Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 20 / 28.04.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind modificarea HCL 28/30.05.2017 privind darea în administrare şi exploatare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare şi sistemele de utilitate publică utilizate - sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare - către serviciul “CONSILIUL LOCAL UNGURIU-SERVICIUL APĂ CANAL” serviciu public de interes local, specializat, cu personalitate juridică, organizat în subordinea consiliului local al comunei UNGURIU, judeţul BUZĂU

Forma inițiatorului

România

România

Județul Buzău

Consiliul Local al comunei Unguriu

Proiect de hotărâre

Nr. 20 din 28.04.2025

privind modificarea HCL 28/30.05.2017 privind darea în administrare şi exploatare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare şi sistemele de utilitate publică utilizate - sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare - către serviciul “CONSILIUL LOCAL UNGURIU-SERVICIUL APĂ CANAL” serviciu public de interes local, specializat, cu personalitate juridică, organizat în subordinea consiliului local al comunei UNGURIU, judeţul BUZĂU

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI UNGURIU

Având în vedere:

- referatul de aprobare al primarului comunei UNGURIU, în calitatea sa iniţiator, înregistrat sub nr. 2057/2025;

- raportul de specialitate al compartimentului Apa Canal din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei UNGURIU înregistrat sub nr. 2056/2025;

- avizile comisiilor de specialitate ale consiliului local UNGURIU

- prevederile HCL UNGURIU nr. 28/30.05.2017 privind darea în administrare şi exploatare a serviciului  public  de  alimentare cu apă şi de canalizare şi sistemele de utilitate publică utilizate - sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare - către serviciul  “CONSILIUL LOCAL UNGURIU-SERVICIUL APĂ CANAL serviciu public de interes local, specializat, cu personalitate juridică, organizat în subordinea consiliului local al comunei UNGURIU, judeţul BUZĂU;

- prevederile art.2 lit.g), art.3 alin.(1) şi alin.(4), art.4 alin.(1) şi alin.(4), art. 8, alin. (1) şi alin.(3) lit.d),  art.9 alin.(4) lit.c) şi lit.d), art.23 alin.(1) lit.a), art.24 alin.(1) lit.a), art.25 alin.(1), alin.(3) şi alin.(4) şi art.28 alin.(2) lit.a), alin.(5) şi alin.(7), art.43 alin.(1) şi alin.(2), art.44 alin.(1), alin.(2), alin.(4), alin.(5), alin.(6) şi alin.(7), art. 46^1 lit.a), art.47 şi art.48 din Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare; 

          - prevederile art. 12 alin.(1) lit.e), art. 19 alin.(2) şi alin.(3), art.31 alin.(1), art.35 alin.(1), art.37 alin.(1), alin.(2) şi alin.(3), art.38 alin.(1) şi alin.(2), art.39 şi art.40 din Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apa si canalizare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 - prevederile art.5 lit.w), lit.aa), lit.cc), lit.kk), art.92 alin.(1) şi alin.(2) lit.a) şi lit.f), art.108 lit.a), art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c) şi lit.d), alin.(6) lit.a) şi lit.b), alin.(7) lit.n), art.139 alin.(1), alin.(3) lit.g) şi lit.h), art.287 lit.b), art.290, art.297 alin.(1) lit.a) şi alin.(2), art.298, art.299, art.300 alin.(1), art.362 alin.(1), alin.(2) şi alin.(3), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Hotărăște: 

Art.I Hotărârea Consiliului Local al comunei UNGURIU nr. 28/30.05.2017 privind darea în administrare şi exploatare a serviciului  public   de  alimentare cu apă şi de canalizare şi sistemele de utilitate publică utilizate - sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare - către serviciul  “CONSILIUL LOCAL UNGURIU-SERVICIUL APĂ CANAL serviciu public de interes local, specializat, cu personalitate juridică, organizat în subordinea consiliului local al comunei UNGURIU, judeţul BUZĂU, se modifică după cum urmează:

1. După art.1 se introduce un nou articol, art.1ˆ1, cu următorul cuprins:

Art.1ˆ1 Se dau spre administrare şi exploatare bunurile ce compun sistemul public de alimentare cu apă prin intermediul cărora este furnizat serviciul public de alimentare cu apă al comunei către serviciul  CONSILIUL LOCAL UNGURIU-SERVICIUL APĂ CANAL” – CIF RO36283099, serviciu public de interes local, specializat, cu personalitate juridică, înfiinţat şi organizat în subordinea consiliului local al comunei UNGURIU, judeţul BUZĂU.

 

  1. Articolul 2 se modifică şi devine:

Art.2 (1) Predarea – preluarea bunurilor proprietate publică sau/şi privată ale U.A.T. comuna UNGURIU, ce compun sistemul de utilitate public, sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare al U.A.T. comuna UNGURIU,  se va face pe bază de protocol şi inventar de către o comisie înfiinţată în acest scop, prin dispoziţia primarului comunei UNGURIU;

(2) Se aprobă ca predarea - preluarea bunurilor proprietate publică sau/şi privată ale U.A.T. comuna UNGURIU, ce compun sistemul de utilitate public, sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare al U.A.T. comuna UNGURIU să se facă în maxim 90 zile de la adoptarea prezentei hotărâri  

(3) Preluarea gestiunii bunurilor proprietate publică sau/şi privată ale U.A.T. comuna UNGURIU, ce compun sistemul de utilitate public, sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare al U.A.T. comuna UNGURIU de către serviciul CONSILIUL LOCAL UNGURIU-SERVICIUL APĂ CANAL se va face pe bază de proces verbal, în conformitate cu anexa nr.3, la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.

  1. Articolul 4 se modifică şi devine:

Art.4 Se acordă Operatorului dreptul exclusiv de a presta activităţile de la art.3 pentru toţi utilizatorii din raza unităţii administrativ-teritoriale UNGURIU în condiţii de calitate şi cu respectarea indicatorilor de performanţă stabiliţi prin Regulamentul propriu al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare aprobat prin hotărâri ale consiliului local al comunei UNGURIU; 

  1. Articolul 5 se modifică şi devine:

Art.5 Prestarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare la nivelul U.A.T. comuna UNGURIU se va face în conformitate cu prevederile Regulamentului şi Caietului de Sarcini ale  serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare aprobate prin hotărâri ale consiliului local al comunei UNGURIU.

  1. După alineatul (2) al articolului 7 se introduc 12 noi alineate, alineatele (3) ÷ (14), cu următorul cuprins:

(3) Apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă este destinată satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, ale operatorilor economici şi, după caz, pentru combaterea şi stingerea incendiilor, în lipsa apei industriale.

  (4) Apa potabilă distribuită utilizatorilor trebuie să îndeplinească, la branşamentele acestora, condiţiile de potabilitate prevăzute în normele tehnice şi reglementările legale în vigoare, precum şi parametrii de debit şi presiune precizaţi în acordurile şi contractele de furnizare.

  (5) Utilizarea apei potabile în alte scopuri decât cele menţionate la alin. (3) este permisă numai în măsura în care există disponibilităţi faţă de necesarul de apă potabilă al localităţilor, stabilit potrivit prescripţiilor tehnice în vigoare.

  (6) În cazul în care cerinţele de apă potabilă ale operatorilor economici nu pot fi acoperite integral sau pot fi acoperite numai parţial, aceştia pot să îşi asigure alimentarea cu apă potabilă prin sisteme proprii, realizate şi exploatate în condiţiile legii.

  (7) Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi stropitul străzilor şi al spaţiilor verzi, spălatul pieţelor şi al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor şi consumul tehnologic al unităţilor industriale, se va utiliza cu precădere apă industrială.

  (8) Apa industrială sau cu caracter nepotabil se poate asigura fie prin sisteme publice de alimentare cu apă industrială, fie prin sisteme individuale realizate şi exploatate de operatorii economici.

  (9) Se interzice orice legătură sau interconectare între sistemele de alimentare cu apă potabilă şi sistemele de alimentare cu apă industrială.

 (10) Sistemul de canalizare trebuie să asigure cu precădere colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea într-un receptor natural a apelor uzate provenite de la utilizatorii serviciului de alimentare cu apă, precum şi a apelor pluviale sau de suprafaţă colectate de pe teritoriul localităţilor.

  (11) Nămolurile provenite din staţiile de tratare a apei, din sistemele de canalizare şi din staţia de epurare a apelor uzate se tratează şi se prelucrează în vederea neutralizării, deshidratării, depozitării controlate sau valorificării, potrivit reglementărilor legale în vigoare privind protecţia şi conservarea mediului, respectiv igiena şi sănătatea populaţiei.

  (12) Apele uzate evacuate în sistemele de canalizare trebuie să respecte condiţiile precizate prin acordul de preluare în canalizarea publică a comunei UNGURIU, respectiv prin contractul de prestare a serviciului, precum şi pe cele impuse prin reglementările tehnice în vigoare, astfel încât prin natura, cantitatea ori calitatea lor să nu conducă la:

     a) degradarea construcţiilor şi instalaţiilor componente ale sistemelor de canalizare;

     b) diminuarea capacităţii de transport a reţelelor şi a canalelor colectoare;

     c) perturbarea funcţionării normale a staţiei de epurare, prin depăşirea debitului şi a încărcării sau prin inhibarea proceselor de epurare;

     d) apariţia unor pericole pentru igiena şi sănătatea populaţiei sau a personalului de exploatare a sistemului;

     e) apariţia pericolelor de explozie.

  (13) Evacuarea în receptorii naturali a apelor uzate epurate şi depozitarea nămolurilor provenite din staţia de epurare se fac numai în condiţiile calitative şi cantitative precizate în avizele, acordurile şi autorizaţiile de mediu eliberate de autorităţile competente, potrivit reglementărilor în vigoare din domeniul protecţiei calităţii apei şi a mediului, astfel încât să se garanteze protecţia şi conservarea mediului, respectiv igiena şi sănătatea populaţiei.

(14) Preluarea în sistemele de canalizare a apelor uzate provenite de la operatori economici industriali sau de la alţi utilizatori neracordaţi la reţelele publice de distribuţie a apei se poate aproba numai în măsura în care capacitatea sistemelor nu este depăşită din punct de vedere hidraulic sau al încărcării cu substanţe impurificatoare şi numai dacă nu conţin poluanţi toxici sau care pot inhiba ori bloca procesul de epurare

  1. Litera b) a articolului 12 se modifică şi devine:

  b) să respecte prevederile regulamentului propriu serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare aprobat prin hotărâri ale consiliului local al comunei UNGURIU;

  1. După litera ş) a articolului 12 se introduce o nouă literă, litera t) cu următorul cuprins:

      t) să respecte obiectivele şi ţintele prevăzute de actele de reglementare în vigoare din sectorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

8. După art.16 se introduce un nou articol, art.16ˆ1, cu următorul cuprins:

          art.16ˆ1 Drepturile şi obligaţiile părţilor cu privire la prestarea /furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare inclusiv pentru administrarea activităţilor specifice serviciului de completează cu cele prevăzute în Regulamentul serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare ale comunei UNGURIU.

  1. Articolul 18 se modifică şi devine:

Art. 18 (1) Constituie contravenţie în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei următoarele fapte:

  a) refuzul utilizatorilor de a permite operatorului accesul la dispozitivele de măsurare-înregistrare, în scopul efectuării controlului, înregistrării consumurilor ori pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii;

  b) nerespectarea de către utilizatori a termenelor pentru încheierea acţiunii de contorizare individuală la nivel de apartament;

  c) racordarea la sistemele de utilităţi publice fără acord de furnizare, respectiv aviz de branşare eliberat de operator;

  d) utilizarea fără contract de furnizare a serviciilor de utilităţi publice;

  e) modificarea neautorizată de către utilizatori a instalaţiilor, utilajelor, echipamentelor şi a dotărilor aferente sistemelor de utilităţi publice;

      f) nerespectarea indicatorilor de performanţă ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

  (2) Constituie contravenţie în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei următoarele fapte:

     a) refuzul operatorului de a permite utilizatorilor accesul la dispozitivele de măsurare-înregistrare a consumurilor, când acestea sunt montate în instalaţia aflată în administrarea sa;

     b) întârzierea nejustificată a operatorului de a branşa noi utilizatori, precum şi impunerea unor soluţii de branşare inadecvate din punct de vedere tehnico-economic şi neconforme actelor normative în vigoare şi reglementărilor stabilite de autorităţile naţionale de reglementare competente;

     c) sistarea nejustificată a serviciului sau refuzul de a realimenta utilizatorii după achitarea la zi a debitelor restante.

d) neurmărirea de către primar a întocmirii regulamentului propriu al serviciului şi a caietului de sarcini în termen de 90 de zile de la aprobarea regulamentului-cadru al serviciului şi a caietului de sarcini-cadru;

       e) refuzul utilizatorilor de a permite operatorului accesul la dispozitivele de măsurare-înregistrare, în scopul efectuării controlului, înregistrării consumurilor ori pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii;

     f) orice intervenţie neautorizată a utilizatorului asupra elementelor componente ale sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare;

     g) împiedicarea de către utilizator, în orice mod, a accesului operatorului la căminele de racord, pentru prelevarea de probe de monitorizare a apelor uzate;

     h) împiedicarea de către utilizator, în orice mod, a accesului operatorului la instalaţiile de preepurare, în scopul efectuării controlului;

     i) refuzul operatorului de a încheia, în condiţiile Legii 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată cu modificările şi completările ulterioare, contracte de furnizare/prestare a serviciului cu utilizatorii individuali din imobilele de tip condominiu;

          j) nerespectarea prevederilor art. 44 alin. (2^1) din Legea 51/2006 a serviciilor de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Constituie contravenţie nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 31 alin. (14) din Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.

     (4) Constituie contravenţie în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte:

  a) încălcarea de către operator a prevederilor reglementărilor tehnice şi/sau comerciale, inclusiv a reglementărilor-cadru ale serviciilor de utilităţi publice stabilite de autorităţile de reglementare competente, precum şi nerespectarea condiţiilor asociate licenţelor;

  b) refuzul operatorului de a pune la dispoziţia autorităţilor de reglementare competente datele şi/sau informaţiile solicitate ori furnizarea incorectă şi incompletă de date şi/sau informaţii necesare desfăşurării activităţii acestora;

  c) furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice în afara parametrilor tehnici şi/sau calitativi adoptaţi prin contractul de furnizare/prestare ori a celor stabiliţi prin normele tehnice şi/sau comerciale adoptate de autoritatea de reglementare competentă;

  d) nerespectarea de către operator a termenelor-limită stabilite pentru încheierea acţiunii de contorizare la branşamentele utilizatorilor;

  e) nerespectarea de către unitatea administrativ-teritoriale UNGURIU  a dispoziţiilor Legii 51/2006 a serviciilor publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi a celorlalte reglementări specifice serviciilor de utilităţi publice ori neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a măsurilor dispuse de autorităţile de reglementare competente.

          f) nerespectarea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare

  (5) Constituie contravenţie în domeniul serviciilor de utilităţi publice şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte:

  a) refuzul operatorului de a se supune controlului şi de a permite verificările şi inspecţiile prevăzute prin reglementări sau dispuse de autoritatea de reglementare competentă, precum şi obstrucţionarea acesteia în îndeplinirea atribuţiilor sale;

  b) neaplicarea măsurilor stabilite cu ocazia activităţilor de control;

  c) furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice de către operatorii fără licenţă eliberată potrivit prevederilor din Legea nr. 51/2006 a serviciilor publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare;

  d) furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice fără hotărâre de dare în administrare;

  e) practicarea unor preţuri şi/sau tarife neaprobate sau mai mari decât cele aprobate de autorităţile administraţiei publice locale ale comunei UNGURIU sau de autoritatea de reglementare competentă, după caz, în baza metodologiilor stabilite de autorităţile de reglementare competente;

  f) încheierea de către autorităţile contractante a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice fără respectarea prevederilor prezentei legi şi/sau a legislaţiei specifice fiecărui serviciu;

  g) aprobarea obiectivelor de investiţii publice aferente infrastructurii tehnico-edilitare a serviciilor de utilităţi publice fără respectarea documentaţiilor de urbanism, amenajarea teritoriului şi de protecţia mediului, adoptate potrivit legii;

  h) nerespectarea de către operatori a normelor privind protecţia igienei publice şi a sănătăţii populaţiei, a mediului de viaţă al populaţiei şi a mediului;

i) furnizarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare fără aprobarea autorităţilor administraţiei publice locale prin hotărâre de dare în administrare;

  j) darea în administrare de către autorităţile administraţiei publice locale a serviciului de alimentare cu apă şi a infrastructurii tehnico-edilitare aferente unui furnizor fără licenţă, cu excepţia contractelor atribuite potrivit art. 22.din Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  l) nesolicitarea de către operatori a acordării licenţei, în termen de 90 de zile de la data aprobării hotărârii de dare în administrare.

(6) Consiliul local UNGURIU poate stabili, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), care constituie contravenţii în domeniul serviciului de alimentare cu apă. 

 

  1. Articolul 21 se modifică şi devine:

Art.21 (1)Indicatorii de performanţă ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare ai comunei UNGURIU sunt cei aprobaţi prin hotarâri ale consiliului local al comunei UNGURIU, în conformitate cu anexa nr. 3 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta;

(2) Penalităţile şi sancţiunile aplicabile operatorului pentru nerespectarea de către acesta a indicatorilor de performanţă ai serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare sunt prevăzute în anexa nr.4 la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.

(3) Compensaţii pentru îndeplinirea obligaţiei de serviciu public, nu se acordă.

(4) În termen de maxim 6 luni de la adoptarea prezentei hotărâri, operatorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare al U.A.T. comuna UNGURIU pentru activitaţile pentru care are hotărâre de dare în administrare, va inventaria toţi utilizatorii de pe raza teritorial administrativă a comunei UNGURIU şi va încheia contractele de prestare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

(5) Preţurile şi tarifele practicate pentru furnizarea/prestarea  serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, la data prezentei hotârâri sunt cele prevăzute în anexa nr.5 la prezenta hotărâre, parte integrantă a acesteia;

(6) Operatorul este obligat ca până la obţinerea avizelor A.N.R.S.C.  pentru preţul la apa potabilă respectiv tariful la canalizare, să menţină actualele preţuri respectiv tarife pentru serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, prezentate la alin.(5). 

(7) Operatorul are obligaţia de a solicita şi de a obţine eliberarea licenţei în termen de 90 de zile de la data aprobării prezentei hotărâri. 

 

          Art.II Se aprobă anexele: nr.3 (proces verbal), nr.4 (Indicatorii de performanţă), nr.5 (Penalităţile şi sancţiunile) şi nr.6 ( Preţurile şi tarifele practicate) la  HCL 28/30.05.2017 privind darea în administrare şi exploatare a serviciului  public  de  alimentare cu apă şi de canalizare şi sistemele de utilitate publică utilizate - sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare - către serviciul  “CONSILIUL LOCAL UNGURIU-SERVICIUL APĂ CANAL serviciu public de interes local, specializat, cu personalitate juridică, organizat în subordinea consiliului local al comunei UNGURIU, judeţul BUZĂU în conformitate cu anexele nr.1 (proces verbal), nr.2 (Indicatorii de performanţă), nr.3 (Penalităţile şi sancţiunile) şi nr.4 ( Preţurile şi tarifele practicate) la prezenta hotărâre, parte integrantă din aceasta.

 

Art.III Orice prevederi contrare prevederilor prezentei hotărâri îşi încetează aplicabilitatea.

          Art.IV Prezenta hotărâre se aduce la îndeplinire de către. Ionita Bogdan Florin sef Serviciu, comuna UNGURIU.

Art.V Prezenta hotărâre se va comunica prin grija secretarului general al UAT: Instituţiei Prefectului – Judeţul BUZĂU pentru verificarea legalităţii, Primarului comunei UNGURIU, Compartimentelor interesate şi se va aduce la cunoştinţa publică.            

             

 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI UNGURIU

Gheorghiță TIRIZICĂ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI UNGURIU

Monica DIMA

Rezultate voturi