Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 66 / 22.09.2021
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind schimbarea destinației unui imobil aparținând domeniului public al Comunei Chiajna, Județul Ilfov, din imobil cu destinația „Bază Sportivă Roșu”, în imobil cu destinația „Parc”

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului

Raport Serviciul Juridic, Autoritate Tutelară și Asistență Socială

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ilfov

Consiliul Local al comunei Chiajna

Comuna Chiajna

Proiect de hotărâre

Nr. 66 din 22.09.2021

privind schimbarea destinației unui imobil aparținând domeniului public al Comunei Chiajna, Județul Ilfov, din imobil cu destinația „Bază Sportivă Roșu”, în imobil cu destinația „Parc”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Art. 7, alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (7), lit. c), e), si f), art. 136, alin. (1) si alin. (8), art.196, alin. (1) lit. a) si art. 243 alin. (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare  nr. 36425/23.09.2021 al domnilor consilieri locali Alexandru-Eduard Balaci și Dănuț Cojocaru;
  2. Raportul Serviciului Juridic, Autoritate Tutelară și Asistență Socială nr.36437/23.09.2021;
  3. Raportul Compartimentului Urbanism și Administrarea Teritoriului nr. 36458/23.09.2021;
  4. Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Chiajna.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei chiajna

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă schimbarea de destinație a imobilului in suprafață de de 14.834 mp, situat in strada 1 Decembrie 1918 nr. 90-92, Sat Rosu, Comuna Chiajna, Județul Ilfov, aflat in proprietatea publică a U.A.T. Chiajna, identificat potrivit Cărții funciare nr. 68740, cu nr. cadastral 68740, din imobil cu destinație „Bază Sportivă Roșu” în imobil cu destinație „Parc”.  

Art. 2 - Se vor initia toate demersurile necesare  in vederea înscrierii în evidențele contabile a modificărilor efectuate.

Art. 3 - Primarul, secretarul comunei Chiajna cât și celelalte compartimente de specialitate din cadrul Primăriei comunei Chiajna vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. 

Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică Serviciului Financiar – Contabilitate, Taxe si Impozite, Instituției Prefectului judeţul Ilfov, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate şi se aduce la cunoştinţă publică prin grija Secretarului General al comunei Chiajna. 

INIȚIATORI PROIECT:

Alexandru–Eduard BALACI

Dănuț COJOCARU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CHIAJNA

Ionel–Florin NAE

Intervenții în cadrul ședinței

Domnul consilier local Horia CUCU cere lămuriri cu privire la faptul că acest teren era folosit în trecut de către elevii Liceului Tehnologic Doamna Chiajna, și dacă s-a cerut un punct de vedere al Consiliului de Administrație al liceului cu privire la această schimbare, în parc.

Domnul Mircea MINEA, primarul comunei Chiajna afirmă că grupul USR-PLUS a fost împotriva proiectului prin care CNI urma să construiască o bază sportivă modernă, trimițând nenumărate petiții, prin urmare acum se va construi un parc pe acest teren. Elevii Liceului Tehnologic Doamna Chiajna vor desfășura orele de educație fizică în sala de sport.

Rezultate voturi