primar 08.07.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 17.07.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 08.07.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 09.07.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 24.07.2025