Având în vedere:
- raportul de specialitate, înregistrat sub nr.323/15.01.2024 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului comunei Păunești, județul Vrancea și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local Păunești, Județul Vrancea, începând cu data de 1 ianuarie 2024;
- dispozițiile art.10, art.11 alin. (1), art. 38 alin. (3) lit. e), din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- O.U.G. nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, precum consolidarea fiscală, combaterea evaziunii fiscală, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și prorogarea unor termene;
- HCL nr. 33/31.07.2017 privind stabilirea salariilor de bază aferente functionarilor publici si personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Păunești și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local Păunești, Județul Vrancea;
- HCL nr. 63/22.12.2017 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Păunești și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local Păunești, Județul Vrancea, începând cu data de 1 ianuarie 2018;
- HCL nr. 7/31.01.2019 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Păunești și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local Păunești, Județul Vrancea, începând cu data de 1 ianuarie 2019;
- HCL nr.4/31.01.2020 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Păunești și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local Păunești, Județul Vrancea, precum și stabilirea nivelului indemnizației de ședință a consilierilor locali, începând cu data de 01 ianuarie 2020;
- Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Păunești, județul Vrancea.
În temeiul prevederilor art. 196, alin.(1), lit.b, art. 197, alin. 1 și alin. 4, art. 199, alin. 1 și alin. 2 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă, începând cu data de 01.01.2024, salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul de specialitate al Primarului comunei Păunești și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local Păunești, Județul Vrancea, conform Anexei nr.1 parte integrantă din prezenta hotărâre.
(1.1) Salariile de bază sunt la gradaţia 0, în conformitate cu prevederile art.10, alin.3 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Art.2. Drepturile salariale ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul de specialitate al Primarului comunei Păunești și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local Păunești, Județul Vrancea se vor acorda prin Dispoziția Primarului comunei Păunești, județul Vrancea, în raport cu vechimea în muncă potrivit dispozițiilor art.10 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar, în conformitate cu dispozitiile art.11, alin.4 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
(2.1) Se împuternicește primarul comunei să stabileasca și/sau să actualizeze prin dispoziție valorile nominale ale salariilor de bază, ori de câte ori intervine, prin hotărâre a Guvernului, modificarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pe baza coeficienților de salarizare prevăzuți în anexă.
Art.4. Primarul comunei Păunești, prin compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al primarului va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârii adopatate.
Art.5. Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului - Judeţul Vrancea, pentru verificarea legalităţii, primarului Comunei Păunești, judeţul Vrancea şi compartimentului financiar - contabilitate din aparatul de specialitate al primarului pentru aducere la ȋndeplinire şi va fi adus la cunoştinţă publică, ȋn condiţiile legii.