Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 108 / 15.06.2022
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea depunerii proiectului „Construirea a 5 ansambluri de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Fetești, județul Ialomița” în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență – Componenta 10 - Fondul local

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ialomița

Consiliul Local al municipiului Fetești

Municipiul Fetești

Proiect de hotărâre

Nr. 108 din 15.06.2022

privind aprobarea depunerii proiectului „Construirea a 5 ansambluri de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Fetești, județul Ialomița” în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență – Componenta 10 - Fondul local

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. O.U.G. nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;
  2. Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 999/2022 pentru aprobarea Ghidului specific — Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 — Fondul local, I.2 - Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ;
  3. art. 44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art.129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Feteşti;
  2. Raportul Serviciului Strategie Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Feteşti;

Luând act de:

  1. Rapoartele de avizare ale comisiilor economică şi juridică din cadrul Consiliului Local Municipal Fetesti;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. d) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului fetești

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă participarea Municipiului Fetești și depunerea proiectului ”Construirea a 5 ansambluri de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Fetești, județul Ialomița” în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență – Componenta 10 - Fondul local, I.2 - Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ. 

Art. 2 - Se aprobă Scurta descriere a proiectului  Construirea a 5 ansambluri de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Fetești, județul Ialomița, prevăzută în Anexa nr. 1 care face parte integrată din prezenta hotărâre.

Art. 3 - Se aprobă Nota de fundamentare pentru realizarea proiectului Construirea a 5 ansambluri de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Fetești, județul Ialomița, prevăzută în Anexa nr. 2 care face parte integrată din prezenta hotărâre.

Art. 4 - Se aprobă Planul integrat de acțiune privind îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru tineri care provin din comunități marginalizate sau grupuri vulnerabile pentru proiectul Construirea a 5 ansambluri de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Fetești, județul Ialomița, prevăzut în Anexa nr. 3 care face parte integrată din prezenta hotărâre.

Art. 5 - Se aprobă indicatorii tehnici ai proiectului Construirea a 5 ansambluri de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Fetești, județul Ialomița”, după cum urmează:

 1. Număr de unități locative: 30

Art. 6 - Se aprobă indicatorii economici ai proiectului Construirea a 5 ansambluri de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Fetești, județul Ialomița”, după cum urmează: 

 Valoare proiect: 2.202.150,00 euro fără TVA (2.620.558,50 euro TVA inclus), echivalentul a  10.840.523,80 lei fără TVA (12.900.223,32 lei TVA inclus).

Art. 7 - Municipiul Fetești va finanța toate costurile neeligibile aferente proiectului, va asigura resursele financiare necesare implementării optime a proiectului, în condițiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile (fără TVA) din PNRR și a TVA aferent cheltuielilor eligibile din bugetul de stat.

Art. 8 - Se împuternicește primarul Municipiului Fetești, domnul Laurențiu-Georgică Șonchereche, să reprezinte Municipiul Fetești în relația cu finanțatorul și să semneze toate documentele necesare implementării proiectului  Construirea a 5 ansambluri de locuințe nZEB plus pentru tineri în Municipiul Fetești, județul Ialomița.

Art. 9 - Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de primarul municipiului prin aparatul de specialitate.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI FETEȘTI

Laurențiu-Georgică ȘONCHERECHE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FETEȘTI

Nicu DICIANU

Documente de prezentare și motivare

Intervenții în cadrul ședinței

Dna consilier Petcu Olga – O rugăm pe doamna Ilie Luminița să ne facă o scurtă prezentare.

Dna Ilie Luminița – șef Serviciul Strategie Dezvoltare – Proiectul propune construirea a 5 ansambluri de locuințe nZEB plus pentru tineri, care va fi amplasat pe terenul situat în zona străzilor Paloșului, Bărăganului și Costache Negri, pe o suprafață de 4563 mp, teren ce aparține domeniului public al UAT Fetești. Clădirile respective vor fi dotate cu un sistem de panouri fotovoltaice pentru producerea de curent electric, monitorizat permanent prin wi-fi, precum și un sistem de producere a apei calde cu panouri solare, iar pentru ventilație este prevăzut un sistem de tip VRF. Pentru siguranță fiecare clădire va avea un sistem de supraveghere video și acces controlat în incintă. În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de amenajare a terenului, construire și dotare, proiectare și asistență tehnică, asigurarea cu utilități și dotarea imobilelor cu modul wi-fi pentru monitorizarea sistemelor inteligente.

Dna consilier Petcu Olga – Ce înseamnă pentru noi suportarea cheltuielilor?

Dna Ilie Luminița – Cheltuielile care vor apărea pe parcursul implementării, adică cheltuielile neeligibile din proiect vor fi suportare de noi. La acest momentu nu vă pot da o cifră.

Dl.consilier Nistor Gheorghe – După părerea mea, consider că este un proiect bun. Referitor la suportarea cheltuielilor, până la urmă cred că Primăria va trebui să facă un împrumut pentru toate proiectele, inclusiv cel cu gazele.

Dl.primar Șonchereche Laurențiu – Am analizat foarte mult acest proiect și ne dorim să-l depunem. Știți foarte bine că se merge pe principiul ”primul venit, primul servit”, lucru  pe care l-am făcut până acum și ați văzut că Primăria a reușit să acceseze toate aceste proiecte pe PNRR. De ce am ales această zonă? Pentru că în alte zone nu mai avem teren. Primăria nu mai are la momentul acesta terenuri pentru implementarea unor astfel de proiecte, deoarece au fost vândute în trecut.

Dl.consilier Mitache Gheorghe – Au fost puși în posesie și oamenii, o mare parte dintre ei.

Dl.primar Șonchereche Laurențiu – Da, aveți dreptate. Vreau să vă mai spun un lucru.  Noi am început un proces și se poate vedea pe portalul instanțelor, pentru recuperarea celor 20 ha de teren unde a fost Parcul Industrial, teren vândut pentru realizarea unui parc de panouri fotovoltaice. Acum ne judecăm cu cei care au cumpărat, să putem să aducem înapoi cele 20 ha de teren. Vă spun așa, în premieră. Așadar, am fost nevoiți să mergem în Coloniști să implementăm acest proiect, să nu-l pierdem. Pe toată suprafața liberă vom face un PUZ, astfel încât dacă vom mai avea oportunități de proiecte, să le putem implementa direct. La momentul actual nu putem să pierdem această oportunitate. Pe PNRR, la ce s-a accesat, suntem în față, dacă nu cumva primii, pentru că pe eficientizare energetică avem 70% din banii alocați pentru județul Ialomița. Noi am luat 69%, restul pentru 10 blocuri a venit orașul Amara. Alte orașe nu au trecut. Pe digitalizare la fel, am luat tot ce se putea lua. Eficientizare energetică pentru clădiri publice, la fel, avem 7 clădiri publice. Toate acestea și cu meritul dumneavoastră pentru că ați înțeles ce înseamnă proiectele și că ne dorim cu toții să implementăm pentru municipiu. Iar faptul că acum am ajuns să implementăm în acea zonă este că nu am mai avut teren în altă parte.

Dl.consilier Nistor Gheorghe – Totuși sistemul de încălzire îmi trezește semne de întrebare ținând cont de faptul că primul cartier care va fi racordat la gaze va fi Coloniști.

Dl.primar Șonchereche Laurențiu -Nu se știe. La acest moment, cu toate că am câștigat proiectul de gaze, Serviciul Investiții încearcă să obțină aviz de la Drumuri Naționale, astfel încât să facă sondaje din 500 m, din 1000 m până la Buliga și înapoi, să nu ne trezim că după ce semnăm nu avem avize.

Dl.consilier Nistor Gheorghe – Subtraversarea căii ferate este o procedură cea mai des folosită, în schimb trecerea pe sub autostrada este mai dificilă. De ce?

Dl.primar Șonchereche Laurențiu – Pentru subtraversarea căii ferate s-a stabilit zona UNIFERTRANS, dar vom vedea.

Dna consilier Petcu Olga – Terenul spre Stelnica nu este al nostru?

Dl.primar Șonchereche Laurențiu –Da, partea dreaptă este spre Stelnica, este terenul nostru. Au fost oameni puși în posesie acolo unde a fost livada, apoi urmează un teren privat. Nu mai avem teren liber, pentru că în spate aveam Parcul Industrial, pe care acum încercăm să-l aducem din nou la Primărie, să-l recâștigăm. Vin tot felul de oameni la noi și ne solicită teren pentru diferite activități.

Dna consilier Petcu Olga – Pe terenul de la UM nu se putea construi acest ansamblu de locuințe?

Dl.primar Șonchereche Laurențiu –Da, este terenul nostru, dar acolo avem și parcarea de tiruri.

Dl.consilier Pană Erkin – Mai este o zonă vis-à-vis de Astaldi, unde ar putea fi amenajată o parcare de tiruri.

Dl.primar Șonchereche Laurențiu –Nu, unde a fost Astaldi și organizarea de șantier au fost oamenii împroprietăriți. Nu mai avem terenuri libere.

Dl.consilier Nistor Gheorghe – Feteștiul este un oraș care are puține posibilități din punct de vedere al terenurilor.

Rezultate voturi