Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 241 / 22.12.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Brad pentru anul 2026

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Juridic

Raport Serviciul Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

Proiect de hotărâre

Nr. 241 din 22.12.2025

privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Brad pentru anul 2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Titlului IX „Impozite şi taxele locale” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulteriore;
  2. art. 266 alin. (5), alin. (6) şi alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. art. 27 și art. 30 alin. (5) din  Legea  nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
  5. O.U.G. nr. 78/2025 pentru modificarea Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
  6. Legea nr. 650/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă;
  7. H.G. nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  9. O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, actualizată;
  10. O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  11. art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4)  lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  12. art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  13. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 241/11052/22.12.2025 și REFERATUL DE APROBARE nr. 241/11052/22.12.2025 al Primarului Municipiului Brad privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 238/11048/22.12.2025, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 54580/29.12.2025, respectiv al Serviciului Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 184/11056/29.12.2025 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe; avizul nr. 137/11058/29.12.2025 al comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură; avizul nr. 138/11059/29.12.2025 al comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială și de agrement; avizul nr. 241/11060/29.12.2025 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și avizul nr. 181/11062/29.12.2025 al comisiei pentru administrarea domeniului public și privat;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se stabilesc impozitele și taxele locale în municipiul Brad, pentru anul 2026, nivelurile stabilite în sume fixe fiind prevăzute în Anexele nr. 1a, nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, nr. 8, nr. 9, nr. 10 și, respectiv, nr. 11  care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. (1) – Impozitul pe clădirile rezidențiale, proprietatea persoanelor fizice, se calculează prin aplicarea cotei de 0,08 % la valoarea impozabilă determinată conform Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin înmulțirea suprafeței construite desfășurată a acesteia, exprimată în metri pătrați, cu valoarea impozabilă corespunzatoare, conform tabelului din Anexa nr. 1a care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

     (2) – Impozitul pe clădirile nerezidențiale, proprietatea persoanelor fizice, se calculează prin aplicarea unei cote de 0,6 % la valoarea impozabilă a clădirii determinată conform Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care poate fi:

 a.) – valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării,  în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor;

 b.) – valoarea finală a lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă;

 c.) – valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. În situația în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal. 

 d.) - cota de impozit de 2% în cazul în care proprietarul clădirii nu depune raportul de evaluare la organul fiscal competent până la primul termen de plată a impozitului pe clădiri.                                        

       (3)  - În cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea:

 a.) - impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial, conform prevederilor art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

 b.) - impozitului determinat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, indicată prin declarație pe propria răspundere și cu condiția ca cheltuielile cu utilitățile să nu fie înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, prin aplicarea cotei stabilită conform prevederilor art. 458 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, (0.6%), la valoarea impozabilă stabilită conform prevederilor art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, fără a fi necesară stabilirea valorii prin depunerea documentelor prevăzute la art. 458 alin. (1) din același act normativ;

 c.) -  în cazul în care proprietarul nu declară la organul fiscal suprafața folosită în scop nerezidențial, potrivit alin. (3) lit. b),  impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0.3% la valoarea impozabilă determinată conform prevederilor art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

         (4) - În cazul în care, la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform prevederilor art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. 

Art. 3.  (1) - Impozitul pe clădirile rezidențiale, în cazul contribuabililor persoane juridice, se calculează prin aplicarea cotei de 0,10 % asupra valoarii impozabile a clădirilor, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. 

  (2) - Impozitul pe clădirile nerezidențiale, în cazul contribuabililor persoane juridice, se calculează prin aplicarea cotei de 1 % la valoarea impozabilă a clădirilor, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

  (3) – Pentru stabilirea impozitului, valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează impozitul și poate fi:

 a.) - ultima valoare impozabilă înregistrată în evidențele organului fiscal;

 b.) - valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării. Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul local până la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor;

 c.) - valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal anterior;

 d.) - valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate. În situația în care nu este precizată valoarea în documentele care atestă proprietatea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal.

(4) – Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii.

 (5) - În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial, cu impozitul calculat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial.

 (6)  - În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%.      

Art. 4. – Impozitul/taxa pe terenul înregistrat la categoria de folosinţă  „terenuri cu construcţii”  se stabileşte luând în calcul suprafaţa terenului exprimată în hectare, în funcţie de zona din cadrul localităţii,  cu suma corespunzătoare prevăzută în  Anexa nr. 1  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  

Art. 5. (1) – Impozitul/taxa pe terenurile amplasate în intravilanul localităţii – orice altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii se determină prin înmulţirea suprafeţei exprimată în hectare cu nivelul impozitului stabilit potrivit art. 465 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, ţinând cont de zona în care este amplasat terenul şi de categoria de folosinţă înmulțită cu coeficientul de corecție al rangului localității. 

 (2) - Ca excepţie de la prevederile alin. 1, în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se calculează conform prevederilor art. 6 , numai dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: 

a) - au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;
b) - au înregistrate în evidenţa contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri şi cheltuieli din desfăşurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).

Art. 6. – Impozitul/taxa pe terenurile amplasate în extravilanul localităţii se determină prin înmulţirea suprafeţei de teren exprimată în hectare cu suma corespunzătoare prevăzută potrivit prevederilor art. 465 alin. 7 din Legea nr. 227/2015  privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, ţinând cont de categoria de folosinţă şi zona din cadrul localităţii, conform  Anexei nr. 1  care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 7. -  În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația depunerii unei declarații la organul fiscal local până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului.

Art. 8. (1) – Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia și norma de poluare, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare tabelului din Anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

           (2)  - Prin excepție de la prevederile alin. 1, sumele cuprinse în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,   se indexează anual în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an, publicată în Jurnalul Uniunii Europene și de nivelurile minime prevăzute în Directiva nr. 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, conform  Anexei nr. 2  care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Cursul de schimb a monedei euro și nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva nr. 1999/62/CE, se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. 

Art. 9. - În cazul mijloacelor de transport hibride cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 50 g/km, impozitul se reduce cu 30% din valoarea prevăzută în coloana 7 a tabelului de la Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

Art. 10. - În cazul autovehiculelor acționate electric, impozitul pe mijloacele de transport este în valoare de 40 lei/an.

Art. 11. - Cota privind taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate prevăzută de art. 477 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare,  se calculează prin aplicarea cotei de 3 % la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate, cu excepţia T.V.A.. 

Art. 12. - Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate este prevăzută în   Anexa nr. 3  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  

Art. 13. - Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea unei cote de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor, conform prevederilor art. 481 alin. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 2 % în cazul unui spectacol de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ, orice competiţie sportivă internă sau internaţională sau oricare altă manifestare artistică.

Art. 14. - Se aprobă taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, conform  Anexei nr. 4  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.  

Art. 15. (1) – Se aprobă taxele/chiriile/redevențele folosite de către Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Privat la solicitarea persoanelor fizice şi juridice, conform Anexei nr. 5 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 (2) - Stabilirea taxelor pentru ocuparea domeniului public/privat, modalitarea de încasare a acestor taxe, precum și modalitățile de ocupare a domeniului public și privat în municipiul Brad sunt prevăzute în Regulamentul de ocupare a domeniului public și privat în municipiul Bradconform Anexei nr. 10 care face parte integrantă din prezenta hotarare. 

Art. 16. – Se aprobă taxele pentru prestări de servicii efectuate de către Compartimentul Agricol şi Cadastru, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice, conform Anexei nr. 6  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 17. - Se aprobă taxa specială pentru prestări de servicii de către Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Brad – Compartimentul Stare Civilă, conform Anexei nr. 7 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 18. – Se instituie alte taxe locale/speciale prevăzute în Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, conform Anexei nr. 8  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 19. - Se aprobă taxele, tarifele și chiriile propuse pentru folosirea piețelor și târgurilor date în administrarea Serviciului Public de Desfacere ”Han, Piață și Obor”, conform Anexei nr. 9 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 20. (1) – Impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri şi impozitul pe mijloacele de transport, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, se plătesc anual, în 2 rate egale, până la data de 31 martie 2026 şi respectiv până la data de 30 septembrie 2026 inclusivTaxa pe clădiri/terenuri se referă la contractele de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, încheiate pe  o perioadă mai mare de un an.

 (2) -  În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe clădiri/teren se plătește anual, în două rate egale, până la data de 31 martie și respectiv 30 septembrie inclusiv. În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință care se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se plătește lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosință.

Art. 21. – Pentru plata cu anticipaţie a impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe terenuri şi a impozitul pe mijloacele de transport datorate pentru întregul an de către contribuabilii persoane fizice şi juridice, pentru anul 2026, până la data de 31 martie 2026, se acordă o bonificaţie de 10% din impozit.

Art. 22. – În anul fiscal 2026, pentru persoanele juridice, impozitele şi taxele locale stabilite prin prezenta hotărâre, în sumă fixă sau prin aplicarea unei cote procentuale, se aplică o cotă adiţională de 20 % faţă de nivelurile impozitelor şi taxelor stabilite prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare și, respectiv, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 75/2025, cu excepţia taxelor prevăzute la art. 494 alin. 10 lit. b din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, potrivit criteriilor prevăzute în Anexa nr. 11 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 23. – Creanţele fiscale restante, aflate în sold la data de 31.12.2025, mai mici de 30 de lei se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de către debitori (art. 266 alin. 6 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare).

Art. 24. – Primarul Municipiului Brad şi Serviciul Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Art.  25.  Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 01.01.2026.

Art.  26. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă orice alte dispoziţii contrare.

Art. 27. (1) - Prezenta hotărâre poate fi contestată în termen de 15 zile de la afişare, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 5 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată.

  (2) - După expirarea acestui termen, autoritatea deliberativă care a adoptat hotărârea se întruneşte şi deliberează asupra contestaţiilor primite.

  (3) - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.  28. – Prezenta hotărâre se comunică:

                                    - Prefectului Judeţului Hunedoara;

                                    - Primarului Municipiului Brad;

                                    - Serviciului Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale;

                                    - Serviciului  Administrarea Domeniului Public şi Privat;

                                        -  Serviciului Public de Desfacere ”Han, Piață și Obor”;

                                    - Compartimentului Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Investiţii;

                                    - Compartimentului Comercial;

                                    - Compartimentului Fond Funciar, Registrul Agricol;

                               - Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanelor Brad – Compartimentul Stare Civilă.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAD

Florin CAZACU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD

Carmen-Irina BORA

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Potrivit prevederilor art. 495 lit. f) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, consiliile locale adoptă hotărâri privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2026 referitoare la:

        - stabilirea cuantumului impozitelor şi taxelor locale, când acestea sunt prevăzute în sumă fixă  în limitele prevăzute de Codul fiscal;

- stabilirea cotei impozitelor sau taxelor locale, după caz, când acestea se determină pe bază de cotă procentuală iar prin Codul fiscal sunt prevăzute limite minime şi maxime,

- instituirea taxelor locale prevăzute in Codul fiscal;

       - indexarea impozitelor si taxelor locale stabilite in suma fixa sau prin aplicarea unei cote procentuale cu rata inflației;

- stabilirea nivelului bonificației conform prevederilor Codului fiscal.

Conform prevederilor art. 489 alin.1 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea deliberativă a administrației publice locale, la propunerea autorității executive, poate stabili cote adiționale la impozitele si taxele locale in funcție de următoarele criterii: economice,  sociale, geografice, precum si de necesitățile bugetare locale, cu excepția taxelor prevăzute la art. 494  alin. 10 lit. b.

          Având în vedere cele de mai sus, cât și situația economică actuală, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus, pentru anul 2026, o cotă adițională de 20% a impozitelor si taxelor locale la persoanele juridice și, respectiv, următoarele niveluri ale taxelor și impozitelor locale :

           a) -  pentru calculul impozitului pe clădiri persoane juridice:

            - cota de  impozit de 1% pentru clădirile nerezidențiale aplicată la valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea persoanelor juridice, este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează impozitul și poate fi:

         -  ultima valoare impozabilă înregistrată în evidențele organului fiscal;

         - valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării. Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor;

        - valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în cursul anului fiscal anterior;

        - valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate. În situația în care nu este precizată valoarea în documentele care atestă proprietatea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal.

                     - cota de impozit de 0,10% aplicată asupra valorii impozabile a clădirilor rezidențiale;

- pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, utilizate pentru activităţi din domeniul agricol, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,4% asupra valorii impozabile a clădirii;

     - în cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor juridice, impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial, cu impozitul calculat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial;

                     - în cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%.                  b)  -  pentru calculul impozitului pe clădiri persoane fizice:

             - cota de impozit de 0,08 % aplicată asupra valorii impozabile determinată conform Codului Fiscal prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimata in metri pătrați, cu valoarea impozabila corespunzătoare, conform tabelului din Anexa 1a, la clădirile rezidențiale; 

            - cota de impozit de 0,6 % aplicata asupra valorii impozabile la clădirile nerezidentiale care poate fi:

                           - valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință, acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor;

                           - valoarea finala a lucrărilor de construcții, in cazul clădirilor noi, construite in ultimii 5 ani anteriori anului de referință;

                           - valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. În situația în care nu este precizată valoarea, se utilizează ultima valoare înregistrată în baza de date a organului fiscal;

-  cota de impozit de 2% asupra valorii impozabile determinată conform prevederilor art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care proprietarul clădirii nu depune raportul de evaluare la organul fiscal competent până la primul termen de plată a impozitului pe clădiri.

                    - în cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea:

                    *) impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial conform prevederilor art. 457 din același act normativ;

                    **) impozitului determinat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, indicată prin declarație pe propria răspundere, prin aplicarea cotei menționate la art. 458 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, (0.6%) asupra valorii impozabile determinată potrivit prevederilor art. 457 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, fără a fi necesară stabilirea valorii prin depunerea documentelor prevăzute la art. 458 alin. (1).

                   ***) în cazul clădirilor cu destinație mixtă, când proprietarul nu declară la organul fiscal suprafața folosită în scop nerezidențial, potrivit alin. (3) lit. b),  impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0.3% asupra valorii impozabile determinată conform prevederilor art. 457 din același act normativ.

                    - în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform prevederilor art. 457 din același act normativ.

                    c) – Impozitul/taxa pe teren înregistrat la categoria de folosință terenuri cu construcții se stabilește luând în calcul suprafața terenului exprimată în hectare cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul din anexa nr.1 în funcție de zona din cadrul localității;

            d)  – Impozitul/taxa pe terenurile amplasate în intravilanul localităţii – orice altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii se determină prin înmulţirea suprafeţei exprimată în hectare cu nivelul impozitului stabilit potrivit prevederilor art. 465 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, ţinând cont de zona în care este amplasat terenul şi de categoria de folosinţă înmulțită cu coeficientul de corecție al rangului localității. Ca excepţie de la prevederile prezentului aliniat, în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se calculează conform prevederilor alin.e) numai dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

        d1) - au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;

  d2) - au înregistrate în evidenţa contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri şi

 cheltuieli din desfăşurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. d1).

          e) – Impozitul/taxa pe terenurile amplasate în extravilanul localităţii se determină prin înmulţirea suprafeţei de teren exprimată în hectare cu suma corespunzătoare potrivit art. 465 alin. 7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, ţinând cont  de categoria de folosinţă şi zona in cadrul  localităţii prevăzută în tabelul din Anexa 1;

În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în baza unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația depunerii unei declarații la organul fiscal local până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului.

         f) - impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia și norma de poluare, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare tabelului din Anexa nr. 2.

Prin excepție de la prevederile aliniatului precedent, sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) și alin. (6) se indexează anual în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an și publicată în Jurnalul Uniunii Europene și de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro și nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației”, conform Anexei nr. 2.

      g) - în cazul mijloacelor de transport hibride cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 50 g/km, impozitul se reduce cu 30% din valoarea prevăzută în coloana a 7 - a a tabelului de la Anexa nr. 2;

      h) - în cazul autovehiculelor acționate electric, impozitul pe mijloacele de transport este în valoare de 40 lei/an;

          i) - cota privind taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate  prevăzută de art. 477 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se calculează prin aplicarea cotei de 3 % la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate, cu excepţia T.V.A. 

          j)  - taxa pentru afișaj in scop de reclamă și publicitate este prevăzută în Anexa nr. 3;

          k) – impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea unei cote de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare si a abonamentelor conform prevederilor art. 481 alin. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

             - 2% în cazul unui spectacol de teatru, balet, opera, opereta, concert filarmonic sau alta manifestare muzicala, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ, orice competiție sportivă internă sau internațională sau oricare alta manifestare artistică.        

                  Impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri şi impozitul pe mijloacele de transport atât  pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice se plătesc anual, în 2 rate egale, până la data de 31 martie 2026 şi, respectiv, până la data de 30 septembrie 2026 inclusiv.

          În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe teren se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv.

În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință care se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se plătește lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosință.

Pentru plata cu anticipație a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren și impozitului pe mijloacele de transport pentru persoanele fizice si juridice pentru anul 2026 până la data de 31.03.2026, propunem acordarea unei bonificații de 10% din impozit.

                   Creanţele fiscale restante, aflate în sold la data de 31.12.2025, mai mici de 30 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de către debitori (art. 266 alin. 6 din Legea nr. 207/2015– Codul de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare).

         Stabilirea taxelor pentru ocuparea domeniului public/privat, modalitatea de încasare a acestor taxe, precum și modalitățile de ocupare a domeniului public și privat în municipiul Brad sunt prevăzute în Anexa nr. 5 - Regulamentul de ocupare a domeniului public și privat în municipiul Brad face parte din prezenta hotarare (Anexa nr. 10).

            Precizez că nivelurile taxelor pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor,  a altor taxe locale şi a amenzilor, aplicabile în anul 2026, care se stabilesc prin hotărâre a consiliului local sunt prevăzute în Anexele care fac parte integrantă din proiectul de hotărâre.  

        În contextul celor de mai sus supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.      

       În susţinerea propunerilor mele invoc prevederile Titlului IX „Impozite şi taxele locale” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulteriore, ale art. 266 alin. (5), alin. (6) şi alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 27 și art. 30 alin. (5) din  Legea  nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, ale O.U.G. nr. 78/2025 pentru modificarea Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ale Legii nr. 650/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, ale H.G. nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităţilor din economia naţională, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, actualizată, ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4)  lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.


Amendamente

Consilierii USR au formulat trei amendamente la proiect care, cu 2 voturi ”pentru” și 15 voturi ”împotrivă” au fost respinse.

Rezultate voturi