Art. 1 – Se aprobă desfășurarea activității de învăţământ a structurii arondate unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială „Prof. Ilie Popescu” din comuna Șotânga, denumită Grădiniţa cu program normal Teiș, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar", „program normal", limba de predare „română", în sediul din str. Teiul Doamnei, nr. 56, sat Teiș, comuna Șotânga, județul Dâmbovița.
Art. 2 – Unitatea de învățământ cu personalitate juridică Şcoala Gimnazială „Prof. Ilie Popescu” din comuna Șotânga se obligă să efectueze demersurile legale în vederea acreditării și emiterii ordinului ministrului educaţiei.
Art. 3 - Cu aducerea la îndepinire se obligă primarul comunei Șotânga prin aparatul de specialitate al primarului și directorul Şcolii Gimnaziale „Prof. Ilie Popescu” din comuna Șotânga.
Art. 4 – Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu în termenul prevăzut de lege, prin intermediul secretarului general al comunei Şotânga, Primarului comunei Şotânga, Institutiei Prefectului - Județul Dâmbovița, persoanelor interesate, Şcolii Gimnaziale „Prof. Ilie Popescu” şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea în format electronic în Monitorul Oficial Local al comunei Șotânga și pe pagina de internet la adresa www.sotanga.ro.