România

România

Județul Vrancea

Comuna Vulturu

Comuna Vulturu

Nr. 2313 / 28.03.2024

Referat de aprobare

la proiectul de hotărâre privind participarea UAT comuna Vulturu, județul Vrancea la Programul vizând sisteme de alimentare  cu apă, canalizare si epurare a apelor uzate

Art. 29 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele documente de motivare:

a) expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor legislative;

b) note de fundamentare - în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului; ordonanţele care trebuie supuse aprobării Parlamentului, potrivit legii de abilitare, precum şi ordonanţele de urgenţă se transmit Parlamentului însoţite de expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acestora;

c) referate de aprobare - pentru celelalte acte normative.

Rezultă că, pentru proiectele de hotărâre ale consiliului local, referatul de aprobare constituie instrumentul de prezentare şi motivare ale noilor reglementări propuse, normă susținută și de prevederile art. 136 alin.(2) din Codul administrativ.

Am iniţiat un proiect de hotărâre, calitate acordată de prevederile art. 136 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, având ca reglementare: participarea UAT comuna Vulturu, județul Vrancea la Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare si epurare a apelor uzate

Având în vedere necesitatea, beneficiile cât şi oportunitatea realizării investiţiilor cuprinse în obiectivul intitulat „Extindere sistem de canalizare în satul Hânguleşti Comuna Vulturu, județul Vrancea”.

Ţinând cont de prevederile Ghidului de finanţare a „Programului vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate” emis de MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR aprobat prin Ordinul nr. 475 din 29 februarie 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 5 martie 2024, Publicat în MONITORUL OFICIAL al României nr. 180 din 5 martie 2024;

Scopul programului este acela de a proteja şi îmbunătăţi calitatea mediului înconjurător prin  reducerea şi limitarea impactului negativ asupra mediului, cauzat de evacuările de ape uzate și creşterea numărului de persoane racordate la o reţea de canalizare.

Văzând STUDIUL DE FEZABILITATE  elaborat pentru realizarea obiectivului de investiții „Extindere sistem de canalizare în satul Hânguleşti Comuna Vulturu, județul Vrancea”.

Luându-se în considerare prevederile art. 129 alin .(1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. s), ale art. 133 alin.(2) lit. a) art. 134 alin. (1) lit. a) și alin. (4), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a), coroborate cu cele ale art. 198 alin. (1) și alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Față de cele mai sus precizate și având în vedere dispozițiile art. 136 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supun spre dezbaterea și aprobarea Consiliului Local Vulturu proiectul de hotărâre privind participarea comunei Vulturu la „Programul vizând sisteme de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate”, așa cum acesta a fost inițiat.

 

 

              Primar,

 Nicușor PĂCURARU