România

România

Județul Vrancea

Comuna Vulturu

Comuna Vulturu

Nr. 7150 / 15.10.2025

Referat de aprobare

      a proiectului de hotărâre privind dizolvarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Vulturu-Nănești

      ”Art. 29 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele documente de motivare:

      a) expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor legislative;

      b) note de fundamentare - în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului; ordonanţele care trebuie supuse aprobării Parlamentului, potrivit legii de abilitare, precum şi ordonanţele de urgenţă se transmit Parlamentului însoţite de expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acestora;

      c) referate de aprobare - pentru celelalte acte normative.”

      Rezultă că, pentru proiectele de hotărâre ale consiliului local, referatul de aprobare constituie instrumentul de prezentare şi motivare ale noilor reglementări propuse, normă susținută și de prevederile art. 136 alin.(2) din Codul administrativ.

      Am iniţiat un proiect de hotărâre, calitate acordată de prevederile art. 136 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, având ca reglementare dizolvarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Vulturu-Nănești .

Sediul materiei privind această capacitate a Consiliului Local îl reprezintă:

a) art.15 alin.(2),art.120 alin.(1) și art.121 alin.(1) și alin.(2) din Constituția României, republicată;

b) art.3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art.7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 54 alin. (1) lit.a) și art.55 lit.c) din OG nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare;

f) art. 2 alin. (2), art. 41 alin. (5), art. 50 alin. (4), art. 58, art. 59, art. 61, art. 62 și art. 70 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) art.7 alin.13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare;

      Analizând art.22 alin1). lit.(a) și art.23 lit a) și b) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”VULTURU-NĂNEȘTI” și având în vedere că aceasta nu și-a indeplinit scopul pentru care a fost inființată am inițiat prezentul proiect de hotărâre.

      Proiectul de hotărâre urmează procedura prevăzută de art. 136 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, fiiind înregistrat și depus la secretarul general al comunei în vederea analizării şi întocmirii raportului de specialitate.

    Inițiator,

Nicușor PĂCURARU