Proiect de hotărâre
Nr. 44 din 14.03.2024
privind indexarea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2025
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) prevederile art. 121 alin. (1) si alin. (2) din Constituia României, modificată si completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003;
b) prevederile art. 3 si art. 4 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificata prin Legea nr.199/1997;
c) prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul Civil, cu modificările și completările ulterioare;
d) prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art.20 alin. (1) lit. b), art. 27 și art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
e) prevederile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h) ți prevederile titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
f) prevederile art. 266 și art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare;
g) prevederile art. 7 alin. (1)-(6) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
h) prevederile art. 2 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la componența unităților administrativ-teritoriale;
i) prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de:
a) Hotărârea Consiliului Local al comunei Șotânga nr. 112/2019 privind actualizarea taxei speciale pentru introducere gaze naturale la locuință, stabilită la înființarea distribuției de gaze naturale în satul Șotânga, comuna Șotânga;
b) Hotărârea Consiliului Local al comunei Șotânga nr. 5/2020 privind autorizarea/vizarea anuală a autorizației de desfășurare a activității economice de alimentație publică;
c) Hotărârea Consiliului Local al comunei Șotânga nr. 167/2023 privind stabilirea și aprobarea taxei de salubrizare începând cu data de 01.01.2024, în cuantumul stabilit pentru anul 2023;
d) Hotărârea Consiliului Local al comunei Șotânga nr. 135/2023 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, aplicabile în anul 2024;
e) Hotărârea Consiliului Local al comunei Șotânga nr. 50/2024 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 135/29.11.2023 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, aplicabile în anul 2024;
f) ierarhizarea la nivelul comunei Șotânga:
- rangul IV – comuna Șotânga, sat Șotânga;
- rangul V – comuna Șotânga, sat Teiș;
g) comunicatul de presa nr. 10/12.01.2024 al Institutului Național de Statistică publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației privind rata inflației de 10,4 %;
h) comunicatul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene privind rata de schimb a monedei euro în vigoare la data de 02 octombrie 2023 și comunicatul afișat pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în care cursul de schimb al monedei euro este de 4,9735 lei;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei șotânga
adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 - (1) Impozitele și taxele locale, precum și taxele speciale, pentru anul 2025, se indexează cu rata inflației în procent de 10,4, %, potrivit prezentei hotărâri.
(2) Tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor locale și amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul Local al Comunei Șotânga, este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Excepție de la prevederile art. 1, alin (1), sumele cuprinse în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) și (6) din anexa 1 - „Tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor locale și amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul Local al Comunei Șotânga" se indexează anual în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2024.
(4) Operațiunea de stabilire a sumelor datorate bugetului local se face prin rotunjire la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin reducere când fracțiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani și prin majorare când fracțiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari, aplicându-se regulile de rotunjire prevăzute în titlul IX punctul 11 lit. n) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se obligă Primarul comunei Șotânga, prin Serviciul financiar, contabil, administrare patrimoniu public și privat, achiziții publice, contractare și investiții din aparatul de specialitate al primarului.
Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, prin intermediul secretarului general al comunei Șotânga, Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița, Primarului comunei Șotânga, persoanelor interesate și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în format electronic în Monitorul Oficial Local și pe pagina de internet la adresa www.sotanga.ro.
INIȚIATOR PROIECT:
PRIMARUL COMUNEI ȘOTÂNGA
Constantin STROE
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȘOTÂNGA
Cristina ZOIE