Nr. 84 / 29.06.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind acordarea ”Diplomei de Onoare” și plata unui premiu pentru familiile care aniversează 50 de ani de căsătorie

Inițiator proiect

Constantin STROE

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Șotânga

Comuna Șotânga

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 84 din 29.06.2023

privind acordarea ”Diplomei de Onoare” și plata unui premiu pentru familiile care aniversează 50 de ani de căsătorie

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) prevederile art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003;

b) prevederile art. 3 şi art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997 ;

c) prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată privind Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare;

d) prevederile art. 4 alin.(3), art.14 alin.(3) și alin.(4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

e) prevederile art. 258 alin.(2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

f) prevederile art. 154 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

Luând act de:

a) referatul de aprobare înregistrat sub nr. 10299 din 23.06.2023 întocmit de primarul comunei Șotânga, în calitatea sa de inițiator;

b) raportul de specialitate înregistrat sub nr. 10373 din 26.06.2023 întocmit de compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Șotânga;

c) avizul cu caracter consultativ de adoptare a proiectului de hotărâre, întocmit de comisia pentru învățământ, sănătate, cultură, protecție socială, activități sportive și de agrement;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei șotânga

întrunit în a 33-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 – Se aprobă acordarea „Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 500 (cinci sute) lei familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și care au domiciliul în comuna Șotânga. 

Art. 2 – Se aprobă Regulamentul pentru acordarea „Diplomei de Onoare” și a premiului pentru aniversarea căsătoriei, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 - (1) Prin excepție, pentru anul 2023, beneficiază de „Diplomă de Onoare” și premiu pentru aniversarea căsătoriei, atât familiile care împlinesc în cursul anului 2023, cât și familiile care anterior anului 2023 au împlinit 50 de ani de căsătorie.

(2) Diplomele și premiile vor fi acordate în cadrul manifestării dedicate „Zilei comunei Șotânga”, organizată în data de 05.08.2023.

Art. 4 – Finanțarea cheltuielilor prevăzute la art.1 se face de la bugetul local – Secțiunea de funcționare de la capitolul 67.02 ”Cultură, recreere și religie”, subcapitolul bugetar 67.02.50 ”Alte servicii în domeniile culturii, recreerii și religiei”, articolul bugetar 59.22 ”acțiuni cu caracter științific și social-cultural”, din sume provenite din venituri proprii.

Art. 5 – Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se obligă primarul comunei Șotânga prin aparatul de specialitate al primarului.

Art. 6 – Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu în termenul prevăzut de lege, prin intermediul secretarului general al comunei Şotânga, Institutiei Prefectului - Județul Dâmbovița, Primarului comunei Şotânga, persoanelor interesate şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea în format electronic în Monitorul Oficial Local al comunei Șotânga și pe pagina de internet la adresa www.sotanga.ro.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Loredana-Nicoleta BOBEICA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȘOTÂNGA,

Cristina ZOIE

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 84 / 29.06.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 84 / 29.06.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.06.2023
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 12.07.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 06.07.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu