Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 149/2022 s-a aprobat depunerea de către Municipiul Brad a Proiectului ”Reabilitare termică pentru creșterea eficienței energetice a Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Brad” prin Planul Național de Redresare și Reziliență Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, Apelul de proiecte de renovare energetică moderată a clădirilor publice.
Astfel, Municipiul Brad a depus cererea de finanțare numărul C5-B2.1.a-1786 pentru obiectivul de investiții precizat în cele de mai sus.
În timpul etapei de evaluare a cererii, a fost transmisă solicitarea de clarificări nr.7809, înregistrată la Primăria Municipiului Brad cu nr.18032/15.02.2023, prin care a fost solicitată corectarea indicatorului energetic pentru energia primară din cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr. 149/2022 conform Raportului de audit energetic încărcat împreună cu cererea de finanțare.
Urmare acestei solicitări și a analizării documentației, s-a constatat că, din eroare, indicatorul ”consumul de energie primară” a fost evidențiat în mod eronat 204,51 kwh/mp.an, în loc de 196.97 kwh/mp.an.
În contextul celor de mai sus, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 149/2022 privind aprobarea depunerii Proiectului ”Reabilitare termică pentru creșterea eficienței energetice a Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Brad” prin Planul Național de Redresare și Reziliență Componenta C5- Valul Renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, Apelul de proiecte de renovare energetică moderată a clădirilor publice și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Precizez că modificarea constă în înlocuirea valorii indicatorului ”consumul de energie primară” la finalul implementării proiectului prevăzută în Anexa la hotărâre, respectiv se va înscrie în cuprinsul acesteia 196.97 kwh/mp.an în loc de 204,51 kwh/mp.an.
Invoc în susținerea propunerii mele prevederile H.C.L. nr. 19/2022 privind aprobarea bugetului local al Municipiului Brad pe anul 2022, cu modificările ulterioare, ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, ale Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, ale Anexei la Ordinul ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 441/2022 pentru aprobarea Ghidului specific - Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/2, PNRR/2022/C5/B.2.2/2, componenta 5 - Valul Renovării, axa 2 - Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2: - Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, ale Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, ale Directivei nr. 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanța energetică a clădirilor, ale Regulamentului Delegat nr. 244/2012 de completare a Directivei nr. 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanța energetică a clădirilor prin stabilirea unui cadru metodologic comparativ de calcul al nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, ale cerințelor minime de performanță energetică a clădirilor și a elementelor acestora, ale Directivei Parlamentului European și a Consiliului nr. 2010/27/UE privind eficiența energetică, ale art. 129 alin. 2 lit. b, lit. d, alin. 4 lit. d, lit. f, alin. 7 lit. k și alin. 14 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.