Consiliul local al comunei Preutești, având în vedere:
- Referatul de aprobare al primarului comunei Preutesti la proiectul de hotărâre înregistrat sub nr.12062 din 19.02.2025;
- Raportul Compartimentului buget finanțe contabilitate şi achiziţii publice înregistrat sub nr.12063 din 19.02.2025;
- Avizul consultativ al Comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului şi turism nr.12 din 27.02.2025;
- Avizul consultativ al Comisiei pentru învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, activităţi social-culturale, culte și protecţie copii nr.6 din 13.03.2025;
- Avizul consultativ al Comisiei pentru administraţia publică locală, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii şi liniştii publice și a drepturilor cetăţenilor nr.10 din 13.03.2025;
În baza:
- prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederilor Legii nr. 9 /10.02.2025 a bugetului de stat pe anul 2025;
- prevederilor Legii nr. 69 / 2010 a responsabilităţii fiscal-bugetare, republicată.
- prevederile art. 7 alin. (13) din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. a), art. 136, alin. (10) si art. 139, alin.(3), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu completarile si modificarile ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1.Se aprobă bugetul local al comunei Preutești aferent anului 2025 și estimările pentru anii 2026-2028, conform anexei nr. 1 care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 2.Se aprobă Lista de investiții pe capitole aferentă anului 2025, conform anexei nr. 2 care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă numărul de personal, precum și fondul de salarii aferent anului 2025 conform anexei nr. 3 care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 4. Primarul in calitate de ordonator principal de credite prin compartimentul buget, finanțe-contabilitate și achiziții publice va urmări derularea întocmai a bugetului local pe anul 2025, cu respectarea legalității si încadrarea in sumele propuse si aprobate atât la venituri cat si la cheltuieli.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Preutești, Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava precum Instituției prefectului - județul Suceava în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate și se aduce la cunoștință publică prin afișare pe site-ul comunei
.