Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 105 / 19.03.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind retragerea municipiului Alba Iulia din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 5

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Alba

Consiliul Local al municipiului Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia

Proiect de hotărâre

Nr. 105 din 19.03.2026

privind retragerea municipiului Alba Iulia din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 34637/19.03.2026 al Primarului Municipiului Alba Iulia;
  2. Raportul de specialitate nr. 35200/20.03.2026 al Compartimentului monitorizare, transport, liberă inițiativă din cadrul Direcției cheltuieli din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia;
  3. Prevederile statutului Asociației Intercomunitară de Dezvoltare  Alba Iulia – Transport Local;
  4. Faptul că la data de 07.01.2027 expiră  contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nr. 26/48/07.01.2021 încheiat între Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local și Societatea de Transport Public SA Alba Iulia;
  5. Avizul favorabil al Comisiei Consiliului local pentru administraţie publică locală, juridică şi disciplină, relaţii cu publicul, probleme ale minorităţilor, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
  6. Proiectul de hotărâre înregistrat cu numărul 105/19.03.2026 inițiat de Primarul municipiului Alba Iulia;

Luând act de:

  1. Prevederile art. 89, art. 91, art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. ”d” coroborat cu art. 129 alin. (7), lit. ”n” din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului alba iulia

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Aprobă retragerea municipiului Alba Iulia din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local începând cu data de 08.01.2027. 

Art.2. Acordă mandat Primarului Municipiului Alba Iulia, în calitate de reprezentant legal în cadrul asociației, să notifice Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local cu privire la intenția fermă de retragere a municipiului Alba Iulia din asociație, cu efect la data expirării contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nr. 26/48/07.01.2021 încheiat între Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local și Societatea de Transport Public SA Alba Iulia respectiv la data de 08.01.2027, în acord cu prevederile art.1.

Art.3. Primarul municipiului Alba Iulia și Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local vor duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre

Art.4. Prezenta hotărâre poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare

Art.5. Prezenta hotărâre se comunică către :

- Primarul municipiului Alba Iulia

- Instituţia Prefectului – Judeţul Alba

- Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia -  Transport Local

- Direcția cheltuieli – Compartiment Monitorizare, Transport, liberă inițiativă

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Gabriel-Codru PLEȘA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI ALBA IULIA

Marcel-Valerian JELER

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi