Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 6 / 14.01.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind respingerea unor plângeri prealabile formulate împotriva H.C.L. nr. 63 din 29.12.2025

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Neamț

Consiliul Local al comunei Poienari

Comuna Poienari

Proiect de hotărâre

Nr. 6 din 14.01.2026

privind respingerea unor plângeri prealabile formulate împotriva H.C.L. nr. 63 din 29.12.2025

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 129 alin. 14 și art. 140 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

a) art. 7, alin. 4 din Legea nr. 554/2004 - Legea Contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

b) art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind Transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 

c) art. 3 alin. (2), art. 31, art. 40-50 și art. 80-83 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Luând act de:

a) plângerea prealabilă înregistrată la Primăria Comunei Poienari cu nr. 78 din 12.01.2026,  formulată de Cătălin APALAGHIEI, în calitate de consilier local, prin care solicită revocarea în parte a Hotărârii Consiliului Local Poienari nr. 63 din 29.12.2025, în sensul de a ajusta taxele și impozitele locale cu indicele de inflație corespunzător anului 2025,

b) plângerea prealabilă înregistrată la Primăria Comunei Poienari cu nr. 166 din 13.01.2026, formulată de Ovidiu PANAINTE, în calitate de consilier local, prin care solicită revocarea în parte a Hotărârii Consiliului Local Poienari nr. 63 din 29.12.2025, în sensul de a ajusta taxele și impozitele locale cu indicele de inflație corespunzător anului 2025,  

c) referatul de aprobare, înregistrat sub nr. 173 din 13.01.2026, elaborat de primarul comunei Poienari, în calitatea sa de iniţiator, calitate acordată de prevederile art. 211 din Ordonanța de urgență nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 

d) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Poienari, înregistrat sub nr. 192 din 14.01.2026; 

e) anunțul și procesul verbal de afișare nr. 228 din data de 15.01.2026; 

Luând act de avizul favorabil al comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Poienari, județul Neamț;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei poienari

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se respinge plângerea prealabilă nr. 78 din 12.01.2026, formulată de Cătălin APALAGHIEI, în calitate de consilier local, împotriva H.C.L. nr. 63 din 29.12.2025 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale ale comunei Poienari, județul Neamț, pentru anul 2026. 

Art. 2 - Se respinge plângerea prealabilă nr. 166 din 13.01.2026, formulată de Ovidiu PANAINTE, în calitate de consilier local, împotriva H.C.L. nr. 63 din 29.12.2025 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale ale comunei Poienari, județul Neamț, pentru anul 2026.

Art. 3 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul comunei Poienari.

Art. 4 - (1) Prin grija secretarului general hotărârea va fi comunicată: 

a) Instituției Prefectului Județul Neamț, 

b) Primarului comunei Poienari, 

c) Persoanelor interesate, 

(2) Se aduce la cunoștință publică prin depunerea la Monitorul Oficial al comunei Poienari, în format electronic, la pagina de internet www.primariapoienari.ro, în subeticheta: ”HOTARARILE AUTORITAȚII DELIBERATIVE” și se înscrie în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative. 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI POIENARI

Vasile-Emil DASCĂLU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI POIENARI

Alina-Liliana MREANĂ

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi