Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 20 / 23.03.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind actualizarea circumscripțiilor școlare la nivelul U.A.T. Chiajna începând cu anul școlar 2023-2024

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ilfov

Consiliul Local al comunei Chiajna

Comuna Chiajna

Proiect de hotărâre

Nr. 20 din 23.03.2023

privind actualizarea circumscripțiilor școlare la nivelul U.A.T. Chiajna
începând cu anul școlar 2023-2024

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr. 52/21.01.2003, privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;  
  4. Art. 8 din Ordinul M.E.N.C.S nr. 5079/2016 - aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ  preuniversitar; 
  5. Art. 129, alin. (7), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 13163/21.03.2023 al Primarului comunei Chiajna;
  2. Raportul nr. 13427/22.03.2023 al Secretarului General al comunei Chiajna;
  3. Adresa nr. 13351/21.03.2023 înaintată de către Primăria Comunei Chiajna, Ministerului Educației / Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, referitor la actualizarea circumscripțiilor școlare la nivelul comunei Chiajna începând cu anul școlar 2023-2024, în vederea obținerii avizului conform;
  4. Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Chiajna.

Luând act de:

  1. Avizul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov nr. 4040/29.03.2023 privind propunerea de actualizare a circumscripțiilor școlare la nivelul comunei Chiajna pentru anul 2023-2024.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei chiajna

adoptă prezenta hotărâre:

Art. 1 - Se stabilesc străzile aferente Școlii Gimnaziale „Alexandru Odobescu”, care fac parte din circumscripțiile școlare din comuna Chiajna începând cu anul școlar 2023-2024, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Se stabilesc străzile aferente Școlii Gimnaziale „Petru Rareș”, care fac parte din circumscripțiile școlare din comuna Chiajna începând cu anul școlar 2023-2024, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 - Se stabilesc străzile aferente Liceului Tehnologic „Doamna Chiajna”, care fac parte din circumscripțiile școlare din comuna Chiajna începând cu anul școlar 2023-2024, conform anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4 - Înscrierile școlarilor în clasa pregătitoare se va face în conformitate cu metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari / preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2023-2024, respectiv în limita locurilor disponibile.

Art. 5 - (1) Au prioritate la înscriere, conform prevederilor de la art. 4, școlarii și preșcolarii ai căror părinți / tutori / reprezentanți legali, au domiciliul stabil pe teritoriul Comunei Chiajna, conform anexelor nr. 1, 2 și 3 la prezenta hotărâre.

(2) În cazul în care vor rămâne locuri neocupate, vor fi admiși școlarii și preșcolarii ai căror părinți / tutori / reprezentanți legali au reședința pe teritoriul Comunei Chiajna, conform anexelor nr. 1, 2 și 3 la prezenta hotărâre. Criteriul de departajare al reședinței o reprezintă vechimea acesteia.

(3) În situația în care o unitate de învățământ are toate locurile ocupate și primește cerere de înscriere conform art. 5 alin. (2), acestea vor fi redistribuite  către celelalte unități de învățământ în vederea ocupării tuturor locurilor disponibile în rețeaua școlară.

Art. 6 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea orice altă hotărâre contrară.

Art. 7 - Primarul Comunei Chiajna, Secretarul General al comunei Chiajna, precum și directorii unităților de învățământ, vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 8 - Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului județul Ilfov, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, cât și Inspectoratului Școlar Județean Ilfov, și se aduce la cunoștință publică prin grija Secretarului General al comunei Chiajna.                          

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CHIAJNA

Mircea MINEA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CHIAJNA

Ionel–Florin NAE

Rezultate voturi