Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 22 / 06.04.2026
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea Programului anual pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2026 din bugetul local al comunei Chiajna

Viză CFPP

Viză CFPP - obținută

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ilfov

Consiliul Local al comunei Chiajna

Comuna Chiajna

Proiect de hotărâre

Nr. 22 din 06.04.2026

privind aprobarea Programului anual pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2026 din bugetul local al comunei Chiajna

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Art. 7, alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Art. 18^1, alin. (2), alin. (3), alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Art. 15 din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Art. 25, lit. f) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Art. 4, alin. (2) din H.G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  7. Ordinul Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. f), alin. (8), lit. a) și art. 136 alin. (1) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 15855/06.04.2026, întocmit de către Primarul comunei Chiajna;
  2. Raportul de specialitate nr. 16027/06.04.2026, întocmit de Serviciul Financiar - Contabilitate, Taxe și Impozite și Achiziții Publice;
  3. Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Chiajna.

Luând act de:

  1. Hotărârea Consiliului Local Chiajna nr. 3 din 29.01.2016 privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al comunei Chiajna alocate pentru activități nonprofit de interes local, a Programului anual privind acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2016 din bugetul local al comunei Chiajna, precum și a comisiei de evaluare pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Hotărârea Consiliului Local Chiajna nr. 18 din 31.03.2021 privind modificarea art. 3 din HCL Chiajna nr. 3/29.01.2016, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al comunei Chiajna alocate pentru activități nonprofit de interes local, a Programului anual privind acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2016 din bugetul local al comunei Chiajna, precum și a comisiei de evaluare pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei chiajna

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă  Programul anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2026 din bugetul local al comunei Chiajna, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - (1) Finanţările nerambursabile se acordă în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al Comunei Chiajna alocate pentru activități nonprofit de interes local.

(2) Detalierea condițiilor specifice de eligibilitate, a criteriilor de selecție și a documentației de solicitare a finanțării se stabilește prin Ghidul Solicitantului pentru fiecare domeniu de activitate, aprobat prin Dispoziție de Primar.

Art. 3 - Începând cu data prezentei, orice alte dispoziții contrare își încetează aplicabilitatea. 

Art. 4 - Primarul comunei Chiajna, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5 - Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică, respectiv se comunică primarului comunei Chiajna și Instituției Prefectului Judeţului Ilfov în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial al comunei Chiajna, precum şi pe pagina de internet https://www.primariachiajna.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CHIAJNA

Mircea MINEA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CHIAJNA

Ionel–Florin NAE

Rezultate voturi