Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 109/2021 s-a aprobat participarea Municipiului Brad la Programul Termoficare 2019-2027 și graficul de eșalonare anuală a plăților pentru obiectivul de investiții „CONSTRUIRE CENTRALĂ TERMICĂ ȘI CONDUCTĂ DE RACORD AGENT PRIMAR LA SISTEMUL DE DISTRIBUȚIE ÎN MUNICIPIUL BRAD, JUDEŢUL HUNEDOARA”.
În urma verificărilor efectuate de către reprezentanții compartimentului de specialitate al Direcției pentru Servicii Comunitare de Utilitate Publică și Parcuri Industriale din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, asupra solicitării de finanțare transmisă de către Municipiul Brad s-au făcut unele precizări, printre care și completarea solicitării de finanțare în sensul modificării Anexei la H.C.L. 109/2021.
Modificările constau în aprobarea unui grafic de eșalonare anuală a plăților pentru o perioadă de 36 luni (3 ani) și exprimarea valorii devizului general doar în cifre.
Precizez că graficul aprobat anterior cuprindea o perioadă de 36 de luni care se regăseau în 4 ani, respectiv 2021 – 2024 și valoarea devizului general a fost exprimată în „mii lei”.
Având în vedere cele de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea modificării art. 2 alin. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 109/2021 privind aprobarea participării Municipiului Brad la Programul Termoficare 2019-2027 și a graficului de eșalonare anuală a plăților pentru obiectivul de investiții „CONSTRUIRE CENTRALĂ TERMICĂ ȘI CONDUCTĂ DE RACORD AGENT PRIMAR LA SISTEMUL DE DISTRIBUȚIE ÎN MUNICIPIUL BRAD, JUDEŢUL HUNEDOARA” și-l supun plenului Consiliului Local al Municipiului Brad spre dezbatere în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile H.C.L. nr. 37/2021 privind aprobarea bugetului local al Municipiului Brad pe anul 2021, ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor şi pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 129 alin. 2 lit. b, alin. 4 lit. e din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare precum și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.