România

România

Județul Vrancea

Comuna Vulturu

Comuna Vulturu

Nr. 5946 / 15.06.2023

Referat de aprobare

privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al comunei Vulturu, județul Vrancea a unei suprafețe de 76 953 mp teren pășune situat în T 52, P 370,CF 52859, în vederea concesionării prin licitație publică pentru construirea unui parc fotovoltaic

Trecerea unui bun din domeniul public a UAT în domeniul privat al UAT este reglementată de prevederile art. 864 din Codul Civil:” Dreptul de proprietate publică se stinge dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege”. 

Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv art. 361 prevede următoarele: ”(2) Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul privat al acesteia se face prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al oraşului sau al municipiului, după caz, dacă prin lege nu se dispune altfel. (3) În instrumentele de prezentare şi motivare ale hotărârilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se regăseşte, în mod obligatoriu, justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public naţional sau local, după caz. ” 

Terenul, obiectul proiectului de hotarâre, este situat in comuna Vulturu,județul Vrancea și aparține domeniului public al comunei, conform extraselor de carte funciară 

CF 52859 -suprafața de 76 953 mp T 52, P 370

Pe acest teren nu sunt organizate piete și târguri, nu este vreun parc public sau teren cu destinație forestieră sau construcții în care îşi desfăşoară activitatea Consiliul local şi Primăria, precum şi instituţiile publice de interes local O destinație viabilă a terenului ar fi construirirea unui parc fotovoltaic, fapt datorită căruia se impune schimbarea regimului juridic al terenului din domeniul public în domeniul privat.

 Având în vedere motivele prezentate mai sus, am inițiat proiectul de hotărâre.

 Primar, 

Nicușor PĂCURARU