Art. 1 – Se aprobă scutirea/reducerea taxei de habitat pentru o perioada de un an a persoanelor singure/familiilor care s-au adresat cu cereri, conform tabelului anexat ce constituie parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art. 2 – (1) Hotărârea consiliului local cu privire la aprobarea/respingerea cererii se comunică petiționarului.
(2) Împotriva hotărârii, persoana nemulțumită poate face contestație in termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 – legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3 – Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se obligă Primarul comunei Șotânga, prin aparatul de specialitate al primarului.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu în termenul prevăzut de lege, prin intermediul secretarului general al comunei Şotânga, Institutiei Prefectului - Județul Dâmbovița, Primarului comunei Şotânga, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Management Integrat al Deșeurilor în județul Dâmbovița”, persoanelor interesate şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea în format electronic în Monitorul Oficial Local al comunei Șotânga și pe pagina de internet la adresa www.sotanga.ro.