Nr. 41 / 28.05.2021
Caracter individual

HOTĂRÂRE

pentru acordarea mandatului special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov de a exercita atribuțiile de autoritate tutelară în raport cu Compania Municipală Termoenergetica București S.A., în numele și pe seama Comunei Chiajna

Inițiator proiect

Constantin DUMITRU

Viceprimarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Ilfov

Consiliul Local al comunei Chiajna

Comuna Chiajna

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 41 din 28.05.2021

pentru acordarea mandatului special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov de a exercita atribuțiile de autoritate tutelară în raport cu Compania Municipală Termoenergetica București S.A., în numele și pe seama Comunei Chiajna

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Art. 10 alin. (5) și art. 27 din Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a) și lit. d), alin. (3), lit. d), alin. (7) lit. n), art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  6. HCL Chiajna nr. 78/29.11.2017 privind aprobarea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Termoenergetică București-Ilfov”;
  7. HCL Chiajna nr. 23/24.04.2019 privind aprobarea inființării societăților pe acțiuni Compania Municipală Termoenergetica București S.A. și a Companiei Municipale Energetica Servicii București S.A., în scopul continuării serviciului de alimentare cu energie termică;
  8. Hotărârea Consiliului Local al Comunei Chiajna nr. 16/24.04.2019 pentru avizarea studiilor de oportunitate privind modalitatea de gestiune a serviciului public de alimentare cu energie termică – activitățile de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice în arealul deservit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov, avizarea documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în arealul deservit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov, acordarea către aceasta a mandatului special pentru delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică și atribuirea direct a contractului de delegare către operatorul regional Compania Municipală Termoenergetica București S.A.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 19293/21.05.2021 al Viceprimarului Comunei Chiajna;
  2. Raportul nr. 19540/24.05.2021 întocmit de Secretarul General al Comunei Chiajna;
  3. Avizul comisiei de specialitate.

Luând act de:

  1. Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov nr. 528/07.05.2021, înregistrată în cadrul Primăriei Comunei Chiajna sub nr. 17267/07.05.2021.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. h) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei chiajna

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se acordă mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov să exercite atribuțiile de autoritate tutelară prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, în raport cu Compania Municipală Termoenergetica București S.A., în numele și pe seama Comunei Chiajna.

Art. 2 - Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 - Prezenta hotărâre se comunică Companiei Municipale Termoenergetica București S.A. și Instituției Prefectului Județului Ilfov în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Constantin DUMITRU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CHIAJNA,

Ionel–Florin NAE

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 41 / 28.05.2021

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 10
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în funcție 19
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 19
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 8
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 41 / 28.05.2021

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 28.05.2021
2 Comunicarea către primar
3 Comunicarea către prefectul județului
4 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu