În data de 28.05.2026, sub nr. 31423, a fost înregistrată la Primăria Municipiului Brad plângerea prealabilă formulată de către petenta Compania Națională „Loteria Română” S.A., prin care se solicită revocarea în tot sau în parte a reglementărilor locale privind desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului Brad, petenta invocând un regim juridic special și derogatoriu de la procedurile de autorizare și taxare locală.
În principal, din punct de vedere strict procedural, plângerea formulată vizează revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 58/30.04.2026, act administrativ inexistent în materia supusă dezbaterii, fapt ce atrage lipsa de obiect și inadmisibilitatea solicitării în forma prezentată.
În subsidiar, raportat la fondul actului administrativ real aprobat de către autoritatea deliberativă, Consiliul Local al Municipiului Brad, respectiv Hotărârea Consiliului Local nr. 63/30.04.2026, motivele de nelegalitate invocate de către petentă sunt complet nefondate.
Regulamentul local a fost adoptat în scopul asigurării ordinii publice, a siguranței cetățenilor și a protecției minorilor, stabilind criterii obiective și nediscriminatorii pentru toți operatorii economici de profil, fără a aduce atingere monopolului de stat deținut de către petentă în materia jocurilor loto tradiționale și a lozurilor.
Întrucât H.C.L. nr. 63/30.04.2026 a fost adoptată cu respectarea strictă a normelor de fond, formă și transparență decizională, nefiind cenzurată sub niciun aspect în cadrul controlului de legalitate exercitat de către Instituția Prefectului Județului Hunedoara, se impune menținerea în totalitate a actului normativ local.
Având în vedere argumentele expuse, care sunt dezvoltate pe larg în Motivarea respingerii ce va constitui Anexă la hotărâre, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus respingerea plângerii prealabile formulată de către Compania Națională „Loteria Română”, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 31423/28.05.2026.
În contextul celor de mai sus, supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Invoc în susținerea propunerii mele prevederile Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 298/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 şi pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 870/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale, precum și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. c) și alin. (14) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.