Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 26 / 31.05.2024
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea majorarii cu 10% fata de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 a veniturilor salariale existente, ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Șotrile, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Articolului II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 53/2024, începand cu data de 1 iunie 2024

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Forma inițiatorului

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Șotrile

Comuna Șotrile

Proiect de hotărâre

Nr. 26 din 31.05.2024

privind aprobarea majorarii cu 10% fata de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023 a veniturilor salariale existente, ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Șotrile, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Articolului II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 53/2024, începand cu data de 1 iunie 2024

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 15, art. 41, art. 120 alin. (1)  și art. 121 alin. (1) și alin. (2)  din Constituția României, republicată;

b) art. 3, art. 4 și art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 1 alin. (2), art. 3, art. 95 alin. (2), art. 96, art. 98, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a) coroborat cu alin. (3) lit. c), raportate la cele ale art. 155 alin. (5) lit. e), art. 391, art. 392 și art. 409, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 159-165 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

f) Art.142, lit. “b” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

g) art.11 alin. (1)-(2) şi alin. (4), coroborat cu art. 3 alin. (1), art. 6, art. 7 lit. a), lit. d), art. 9, art. 10 alin. (1)-(4), art. 13 alin. (1), art. 15, art. 19 alin. (2), art. 28, alin. (1) si alin. (2), art. 38, alin. (3), lit. a), lit. e), lit. f), ale anexei VIII, capitolul I, lit. A), pct. III, lit. B, art. 7 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), capitolul II, lit. A), pct. IV, lit. a) şi b) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,

h) art. 45 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 i) art. 23, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

j) Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum şi reglementarea unor aspecte organizatorice - ,, Art. II. - Prin derogare de la prevederile art. 11 alin. (4) din Legea - cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul de specialitate al primarului şi din instituţiile şi serviciile publice de interes local corespunzătoare anexei nr. IX lit. C poziţiile 23 - 28 pot beneficia, începând cu luna iunie 2024, de majorarea salariului de bază cu până la 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.”

k) art. 37 alin. (2) lit. a), art. 39 lit. c) şi art. 41 alin. (1)    din Legea nr. 292/2011 privind asistenţa socială, cu modificările şi completările ulterioare;

l)  art. 14, alin. (1), lit. a) din Legea politiei locale nr. 155/2010, cu modificările si completările ulterioare;  

m)  art. III alin. (1) şi (2) coroborat cu pct. 1), pct. 2) lit. a) şi pct. 4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2010 modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare;

n) Hotărârea Guvernului nr. 900/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ; 

o) Hotararea consiliului local nr 45 din 20 iunie 2017 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul   aparatului de specialitate al primarului comunei Şotrile, prin care au fost stabiliti coeficientii care stau la baza determinării salariilor de bază pentru funcțiile publice și personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale ,,Adminstraţie”, utilizate în aparatul de specialitate al primarului comunei Sotrile;

p)  Hotararea consiliului local nr 65 din 28.12.2021 privind stabilirea salariilor de bază aferente funcțiilor din cadrul familiei ocupaționale ”Administrație”, utilizate în aparatul de specialitate al primarului comunei Șotrile, începând cu luna ianuarie 2022;

r) Hotărârea consiliului local nr 65 din 14 decembrie 2023 privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Șotrile, precum și aprobarea organigramei și a statului de funcții pentru organizarea executării și executării în concret a prevederilor Legii nr. 296/2023;

s) Hotărârea consiliului local nr 16 din 28 martie 2024 privind aprobarea modificării și completării organigramei și statului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului comunei Șotrile;

ș) Hotărârea Consiliului Local nr. 24 din 7 mai 2021 privind aprobarea Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâre cu caracter normativ care se supun adoptării Consiliului local al Comunei SOTRILE;

t) Hotărârea Consiliului Local nr. 49  din 16 noiembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Comunei Șotrile, modificată și completată prin Hotărârea consiliului local nr 23 din 31 mai 2021,

ț) Hotărârii Consiliului Local nr. 24 din 30 mai 2024 privind alegerea președintelui de ședință, 

Ținând cont de:

a) analizând resursele umane de care are nevoie comuna pentru exercitarea competențelor și responsabilităților autorităților administrației publice locale, care impun obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică,

b) ținând cont de Nomenclatorul funcțiilor necesare desfășurării activităților specifice fiecărei instituții sau autorități a administrației publice locale, precum și ierarhia funcțiilor prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

d) în considerarea faptului că, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) din Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017, nivelul veniturilor salariale ale personalului [așa cum acestea sunt definite prin art. 7 litera m) din aceeași Lege-cadru] este limitat la indemnizația viceprimarului, dar și că:

 prin Articolul II al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice, se stabilește că, prin derogare de la limitarea prevăzută la art. 11 alin. (4) din Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație“ din aparatul de specialitate al primarului și din instituțiile și serviciile publice de interes local corespunzătoare anexei nr. IX lit. C poziția 27 pot beneficia, începând cu luna iunie 2024, de majorarea salariului de bază cu până la 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;

e) văzând clarificările comunicate Sindicatului Național SCOR de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin scrisoarea nr. 192/MCV/31.05.2024, cu privire la modalitatea de acordare a majorării salariale prevăzute la lit. d) de mai sus;

Luând act de:

a) referatul de aprobare al primarului comunei Șotrile, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 80 din 31 mai 2024;

b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Șotrile,  înregistrat sub nr. 82 din 31 mai 2024;

c) avizele cu caracter consultativ al Comisiilor de specialitate din cadrul consiliului local, 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei șotrile

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - (1) Începând cu luna iunie 2024, pe durata cât sunt în vigoare prevederile Art. I alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023, salariile de bază pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Șotrile, se majorează față de cele individualizate anterior prin anexa la Dispoziția primarului nr. 21 din 1 februarie 2024, (pe baza coeficienţilor de salarizare stabiliți prin anexa la Hotărârea Consiliului local al comunei Șotrile nr. 45 din 20 iunie 2017, corespunzător funcțiilor, nivelului studiilor, gradelor / treptelor profesionale, și gradațiilor de vechime, după caz, cu aplicarea la acea dată a bazei de calcul de 2.415 lei) cu aplicarea unei creșteri reprezentând 10% din cuantumul salariilor de bază corespunzătoare, aflate în vigoare în luna decembrie 2023.

          (2) Salariile de bază, desfășurate pe funcții publice și contractuale și diferențiate pe gradații de vechime, majorate potrivit alin. (1), sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotarare.

Art.2. Se aprobă decontarea dispozitivelor de corecție speciale (ochelari de vedere, etc) în limita sumei de 500 lei/persoană, funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Șotrile, în conformitate cu prevederile art. V din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 53din 23 mai 2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice.

Art.  (1) Stabilirea veniturilor salariale lunare, care cuprind salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și toate celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal, se realizează de către primarul comunei.

          (2) Se împuternicește primarul comunei să actualizeze prin dispoziție valorile nominale ale salariilor de bază, ori de câte ori intervine, prin hotărâre a Guvernului, modificarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pe baza coeficienților de salarizare prevăzuți în anexă.

Art. 4  - (1) Indemnizația lunară a consilierului local se stabilește în cuantum de maxim 10% din indemnizația lunară a primarului comunei, în condițiile Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului local al comunei Șotrile.

            (2) Consilierii locali au dreptul la indemnizația lunară doar dacă participă la cel puțin o ședință a autorității deliberative și o ședință a comisiei de specialitate, pe lună, desfășurate în condițiile legii.

Art.5. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Șotrile, prefectului județului Prahova, Compartimentului financiar-contabil, impozite și taxe și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.comunașotrile.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI ȘOTRILE

Daniel-Bogdan DAVIDESCU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȘOTRILE

Mihaela MANOLE

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi