Nr. 79 / 13.07.2021
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind actualizarea devizului general pentru obiectivul de investiții „Construire pod peste râul Ialomița și drum de racordare amplasate la limita administrativ-teritorială a comunelor Șotânga și Doicești

Inițiator proiect

Constantin STROE

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Șotânga

Comuna Șotânga

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 79 din 13.07.2021

privind actualizarea devizului general pentru obiectivul de investiții „Construire pod peste râul Ialomița și drum de racordare amplasate la limita administrativ-teritorială a comunelor Șotânga și Doicești

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) prevederile art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003;

b) prevederile art. 3 şi art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;

c) prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată privind Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare;

d) prevederile art. 20 şi art. 21 din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

e) prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

f)prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;

g) prevederile art. 110 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. b), coroborat cu alin. (4) lit. d) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 

Ținând cont de:

a) prevederile Contractului de asociere nr. 1665/958/16.02.2017 încheiat între Comuna Șotânga și comuna Doicești având ca obiect realizarea obiectivului de investiție ”Construire pod peste râul Ialomița și drum de racordare amplasate la limita administrativ-teritorială a comunelor Șotânga și Doicești, județul Dâmbovița”;

b) prevederile Contractului de finanțare nr. 2132/27.10.2017 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și unitatea administrativ teritorială comuna Șotânga pentru realizarea obiectivului de investiție ”Construire pod peste râul Ialomița și drum de racordare amplasate la limita administrativ-teritorială a comunelor Șotânga și Doicești, județ Dâmbovița”;

c) Contractul de contractul de servicii nr. 3269/2004/2/2018Actul adițional nr. 1 la contractul de servicii nr. contractul de servicii nr. 3269/2004/2/2018 încheiat între comuna Șotânga, Șotânga Doicești și I.I. CEPARU ILARIE;

d) Devizul general actualizat al investitiei și indicatorii tehnico-economici elaborat de S.C. INFRA SYSTEM PROIECT S.R.L. București;

Luând act de:

a)  referatul de aprobare înregistrat sub nr. 10462/07.07.2021 întocmit de primarul comunei Şotânga în calitatea sa de inițiator;

b) raportul de specialitate întocmit de compartimentul de resort din cadrul Primăriei comunei Șotânga;

c) avizul cu caracter consultativ de adoptare/respingere a proiectului de hotărâre supus dezbaterii, întocmit de comisia de specialitate a consiliului local al comunei Șotânga;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei șotânga

întrunit în a 7-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 – (1) Se aprobă Devizul general actualizat pentru obiectivul de investiție ”Construire pod peste râul Ialomița și drum de racordare amplasate la limita administrativ-teritorială a comunelor Șotânga și Doicești, județul Dâmbovița”, conform anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Se actualizează indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Construire pod peste râul Ialomița și drum de racordare amplasate la limita administrativ-teritorială a comunelor Șotânga și Doicești, județul Dâmbovița”, conform anexei nr. 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 – Se aprobă valoarea cofinanțării obiectivului de investiții în sumă de 984.912,21 lei (inclusiv TVA), defalcate după cum urmează:

cap.1= 0,00 lei

cap.3 (cu excepția PT+DE) = 248.596,00 lei

cap 4.1 = 665.135,98 lei

cap. 4.5 = 11.977,94 lei

cap.5.1.2 = 0,00 lei

cap.5.2 = 59.202,29 lei

cap.6 = 0,00 lei

Art. 3 – Se aprobă valoarea cofinanțării proiectului “Construire pod peste râul Ialomiţa şi drum de racordare amplasate la limita administrativ-teritorială a comunelor Şotânga şi Doiceşti, judeţul Dâmboviţa” din bugetul local al comunei Șotânga în sumă de 492.456,10 lei, reprezentând 50% din valoarea de cofinanțare de 984.912,21 lei (inclusiv TVA).

Art. 4 - Cu aducerea la îndeplinire se obligă Primarul comunei Şotanga ec. Stroe Constantin prin aparatul de specialitate al primarului.

Art. 5 – Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu în termenul prevăzut de lege, prin intermediul secretarului general al comunei Şotânga, Instituției Prefectului - Județului Dâmbovița primarului comunei Şotânga, Consiliului Local al Comunei Doicești și se publică în Monitorul Oficial Local al comunei Șotânga, în format electronic și pe pagina de internet la adresa www.sotanga.ro.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Vasile NEGREA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȘOTÂNGA,

Cristina ZOIE

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 79 / 13.07.2021

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 14
4 Numărul voturilor „PENTRU” 14
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 79 / 13.07.2021

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 13.07.2021
2 Comunicarea către primar
3 Comunicarea către prefectul județului
4 Aducerea la cunoștință publică
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu