Temeiul legal al proiectului de hotărâre îl constituie prevederile art. 85 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 6, art. 7 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificările și completările ulterioare, art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 292/2011 asistenței sociale, potrivit căruia autoritățile administrației publice locale au obligația de a dezvolta și implementa măsuri de asistență socială pentru persoanele aflate în dificultate, ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale precum și ale Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările ulterioare.
Având în vedere că prin aplicarea Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, începând cu anul 2026, s-au anulat acordarea facilităților fiscale prevăzute de Codul fiscal pentru persoanele cu handicap precum și a faptului că a generat o creștere a impozitelor și taxelor locale, este necesară instituirea unei măsuri cu caracter social-compensatoriu la nivel local, contribuind astfel la prevenirea situațiilor de risc social și a procedurilor de executare silită.
Persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele cu afecțiuni oncologice aflate în situații de vulnerabilitate, pot întâmpina dificultăți în plata obligațiilor fiscale locale, ceea ce poate genera riscul acumulării de restanțe și al declanșării procedurilor de executare silită, cu consecințe sociale și economice negative, iar acordarea ajutorului financiar contribuie la menținerea incluziunii sociale, protecția economică și stabilitatea financiară a acestor persoane.
Măsura este în conformitate cu politica publică națională și locală privind sprijinul persoanelor vulnerabile și respectă principiile egalității și echității sociale. Persoanele cu afecțiuni oncologice precum și persoanele cu handicap grav sau accentuat aflate în situații de vulnerabilitate se confruntă, în mod obiectiv, cu limitări privind capacitatea de muncă, nivelul veniturilor și accesul la resurse financiare, aspecte care influențează direct capacitatea acestora de a-și îndeplini obligațiile fiscale față de bugetul local.
Neachitarea impozitelor și taxelor locale conduce la acumularea de creanțe restante, aplicarea de accesorii fiscale și, ulterior, la declanșarea procedurilor de executare silită, cu efecte negative atât asupra beneficiarilor, cât și asupra autorității publice locale, prin costuri administrative suplimentare și agravarea situațiilor de risc social.
Prin instituirea unui ajutor financiar cu caracter social, autoritatea publică locală urmărește prevenirea excluziunii sociale și a marginalizării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, a persoanelor cu afecțiuni oncologice aflate în situații de vulnerabilitate socială, sprijinirea menținerii unui nivel minim de stabilitate financiară, asigurarea unui grad crescut de conformare fiscală voluntară și reducerea numărului de dosare de executare silită.
Astfel se previne acumularea restanțelor fiscale și declanșarea procedurilor de executare silită, se sprijină incluziunea socială și respectarea drepturilor persoanelor vulnerabile, se optimizează utilizarea fondurilor publice, prin prevenirea costurilor suplimentare generate de executarea silită și se contribuie la reducerea sărăciei și excluziunii sociale, promovând solidaritatea și echitatea socială.
Prin proiectul de hotărâre inițiat propun aprobarea acordării unui ajutor financiar persoanelor cu handicap grav sau accentuat aflate în situații de vulnerabilitate, persoanelor cu afecțiuni oncologice aflate în situații de dificultate, pentru plata impozitului aferent locuinței de domiciliu aflat în proprietate, datorat bugetului local al Municipiului Brad pentru anul 2026.
Ajutorul financiar se acordă exclusiv pentru achitarea impozitului aferent locuinței de domiciliu aflat în proprietate, nu constituie venit impozabil și nu reprezintă facilitate fiscală, scutire, reducere sau amânare de la plata obligațiilor fiscale locale, în sensul Codului fiscal, ci reprezintă o măsură de asistență socială finanțată din bugetul local, în scopul sprijinirii persoanelor cu handicap grav sau accentuat aflate în situații de vulnerabilitate și persoanelor cu afecțiuni oncologice aflate în situații de dificultate.
Beneficiarii ajutorului financiar sunt persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul prezentat în Anexa la proiectul de hotărâre. Cuantumul maxim al ajutorului financiar este de 500 lei/persoană/an, dar nu mai mult decât valoarea impozitului aferent locuinței de domiciliu aflat în proprietate, datorat bugetului local pentru anul 2026, în limita creditelor bugetare aprobate în bugetul local al Municipiului Brad. Acordarea ajutorului financiar se face la cerere, pe baza documentelor justificative și a grilei de punctaj menționate în Anexa la proiectul de hotărâre.
Aprobarea ajutorului financiar se realizează prin dispoziție a Primarului Municipiului Brad, în urma analizării dosarelor și a propunerilor înaintate de către Direcția de Asistență Socială Brad și Serviciul Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale-Compartiment Buget, Finanțe, Contabilitate.
Plata ajutorului financiar se efectuează prin virament direct în contul bugetului local, în vederea stingerii obligațiilor fiscale reprezentând impozitul aferent locuinței de domiciliu aflat în proprietatea beneficiarului, datorat bugetului local pentru anul 2026.
Sumele necesare acordării ajutorului financiar se suportă din bugetul local al Municipiului Brad.
Competența dezbaterii și adoptării prezentului proiect de hotărâre aparține Consiliului Local al Municipiului Brad în baza dispozițiilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. b) și alin. (14) precum și ale art. 139 coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.