Art. 1 – Se aprobă proiectul ”Extindere pe verticală structură ușoară, centru de zi pentru copii, comuna Șotânga, județul Dâmbovița” în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C13 – REFORME SOCIALE, Investiția I1 - „Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie", apelul de proiecte PNRR/2022/C13/I1.
Art. 2 – Se aprobă valoarea totală a proiectului „Extindere pe verticală structură ușoară, centru de zi pentru copii, comuna Șotânga, județul Dâmbovița”, în cuantum de 2.336.320 lei (douămilioane treisutetreizecișișasemii treisutedouăzeci lei) inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă în sumă de 1.564.522 lei (unmilioncincisuteșaizecișipatrumiicincisutedouăzecișidoilei) și valoarea totală neeligibilă în sumă de 771.798 lei (șaptesuteșaptezecișiunumiișaptesutenouăzecișioptlei).
Art. 3 - Se aprobă contribuția proprie în proiect, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, în sumă de 771.798 lei (șaptesuteșatezecișiunumiișaptesutenouăzecișioptlei).
Art. 4 - Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Extindere pe verticală structură ușoară, centru de zi pentru copii, comuna Șotânga, județul Dâmbovița”, pentru implementarea proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al comunei Șotânga.
Art. 5 - Se asigură toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile transferului/decontării ulterioare a cheltuielilor din PNRR.
Art. 6 - Se împuternicește domnul primar Stroe Constantin să semneze toate documentele necesare implementării proiectului, inclusiv contractul de finanţare, în numele și pe seama Comunei Șotânga.
Art. 7 – Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă primarul comunei Șotânga, județul Dâmbovița.
Art. 8 – Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu în termenul prevăzut de lege, prin intermediul secretarului general al comunei Şotânga, Instituției Prefectului - Județului Dâmbovița, primarului comunei Şotânga, persoanelor interesate și se aduce la cunoștință publică prin publicarea, în format electronic, în Monitorul Oficial Local al comunei Șotânga și pe pagina de internet la adresa www.sotanga.ro.