România

România

Județul Vrancea

Comuna Vulturu

Comuna Vulturu

Nr. 4584 / 12.06.2024

Referat de aprobare

   Art. 29 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că proiectele de acte normative trebuie însoțite de următoarele documente de motivare: 

a) expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi și al propunerilor legislative; 

b) note de fundamentare - în cazul ordonanțelor și al hotărârilor Guvernului; ordonanțele care trebuie supuse aprobării Parlamentului, potrivit legii de abilitare, precum și ordonanțele de urgență se transmit Parlamentului însoțite de expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acestora; 

c) referate de aprobare - pentru celelalte acte normative.

  Rezultă că, pentru proiectele de hotărâre ale consiliului local, referatul de aprobare constituie instrumentul de prezentare și motivare ale noilor reglementări propuse, normă susținută și de  prevederile art. 136 alin.(2) din Codul administrativ.

  Am inițiat un proiect de hotărâre, calitate acordată de prevederile  art. 136 alin.(1)  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și  completările ulterioare, având ca reglementare  stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vulturu, judeţul Vrancea, începând cu luna iunie 2024

  Sediul materiei privind această capacitate a Consiliului Local îl reprezintă:

a)) art. 154 alin. (1), alin. (3) și alin. (4), raportate la cele ale art. 155 alin. (5) lit. e), precum și ale art. 155 alin. (4) lit. a), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

b) art. 159-165 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

c) art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și ale Anexei nr.IX la aceeași lege;

d) Hotărârii Guvernului nr. 598/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată ;

e) art. 11 alin. (4) din Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017, nivelul veniturilor salariale ale personalului ,așa cum acestea sunt definite prin art. 7 litera m) din aceeași Lege-cadru ;

f) articolul II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 53/2024 privind măsuri referitoare la salarizarea personalului din unele sectoare de activitate bugetară, precum și reglementarea unor aspecte organizatorice, se stabilește că, prin derogare de la limitarea prevăzută la art. 11 alin. (4) din Legea-cadru a salarizării nr. 153/2017, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familieiocupaționale „Administrație“ din aparatul de specialitate al primarului și din instituțiile și serviciile publice de interes local corespunzătoare anexei nr. IX lit. C poziția 27 pot beneficia, începând cu luna iunie 2024, de majorarea salariului de bază cu până la 10% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;

  Față de cele prezentate mai sus și  ținând seama de importanța sa, vă rog să analizați și să hotărâți asupra proiectului de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Vulturu, judeţul Vrancea, începând cu luna iunie 2024