România

România

Județul Suceava

Comuna Valea Moldovei

Comuna Valea Moldovei

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea aprobarea Statutului comunei Valea Moldovei, județul Suceava                   

                         Consiliul local al comunei Valea Moldovei, județul Suceava;

                   Având în vedere:

  • Referatul de aprobare prezentat  de domnul Floriștean Niculai Romică, primarul comunei Valea Moldovei, înregistrat  sub nr. 3442 din 17.05.2021;
  • Raportul nr. 3443 din 17.05.2021, prezentat de secretarul general al comunei;
  • Avizul Comisiei pentru administrația publică locală, juridică și de disciplină, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetățenilor nr. 3579 din 24.05.2021;
  • prevederile art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul MDLPA nr. 25/2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unităţii administrativ - teritoriale, precum şi a modelului orientativ al regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local 

             În temeiul art. 104, art. 129 alin. (2) , alin. (3) lit. a), art.139 alin.(1) și art. 196  alin.(1) lit.a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 

H O T Ă R Ă Ș T E :

 

 

                 Art. 1. Se aprobă Statutul comunei Valea Moldovei, județul Suceava conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

                Art. 2 . Prin prezenta se abrogă prevederile HCL nr. 8/31 martie 2008 privind aprobarea statutului comunei Valea Moldovei, județul Suceava. 

                Art. 3. Primarul comunei prin compartimentele de specialitate va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

                Art. 4. Secretarul general al comunei va asigura comunicarea și publicarea prezentei hotărâri.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Floriștean Elena Mihaela

                                                                                                                                                                                                   Contrasemnează pentru legalitate,                                                                                                                                                                                                                                          Secretarul general al comunei                                                                                                                      

                                                                                                                                                                                                                      Aluculesei Anuța

 

Valea Moldovei, 31 mai  2021                                                                                                                                                                                                        

Nr. 26

     

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VALEA MOLDOVEI

Anexa la Hotărârea Consiliului local nr. 26 din 31 mai 2021

 

Statutul comunei Valea Moldovei, județul Suceava

 

  • CAPITOLUL I Prezentarea generală a unităţii administrativ - teritoriale
  • CAPITOLUL II Autorităţile administraţiei publice locale
  • CAPITOLUL III Căi de comunicaţii
  • CAPITOLUL IV Principalele instituţii care îşi desfăşoară activitatea pe raza         teritorială a unităţii administrativ - teritoriale
  • CAPITOLUL V Funcţiuni economice ale unităţii administrativ - teritoriale
  • CAPITOLUL VI Bunurile din patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale
  • CAPITOLUL VII Serviciile publice existente
  • CAPITOLUL VIII Atribuirea şi schimbarea denumirilor de străzi, pieţe şi de obiective de interes public local
  • CAPITOLUL IX Societatea civilă, respectiv partidele politice, sindicatele, cultele şi organizaţiile nonguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în unitatea administrativ - teritorială
  • CAPITOLUL X Participare publică
  • CAPITOLUL XI Cooperare sau asociere
  • CAPITOLUL XII Dispoziţii tranzitorii şi finale
  • ANEXE

 

CAPITOLUL I

Prezentarea generală a unităţii administrativ - teritoriale

 

Art. 1. - (1) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava este:

a) persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu;

b) subiect juridic de drept fiscal;

c) titulară a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat al acesteia, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

            (2) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava are sediul social în Comuna Valea Moldovei, județul Suceava, la adresa: sat Valea Moldovei, nr. 280, comuna Valea Moldovei, județul Suceava, precum şi codul de înregistrare fiscală 4326957. 

(3) Însemnele specifice ale Comunei Valea Moldovei, județul Suceava sunt:

stema, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1290/04.05.2003, al cărei model este prevăzut în Anexa nr. 1 la la prezentul statut;

 

Art. 2. - (1) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava are reşedinţa în satul- reședință de comună Valea Moldovei. 

(2) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava se delimitează din punct de vedere teritorial: teritoriul comunei Capu Cîmpului, la vest; - teritoriul comunei Paltinoasa, la nord; - teritoriul comunelor Cornu Luncii si Malini, la est; - teritoriul comunei Slatina, la sud.

(3) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava are în componenţă un număr de 2 (două) localităţi, dintre care 2 localități rurale, după cum urmează: satul Mironu și satul Valea Moldovei.

(4) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava, potrivit legislaţiei privind amenajarea teritoriului naţional, are rangul IV. 

(5) Prezentarea grafică şi descriptivă, respectiv suprafeţele intravilanului şi extravilanului pe fiecare dintre localităţile menţionate la alin. (3) sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la prezentul statut.

 

Art. 3. - Comuna Valea Moldovei, județul Suceava dispune de o reţea hidrografică formată din  râuri.

(2) Pe teritoriul Comunei Valea Moldovei, județul Suceava, după caz, se regăsesc o floră şi faună diverse.

(3) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava dispune de o mare diversitate de soluri.

(4) Resursele de subsol ale Comuna Valea Moldovei, județul Suceava sunt formate din:

-  alte resurse: gaze naturale

 (5) Denumirea şi lungimea râurilor,  denumirea faunei şi florei de pe raza teritorială a Comunei Valea Moldovei, județul Suceava se regăsesc în Anexa nr. 3 la prezentul statut.

 

Art. 4. - (1) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava s-a înfiinţat în anul 1968. 

(2) Prima atestare documentară a Comunei Valea Moldovei, județul Suceava a fost în 1453.

(3) Evoluţia istorică a Comunei Valea Moldovei, județul Suceava se regăseşte în Anexa nr. 4 la prezentul statut.

 

Art. 5. - (1) Populaţia Comunei Valea Moldovei, județul Suceava numără un număr de 3838 de  locuitori.

(2) Componenţa şi structura populaţiei Comunei Valea Moldovei, județul Suceava defalcate inclusiv pe localităţi componente, se regăseşte în Anexa nr. 5 prezentul statut.

(3) Aspectele privind numărul populaţiei se actualizează în urma recensământului în vederea respectării dreptului cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba lor maternă în relaţia cu administraţia publică locală şi cu serviciile deconcentrate.

 

CAPITOLUL II

Autorităţile administraţiei publice locale

 

Art. 6. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale sunt:

a) consiliul local al comunei Valea Moldovei, județul Suceava, reprezintă autoritate deliberativă de la nivelul Consiliul Local al comunei Valea Moldovei, județul Suceava format din 13  membri;

b) primarul comunei Valea Moldovei, județul Suceava, ca autoritate executivă;

c) la nivelul comunei Valea Moldovei, județul Suceava, consiliul local  a ales un viceprimar, numele acestuia fiind Toplicean Petrică. 

 (2) Apartenenţa politică a consilierilor locali este următoarea: 9 consilieri locali aleși pe lista PSD și 4 consilieri locali aleși pe lista PNL. 

(3) Constituirea Consiliului Local al Comunei Valea Moldovei, județul Suceava s-a constatat prin Ordinul prefectului judeţului Suceava nr.  804 din 27.10.2020.

(4) Componenţa nominală, perioada/perioadele de exercitare a mandatelor aleşilor locali, precum şi apartenenţa politică a acestora, începând cu anul 1992, sunt prevăzute în Anexa nr. 6a, respectiv Anexa nr. 6b la prezentul statut, după caz.


Art. 7. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a conferi şi retrage titlul de cetăţean de onoare persoanelor fizice române sau străine pentru comuna Valea Moldovei, județul Suceava. 

(2) Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a conferi certificatul de Comunei persoanelor fizice române sau străine pentru comuna Valea Moldovei, județul Suceava. 

 (3) Criteriile potrivit cărora autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a conferi şi retrage titlul de cetăţean de onoare persoanelor fizice române sau străine, precum şi procedura aplicabilă pentru acordarea titlului şi certificatului de fiu/fiică al/a comunei  Valea Moldovei se regăsesc în Anexa nr. 7 la prezentul statut.

CAPITOLUL III

Căi de comunicaţii

 

Art. 8. - (1) Raza teritorială a comunei Valea Moldovei, județul Suceava este tranzitată, de rețeaua rutieră, potrivit prevederilor Legii nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Reţele de transport, cu modificările şi completările ulterioare. 

(2) Reţeaua de transport rutieră este formată, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din drumuri de interes naţional, drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes comunal şi poduri, după caz, astfel cum sunt prezentate în Anexa nr. 8 la prezentul statut..

 

CAPITOLUL IV

Principalele instituţii care îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorială a unităţii administrativ - teritoriale

 

Art. 9. - (1) Reţeaua şcolară de la nivelul  a comunei Valea Moldovei, județul Suceava,   potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde numărul total de 2 unităţi de învăţământ de stat, respectiv: Școala gimnazială cu clasele I-VIII Valea Moldovei, ca unitate de învățământ cu personalitate juridică și Grădinița cu program normal Valea Moldovei, respectiv, Școala primară Mironu și  Grădinița cu program normal Mironu, ca unitatăți de învățământ fără personalitate juridică (arondate). 

 (2) Unităţile de învăţământ, sunt prezentate în Anexa nr. 9 la prezentul statut.

(3) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava susţine unităţile de învăţământ şi furnizorii de educaţie prevăzuţi la alin. (1) potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011.

 

Art. 10. - (1) Pe raza teritorială a comunei Valea Moldovei, județul Suceava,  îşi desfăşoară activitatea un camin cultural ca și  instituţie de cultură unde se organizează următoarele activități culturale: serbări școlare, manifestări culturale dedicate marilor poeți naționali, activități de lectură în colaborare cu școala, datini și obiceiuri cu ocazia sărbătorilor de iarnă, balul gospodarilor, tradiții și îndeletniciri specifice comunei: împletitul coșurilor, sculpturi în lemn, prelucrarea pieilor în scopul realizării cojoacelor, prelucrarea fierului, etc. De asemenea, la nivelul comunei există și o Bibliotecă comunală, dotată corespunzător. 

(2) Tipul şi denumirea instituţiilor de cultură ori tipul şi denumirea manifestărilor culturale se regăsesc în Anexa nr. 9 la prezentul statut.


Art. 11. - (1) Pe raza teritorială a comunei Valea Moldovei, județul Suceava se asigură asistenţă medicală profilactică şi curativă care se realizează printr-un Cabinet Medical Individual în care își desfășoară activitatea  medical de familie, în localitate existând și farmacie. Circumscripția sanitar veterinară zonală are sediul în comuna învecinată Capu Câmpului, 

(2) Lista cu numărul şi denumirea unităţilor prin care se asigură asistenţa medicală sunt prezentate în Anexa nr. 9 la prezentul statut.


Art. 12. - (1) Pe raza teritorială a comunei Valea Moldovei, județul Suceava se asigură servicii sociale definite potrivit art. 30 din Legea asistentei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava asigură cadrul pentru furnizarea serviciilor sociale prevăzute la alin. (1).

(3) Lista cu tipul serviciilor sociale asigurate de comuna Valea Moldovei se regăseşte în Anexa nr. 9 la prezentul statut.

 

 

CAPITOLUL V

Funcţiuni economice ale unităţii administrativ - teritoriale

 

Art. 13. - Principalele funcţiuni economice, capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi terţiar, precum şi din agricultură sunt prevăzute Anexa nr. 10 la prezentul statut.

 

CAPITOLUL VI

Bunurile din patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale

 

Art. 14. - (1) Patrimoniul  comunei Valea Moldovei, județul Suceava  este compus din bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei Valea Moldovei, județul Suceava precum şi din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter patrimonial.

(2) Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul comunei Valea Moldovei, județul Suceava, întocmit şi atestat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 30 din 26.08.1999 cu modificările și completările ulterioare , în conformitate cu prevederile art. 289 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, se găseşte în Anexa nr. 11 la prezentul statut.

(3) Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul comunei Valea Moldovei, județul Suceava se actualizează ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică şi se publică pe pagina de internet a comunei, în secţiunea dedicată acestui statut.

 

CAPITOLUL VII

Serviciile publice existente

 

Art. 15. - Serviciile comunitare de utilităţi publice furnizate la nivelul  comunei Valea Moldovei, județul Suceava sunt: serviciul public de alimentare apă şi canalizare și serviciul public de salubrizare. 

Art. 16. - Transportul şi distribuţia energiei electrice de pe raza teritorială a serviciul public de salubrizare sunt furnizate de SC ENEL și E.ON.

 

 

CAPITOLUL VIII

Atribuirea şi schimbarea denumirilor de străzi, pieţe şi de obiective de interes public local

 

Art. 17. - (1) Comuna Valea Moldovei, atribuie sau schimbă denumirile de: străzi, pieţe şi de obiective de interes public local, precum şi pentru obiective şi instituţii de interes local aflate în subordinea sa, cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) În situaţia în care, prin proiectele de hotărâri ale consiliului local, se propune atribuirea ca denumire a unor nume de personalităţi ori evenimente istorice, politice, culturale sau de orice altă natură ori schimbarea unor astfel de denumiri, aceste hotărâri vor putea fi adoptate numai după ce au fost analizate şi avizate de comisia de atribuire de denumiri judeţeană, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Schimbarea denumirilor instituţiilor publice şi a obiectivelor de interes judeţean, se face prin hotărâre a consiliului judeţean, cu avizul consiliului local pe al cărui teritoriu administrativ sunt amplasate instituţiile şi obiectivele în cauză, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL IX

Societatea civilă  respectiv  cultele care îşi desfăşoară activitatea în unitatea administrativ - teritorială

 

Art. 18. - (1) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava realizează un cadru de cooperare sau asociere cu organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi cluburi sportive, instituţii culturale şi artistice, organizaţii de tineret, în vederea finanţării şi realizării unor acţiuni sau proiecte care vizează dezvoltarea comunităţii. De asemenea, acordă o atenţie deosebită proiectelor culturale şi educative cu caracter local, regional, naţional, european şi internaţional, care se încadrează în strategia de dezvoltare a unităţii administrativ - teritoriale.

(2) Comuna Valea Moldovei poate acorda finanţări nerambursabile de la bugetul local, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.


Art. 19. - (1) În comuna Valea Moldovei, județul Suceava preponderant este cultul creștin-ortodox. 

(2) Lista cu denumirile lăcaşelor aparţinând cultei religioase prevăzute la alin. (1) se regăseşte în Anexa nr. 12 la prezentul statut.

 

CAPITOLUL X

Participare publică

 

Art. 20. - Populaţia din comuna Valea Moldovei este consultată şi participă la dezbaterea problemelor de interes local sau judeţean, după caz, astfel:

a) prin intermediul referendumului local, organizat în condiţiile legii;

b) prin intermediul adunărilor cetăţeneşti organizate pe sate, în mediul rural;

c) prin dezbaterile publice asupra proiectelor de acte administrative;

d) prin participarea la şedinţele consiliului local;

e) prin alte forme de consultare directă a cetăţenilor, stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului.

 

Art. 21. - (1) În funcţie de obiectul referendumului local, modalitatea de organizare şi validare a acestuia se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare sau ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

(2) Referendumul local se poate organiza în toate satele şi localităţile componente ale comunei ori numai în unele dintre acestea.

 

CAPITOLUL XI

Cooperare sau asociere

 

Art. 22. Comuna Valea Moldovei, județul Suceava se asociază sau cooperează, după caz, cu persoane juridice de drept public sau de drept privat române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local cu respectarea prevederilor art. 89 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare. 

Art. 23. -  (1) Comuna Valea Moldovei, județul Suceava aderă la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune.

(2) Lista cu denumirea înfrăţirilor, cooperărilor sau asocierilor încheiate de  se regăseşte în Anexa nr. 13 la prezentul statut.

 

CAPITOLUL XII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

Art. 24. - Anexele nr. 1 - 13 fac parte integrantă din prezentul statut, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.  26 din 31.05.2021. 

Art. 25.  - Orice modificare care are ca obiect modificarea comunei Valea Moldovei, județul Suceava sau a anexelor acestuia se realizează numai prin hotărâre a autorităţii deliberative.

Art. 26. - Anexa nr. 11 la prezentul statut se actualizează ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică.

Art. 27. - Prezentul statut şi anexele acestuia, cu excepţia celei prevăzute la art. 26 se actualizează, în funcţie de modificările şi completările apărute la nivelul elementelor specifice ale acestora, cel puţin o dată pe an.