România

România

Județul Vrancea

Comuna Vulturu

Comuna Vulturu

Nr. 2533 / 05.04.2024

Referat de aprobare

la proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Vulturu, județul Vrancea”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

 

      Potrivit prevederilor art. 129, alin.(2) lit.b), alin.(4), lit.d), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, consiliul local exercită atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei, oraşului sau municipiului, și aprobă, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii. 

      Potrivit prevederilor art. 44 din Legea  nr. 273 /2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, se aprobă de consiliile locale.  

      Pentru obiectivul de  investiții  mai sus mentionat ,suma de cofinanțare din partea finantatorului este  de 44.900.076,81 lei prin Programul Național de Investiții ” Anghel Saligny” iar diferenta se asigura din bugetul local  în sumă de 2.493.914,15 lei  și de concesionar  în sumă de 561.301,58 lei

  Potrivit art. 8 din H.G. nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificãrile şi completările ulterioare, categoriile de cheltuieli din devizul general, definite conform legislaţiei în vigoare, care se pot finanţa prin Program de la bugetul de stat şi de la bugetul local sunt: 

a)cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului de investiţii; 

b)cheltuieli pentru elaborarea fazelor de proiectare, documentaţie tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire, proiect tehnic şi detalii de execuţie, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie; 

c)cheltuieli pentru realizarea investiţiei de bază, respectiv: construcţii şi instalaţii, montaj utilaje tehnologice, utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale cu/fără montaj şi/sau dotare; 

d)cheltuieli pentru lucrările de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier; e)cheltuieli diverse şi neprevăzute. 

      În cadrul activităților de implementare a proiectului, a fost elaborată documentația tehnico-economică la faza proiect tehnic de execuție, fiind necesară aprobarea indicatorilor tehnico-economici în conformitate cu devizul general actualizat la aceasta etapă de proiectare. La articolul 12 alin. (1) din H.G. nr. 907/2016 este stipulat că „(l) Proiectul tehnic de execuţie constituie documentaţia prin care proiectantul dezvoltă, detaliază şi, după caz, optimizează, prin propuneri tehnice, scenariul/opţiunea aprobat(ă) în cadrul studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii; componenta tehnologică a soluţiei tehnice poate fi definitivată ori adaptată tehnologiilor adecvate aplicabile pentru realizarea obiectivului de investiţii, la faza de proiectare - proiect tehnic de execuţie, în condiţiile respectării indicatorilor tehnico-economici aprobaţi şi a autorizaţiei de construire/desfiinţare.” 

      Documentația de proiectare -faza SF și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții,  au fost aprobați prin HCL 80/12.11.2018 și actualizată prin HCL nr.51/17.05.2023. 

      In urma parcurgerii etapelor aferente derulării procedurii de atribuire a serviciilor de proiectare, execuție de lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului, s-a recepționat documentația tehnică de proiectare Faza Proiect Tehnic si Detalii de Executie. 

      Având în vedere faptul că a fost elaborată documentația tehnico-economică la etapa proiect tehnic de execuție, este necesară aprobarea acesteia precum și aprobarea indicatorilor tehnico-economici în conformitate cu Devizul general, la faza proiect tehnic, pentru cheltuielile aferente obiectivului de investiții, conform prevederilor art. 1 alin.(2) lit. c) și d),  art. 5 alin.(1) lit.b) pct. (ii) și (iii), alin.(4), art. 11 și art. 12 din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice.  

    Conform prevederilor art. 7 alin.(6) din Hotărârea de Guvern nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de învestiții finanțate din fonduri publice: ” În situaţia în care, după aprobarea indicatorilor tehnico - economici, apar schimbări care determină modificarea în plus a valorilor maximale şi/sau modificarea în minus a valorilor minimale ale indicatorilor tehnico-economici aprobaţi ori depăşirea intervalelor prevăzute la alin. (5), sunt necesare refacerea corespunzătoare a documentaţiei tehnico-economice aprobate şi reluarea procedurii de aprobare a noilor indicatori, cu excepţia situaţiilor de actualizare a acestora prevăzute în Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.” 

      La faza de proiectare - Proiect Tehnic de Execuție, indicatorii tehnico — economici previzionați pentru realizarea investiției ,conform devizului general,indicatorii tehnico-economici ai investitiei, sunt: 

 1.Valoarea totală estimata a investiției – 47.955.292,54 lei (inclusiv TVA ) din care  

 2.Construcții-montaj (C+M) 40.170.503,94 lei (inclusiv TVA). 

      Având în vedere cele prezentate mai sus propun spre analiză și aprobare  proiectul de hotărâre privind  aprobarea proiectului tehnic, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Înființare rețea de distribuție gaze naturale în comuna Vulturu, județul Vrancea”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

 

     Primar,

Nicușor PĂCURARU