Având în vedere:
- Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre prin care se motivează proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei Tulca
-Raportul de specialitate nr 520 din 09.02.2023 al secretarului general delegat al comunei Tulca
-Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Tulca
- Amenajamentul pastoral al comunei Tulca,
În conformitate cu prevederile :
- art.9 alin.(2), alin.(3) și alin.(4) din O.U.G. nr.34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare;
- art.16 din Legea nr. 32/2019 a zootehniei, cu modificările si completările ulterioare;
- H.G. nr.1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor permanente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
- Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.544/2013 privind metodologia de calcul a incarcaturii optime de animale pe hectar de pajiste;
- H.G. nr.78/2015 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.064/2013;
- Ordinul nr.407/205/2013, ordin comun al MDRAP și MADR, pentru aprobarea contractelorcadru de concesiune şi închiriere a suprafeţelor de pajişti aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor;
- Art.23 alin.(1) lit.c din Legea nr.407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic;
- Art.1777-1823 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil;
- art.108, art.129 alin.(2) lit.c raportat la alin.(6) lit.b, art.332-348 și art.362 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ
Ținând cont de prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere dispozițiile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
În temeiul art.139 alin.(3) lit.g și art.196 alin.(1) lit.a din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind închirierea prin atribuire directă a pasunilor si terenurilor arabile aparținând domeniului privat al comunei Tulca, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Se aprobă închirierea suprafețelor de pășune comunală si teren arabil, din proprietatea privată a comunei Tulca, prin atribuire directă, identificate în Anexa nr.2 la prezenta hotărâre și prevăzută în Amenajamentul pastoral al comunei Tulca.
Art. 3. - Se aprobă Caietul de sarcini pentru închirierea pășunii si terenului arabil, conform Anexei nr.3 la prezenta hotărâre.
Art. 4. - (1) Se aprobă prețul închirirerii (chiria) la 736 lei/ha/an.
(2) Plata chiriei se face in doua transe: 30% pana la data de 15 MAI si 70% pana la data de 30 NOIEMBRIE.
(3) La prețul chiriei anuale, chiriașul are obligația de a plăti taxa pe teren stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.
Art. 5. - Capacitatea de pășunat este stabilită, conform Amenajamentului pastoral, între 0,5 și 1,5 UVM /HA.
Art. 6. - Se aprobă Contractul de închiriere – cadru, conform anexei nr.4, care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art. 7 - Se stabilește durata contractului de închiriere pentru 7 ani, cu posibilitatea de prelungire pe inca 3 ( trei) ani, printr-un act adițional la contractul de închiriere.
Art. 8. - (1) Organizarea păşunatului se stabileşte astfel:
- la specia ovine, păşunatul se va efectua pe păşunea comunală aparţinătoare localităţii componente a comunei unde este înregistrat proprietarul, pe suprafaţa de păşune delimitată conform prezentei hotărâri;
- la specia de bovine, cabaline (după caz) păşunatul se va efectua pe păşunea comunală aparţinătoare localităţii componente a comunei unde sunt înregistrate gospodăriile proprietarilor. (2) Se interzice scoaterea la păşunat pe tot parcursul anului a animalelor domestice pe terenurile agricole din extravilan, indiferent de forma de proprietate a acestora.
(3) Se interzice păşunatul pe terenurile agricole proprietate privată fără acordul proprietarilor.
(4) Proprietarii animalelor găsite pe terenurile cultivate vor fi nevoiți să plătească daunele provocate de aceştia, după evaluarea daunelor provocate de către un expert, iar în cazul în care nu se poate soluționa pe cale amiabilă, litigiul se va rezolva pe cale judecătorească.
(5) Păşunatul este permis numai în locul atribuit prin hotărârea Consiliului Local.
Art. 9. - (1) Se stabilește perioada de păşunat astfel:
- ovine, bovine, cabaline : 1 mai – 1 noiembrie a anului în curs.
(2) În perioada 1 noiembrie a anului curent – 1 mai a următorului an este interzis păşunatul şi ieşirea animalelor pe păşune şi terenuri agricole.
(3) În această perioadă, deţinătorii de ovine sunt obligaţi să amenajeze, declare şi să respecte locul de stabulaţie unde aceste animale sunt crescute.
(4) Se interzice păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, cu excepţia cazurilor în care proprietarul animalelor domestice este proprietar sau deţine cu orice titlu terenul agricol sau are acordul scris al deţinătorului de teren agricol pe care se păşunează şi care este înregistrat la unitatea administrativ-teritorială.
Art. 10. - (1) Se numește Comisia de atribuire a contractelor de închiriere a pășunilor, în următoarea componență:
- Lazau Alexandru, viceprimar – președintele comisiei
- Zubascu Adrian, consilier cu atribuții Registru Agricol – secretarul comisiei
- Blide Ramona, consilier- membru
(2) Se numesc membrii supleanți în Comisia de evaluare a ofertelor :
- Cotrau Daniel, consilier local
- Roman Lucian Emil, consilier local
Art. 11. - (1) Se numește Comisia de soluționare a contestațiilor, în următoarea componență:
- Cotrau Marius, secretar general delegat UAT – președintele comisiei
- Iovan Sanda, consilier comp contabil – secretarul comisiei
- Popute Raluca Giorgiana, consilier - membru
(2) Se numește membru supleant în Comisia de soluționare a contestațiilor:
- Cotrau Cristina, consilier asistenta sociala
- Chisea Florentina, consilier achizitii publice
Art. 12. - Se împuternicește primarul comunei Tulca pentru a semna contractele de închiriere a pășunilor comunale si terenurilor agricole
Art. 13. - Orice dispoziții contrare se consideră abrogate începând cu data prezentei hotărâri.
Art. 14. - Prezenta hotărâre poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 15. - Prezenta hotărâre se aduce la îndeplinire de către primarul comunei Tulca, prin personalul de specialitate.
Art. 16. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor
- Primarului comunei Tulca
- -Se aduce la cunoștință publică prin afisare la sediul primariei si pe site https://primaria.tulca.ro/