Domnul consilier local Horia CUCU dorește lămuriri cu privire la bursele elevilor de pe semestrul 1, dacă acestea sunt prinse în buget sau nu, sau este nevoie de o rectificare cu privire la aceste fonduri.
Domnul primar al comunei Chiajna, Mircea MINEA, afirmă că aceste fonduri sunt prinse în buget, din acest motiv nu este necesară o rectificare cu privire la acestea.
Domnul consilier local Dan-Ionel CIOBANU dorește lămuriri în privința mutării banilor în cadrul acestei rectificări, dumnealui înțelegând că se vor lua bani de la canalizare și se vor aloca unităților de învățământ.
Domnul primar al comunei Chiajna, Mircea MINEA, specifică că aceste fonduri sunt luate de la capitolul Situații de Urgență deoarece acestea nu se mai pot cheltui până la sfârșitul anului.
Domnul consilier local Narcis-Daniel COSTACHE afirmă că din documentele primite, buget probat versus cel rectificat, dumnealui înțelege că la străzi apare un plus de 10.800.000 lei, la canalizare un minus de 5.200.000 lei, la administrarea parcurilor și a bazelor sportive un minus de 9.500.000 lei, și dorește clarificări.
Domnul primar al comunei Chiajna, Mircea MINEA, a afirmat faptul că acum comuna se află în expansiune, introducându-se apă și canalizare în toată comuna, motiv pentru care banii sunt mutați de la un capitol la altul în funcție de necesități, dar pentru o clarificare mai minuțioasă a sugerat să citească cu atenție anexa proiectului de rectificare a bugetului depusă de compartimentul financiar.