Art. 1 – (1) Se aprobă scutirea de la plata majorărilor de întarziere aferente obligațiilor fiscale principale restante datorate bugetului local de către persoanele fizice și juridice, care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al comunei Șotânga.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru majorările de întarziere aferente obligațiilor de plată principale restante, stinse până la data de 15 decembrie 2022.
Art. 2 - Se aprobă Procedura privind acordarea scutirii de la plata majorărilor de întarziere aferente obligațiilor fiscale principale restante, constând în impozite și taxe locale datorate bugetului local de către persoanele fizice și juridice care dețin bunuri pe raza comunei Șotânga, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Art. 3 - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei se obligă Primarul comunei Șotânga, prin Serviciul financiar contabil, administrare patrimoniu, achizitii publice, contractare și investitii din aparatul de specialitate al primarului.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, prin intermediul secretarului general al comunei Șotânga, Instituției Prefectului-Județul Dâmbovița, Primarului comunei Șotânga, persoanelor interesate și se aduce la cunoștiință publică prin publicarea în format electronic în Monitorul Oficial Local pe pagina de internet la adresa www.sotanga.ro.