Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 86 / 24.09.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind darea în administrare a imobilului înscris în CF 305440 aparținând domeniului public al comunei Petriș

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Petriș

Comuna Petriș

Proiect de hotărâre

Nr. 86 din 24.09.2025

privind darea în administrare a imobilului înscris în CF 305440 aparținând domeniului public al comunei Petriș

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

-  prevederile art. 129 alin. (2), lit. c), lit. b), alin. (6), lit. a), alin. (4), lit. f), art. 297, alin. (1), lit. a), art. 298, art. 299 și art. 300 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

- extrasul CF 305440;

- solicitarea Asociației Castel Salbek, adresată Consiliului Local Petriș în vederea obținerii unui parteneriat, înregistrată la Primăria comunei Petriș cu nr. 3481/22.08.2025;

Luând act de:

- referatul primarului comunei Petriş, înregistrat cu nr. 3971/24.09.2025 de aprobare a proiectului de hotărâre;
- raportul de specialitate nr. 13972/24.09.2025 prin care se propune adoptarea proiectului de hotărâre;  
- avizele favorabile ale Comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 3 din cadrul Consiliului Local al comunei Petriș;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei petriș

adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. Se aprobă darea în administrare a imobilului  (teren şi construcţie) înscris în CF 305440 Petriș,  proprietate publică a comunei Petriș, către Asociația Castel Salbek, persoană juridică privată cu sediul social în Comuna Petriș, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă contractul - cadru de administrare încheiat între Comuna Petriș, reprezentată prin primar şi Asociația Castel Salbek reprezentată prin Președinte, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se mandatează Primarul comunei Petriș, domnul Ionel - Gheorghe BERARI pentru a semna contractul de administrare.
Art. 4. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către Primarul comunei Petriș, prin aparatul de specialitate al primăriei.
 Art. 5. Prezenta se comunică:
-Instituţiei Prefectului-Judeţul Arad;
-Primarului comunei Petriş;
-Compartimentului Contabilitate;
-Asociației Castel Salbek;
-Prin afişare pe site www.comunapetris.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI PETRIȘ

Ionel-Gheorghe BERARI

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI PETRIȘ

Ionela-Georgeta SGĂRDEA

Prezentare proiect în cadrul ședinței

D-nul consilier local Paul - Gheorghe TODERAȘ menționează că această nouă colaborare va aduce un plus în comunitate.
D-nul consilier local Sorin ENE menționează că terenul care se dorește a fi dat în administrare este unul important, care este avantajul concret dacă dăm în administrare? Ce se întâmplă cu zona centrală din fața castelului? Trebuie să avem clauza în care zona centrală (piața) să fie în administrarea proprietarului, să nu lăsăm la mâna administratorului să poată beneficia de acest spațiu.
D-nul consilier local Gherman Petru menționează că noi nu facem nimic cu el, dacă a venit o persoană interesată ca să-l exploateze este un lucru bun pentru că va ajuta și comunitatea. Era bine dacă se făcea o dezmembrare ca să le fie dat în administrare doar terenul. Este de acord ca în obiectul de activitate să fie menționat cine se ocupă de zona din fața castelului (piața). În locația care se dorește a se construi pe teren putem desfășura și noi activități și evenimente precum și alte persoane fizice sau juridice interesate (cu acordul administratorului).

Rezultate voturi