HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 12 din 21.02.2025
privind aprobarea Regulamentului local privind realizarea sau amplasarea în zona drumurilor publice de interes local a oricăror construcții, lucrări, amenajări sau instalații în orice scop
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a)art.15 alin.(2),art.120 alin.(1)și art.121 alin.(1) și alin.(2) din Constituția României, republicată;
b)art.3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale,adoptată la Strasbourg la 15 octombrie1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c)art.7 alin.(2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009,republicat, cu modificările și completările ulterioare;
d)art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,republicată ;
e)art.1 alin.(1^1) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construire, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f)art.22 lit.b și f din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
g)art.26 și art.46 din OG nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
h)art.3, art.8 alin.(1) lit g și I din OG nr.21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale,
i)art. 129 alin.(1), alin.(2), lit. c), alin.(6) lit.c), art.139 alin.(1) și alin.(3), lit.g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei vulturu
întrunit în a 4-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 – Se aprobă Regulamentul local privind realizarea sau amplasarea în zona drumurilor publice de interes local a oricăror construcții, lucrări, amenajări sau instalații în orice scop , conform anexei nr.1 ,care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Prevederile prezetei hotărâri vor fi duse la indeplinire de primarul comunei d-l Nicușor Păcuraru și d-l Nicu Laurențiu din cadrul compartimentului de cadastru și amenajarea teritoriului.
Art. 3. – Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică și se va comunica Instituției Prefectului Județului Vrancea și Primarului Comunei Vulturu, prin grija secretarului general al comunei, în condițiile prevăzute de lege
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Marian RADU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI VULTURU,
Rodica FLOREA