HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 50 din 28.05.2020
privind însușirea contractului de sponsorizare având ca obiect 500 buc măști de protecție
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) prevederile art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia
României, modificată
şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei
României nr.
429/2003
b) prevederile art. 3 şi art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997 ;
c) prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată
privind Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare;
d) prevederile art. 20 şi art. 21 din Legea-cadru a descentralizării nr. 189/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
e) prevederile
Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și
completările ulterioare;
f) prevederile art. 7 alin. (13) din legea nr. 52/2003, republicată, privind transparența decizională în administrația publică ;
g) prevederile
Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și
combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
h) prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de
alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru
prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
i) prevederile art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (3), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), coroborat cu alin. (7) lit. c), ale art. 438 alin. (1) și alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
j)prevederile Ordinului
nr. 1917/2005 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea
contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru
instituţiile publice şi instrucţiunile de aplicare a acestuia;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei șotânga
adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 - Se aprobă Contractul de sponsorizare nr. 4470/07.05.2020 încheiat între S.C. DIVERSAPRO INVEST S.R.L. și COMUNA ȘOTÂNGA având ca obiect sponsorizarea cu 500 (cinci sute) bucăți măști protecție facială, în valoare de 1071,00 lei, inclusiv TVA, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 – Produsele ce fac obiectul sponsorizării se folosesc de către Primăria comunei Șotânga în contextul măsurilor întreprinse pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus.
Art. 3 – Cu aducerea la îndeplinire se obligă Primarul comunei Şotânga, prin aparatul de specialitate al primarului.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Şotânga, prefectului județului Dâmbovița, persoanelor interesate, se publică în Monitorul Oficial Local al comunei Șotânga, în format electronic şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sotanga.ro.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Viorica NEGOESCU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȘOTÂNGA,
Cristina ZOIE
Secretarul general
cu atribuții delegate specifice secretarului general