Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 64 / 26.08.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al orașului Măcin nr. 78/16.12.2024 privind reorganizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din orașul Măcin, pentru anul școlar 2025 - 2026

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 4

Raportul compartimentelor de resort

Raport Resurse umane

Forma inițiatorului

România

România

Județul Tulcea

Consiliul Local al orașului Măcin

Orașul Măcin

Proiect de hotărâre

Nr. 64 din 26.08.2025

privind modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al orașului Măcin nr. 78/16.12.2024 privind reorganizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din orașul Măcin, pentru anul școlar 2025 - 2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Art. 16 și art. 23 din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Art. 5 alin. (6) și alin. (7) din Procedura privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu în învățământul preuniversitar de stat în anul școlar 2025 - 2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare  aprobată prin Ordinul nr. 5197/2025;
  3. Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 10/13.08.2025 și nr. 12/18.08.2025 prin care au fost aprobate propunerile de reorganizare a unor unități de învățământ;
  4. Art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 10267/26.08.2025,
  2. Raportul compartimentului de resort nr. 10270/26.08.2025;
  3. Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local;
  4. Adresa Inspectoratului Școlar Județean Tulcea înregistrată cu nr. 7501/22.08.2025.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului măcin

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 Se aprobă modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al orașului Măcin nr. 78/16.12.2024 privind reorganizarea rețelei școlare  a unităților de învățământ preuniversitar de stat din orașul Măcin pentru anul 2025 - 2026, în sensul că Liceul Tehnologic Măcin își pierde personalitatea juridică și fuzionează prin absorbție cu Liceul Teoretic "Gheorghe Munteanu Murgoci" Măcin.

Art. 2  Se aprobă rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat din orașul Măcin pentrul anul 2025 - 2026 conform anexelor ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Publicitatea prezentei hotărâri se va asigura prin afișare și comunicare organelor și persoanelor interesate, afișare și publicare pe pagina web a instituției: www.macin.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL ORAȘULUI MĂCIN

Mihai DUȚU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI MĂCIN

Florin NEACȘU

Rezultate voturi