ANEXA LA PROIECTUL DE HCL NR. 2 / 30.01.2023
RAPORT
PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ DE ASISTENȚII PERSONALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV PE SEMESTRUL I și II/2022
În conformitate cu prevederile art. 29 alin.1 din H.G.nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap raportul semestrial conţine cel puţin următoarele:
1) dinamica angajării asistenţilor personali;
2) informaţii privind modul în care se asigură înlocuirea asistentului personal pe perioada concediului de odihnă, în strânsă legătură cu lipsa sau posibilitatea de dezvoltare a centrelor de tip respiro;.
3) informaţii privind numărul de asistenţi personali instruiţi;
4) numărul de controale efectuate şi problemele sesizate.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 m privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, serviciului de asistență social da la nivelul UAT Vulturu îi revine rolul de a monitoriza modul de îndeplinire a atribuțiilor și obligațiilor ce revin asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav.
În vederea ameliorării situației persoanelor cu handicap grav, asistenții personali au obligația acordării unor îngrijiri special adaptate fiecărei situații în parte, prin satisfacerea nevoilor fizice, personale, sociale și spirituale de care au nevoie, indiferent de vârsta acestora.
Îngrijirile astfel acordate trebuie să permit persoanelor cu handicap grav să își valorifice potențialul fizic, intelectual, spiritual, emotional în pofida handicapulul de care suferă, care să conducă la îmbunătățirea siuației acestora și la integrarea lor în familie și societate.
Având în vedere aceste aspect la sfârșitul semestrului II/2021, serviciul de asistență social raportează următoarele:
Dinamica angajării asistenţilor personali
Dinamica angajării asistenţilor personali
La data de 31.12.2021 în evidențele noastre figurează un număr de 18 persoane cu handicap grav care beneficiază de personal angajat în baza unui contract individual de muncă și un număr de 73 persoane cu handicap care beneficiază de indemnizație lunară.
La data de 30.06.2022 în evidențele noastre figurează un număr de 18 persoane cu handicap grav care beneficiază de personal angajat în baza unui contract individual de muncă și un număr de 74 persoane cu handicap care beneficiază de indemnizație lunară.
În perioada 01.01.2022 - 30.06.2022 numărul asistenților personali angajați cu contract individual de muncă a rămas neschimbat.
Numărul indemnizațiilor în această perioadă s-a modificat astfel: s-au acordat 10 indemnizații de însoțitor pentru noi cazuri și au încetat 10 indemnizații de însoțitor. Modificările au intervenit fie în dosarele supuse reevaluării persoanelor cu handicap în care gradul de invaliditate a fost modificat,fie în cazuri noi, precum și în urma decesului.
Față de sfârșitul sem II/2021 se constată că numărul persoanelor adulte cu handicap grav nu s-a modificat și se constată o creștere în rândul minorilor.
31.12.2021 30.06.2022 Dinamica
Adulți 67 67 0
Minori 6 7 +1
TOTAL 73 74 +1
La data de 31.12.2022 în evidențele noastre figurează un număr de 18 persoane cu handicap grav care beneficiază de personal angajat în baza unui contract individual de muncă și un număr de 69 persoane cu handicap care beneficiază de indemnizație lunară.
În perioada 01.07.2022 - 31.12.2022 numărul asistenților personali angajați cu contract individual de muncă nu s-a modificat.
Numărul indemnizațiilor în această perioadă s-a modificat astfel: s-au acordat 12 indemnizații de însoțitor pentru noi cazuri și au încetat 17 indemnizații de însoțitor. Modificările au intervenit fie în dosarele supuse reevaluării persoanelor cu handicap în care gradul de invaliditate a fost modificat, fie în cazuri noi, precum și în urma decesului.
Față de sfârșitul sem I/2022 se constată o diminuare atât în rândul persoanelor adulte cu handicap grav cât și în rândul minorilor.
30.06.2022 31.12.2022 Dinamica
Adulți 67 64 -3
Minori 7 5 -2
TOTAL 74 69 -5
Cele mai frecvente afecțiuni intâlnite la copii sunt tetrapareza și pareza spastică, autism retard psihic și neoplasm. La adulții cu handicap cele mai întâlnite afecțiuni sunt: demența senilă, sindromul Alzheimer, accidente vasculare, infecția HIV, retard psihic, cancer, etc.
2. Modul în care se asigură înlocuirea asistentului personal pe perioada concediului de odihnă
Toți asistenți personali au beneficiat de concediu de odihnă în semestrul al-II-lea 2022. Întrucât pe raza comunei noastre nu există centre de tip respiro, s-a aplicat alternativa legală stabilită prin Legea 448/2006, republicată, de a acorda persoanei cu handicap grav o indemnizație echivalentă cu salariul net al asistentului personal gradația 0.
3. Informaţii privind numărul de asistenţi personali instruiţi
Precizăm că în conformitate cu prevederile art.38 lit.a) din Legea nr. 448 / 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare asistenții personali au obligația să participle o data la 2 ani la o instruire organizată de angajator.
În semestrul I/2022, respectiv semestrul II/2022 nu s-a organizat această formă de instruire.
4. Numărul de controale efectuate şi problemele sesizate:
Verificările efectuate au vizat următoarele aspecte: modul în care sunt îndeplinite obligațiile contractuale ale asistentului personal sau pentru primirea indemnizației lunare. În cursul semestrului I/2022 au fost verificate la domiciliu un număr de 73 cazuri, iar în cursul semestrului al- II-lea 2022 au fost verificate la domiciliul un număr de 69 cazuri, fără a se constata probleme deosebite.
5. Alte servicii de care au beneficiat persoanele cu handicap:
Nu au beneficiat de alte servicii.
Intocmit,
Consilier SPLAS
Mocăniță Mariana