Art. 1 - Se aprobă vânzarea locuinței tip ANL situată în Municipiul Drobeta Turnu Severin, B-dul Aluniș, nr. 3, bl. VD2, sc. 3, ap. 4, intabulată în CF Drobeta Turnu Severin 52018-C2-U34, având NC 52018-C2-U34, în suprafață construită de 80.50 mp, respectiv suprafață utilă de 52.01 mp, suprafața cotă indiviză 6,83 mp, către d-nul Nițulescu Sorin, în calitate de titular al contractului de închiriere nr. 947 / 01.02.2017, cu plata în rate pe o perioadă de 25 ani (300 luni) a prețului.
Art. 2 - Se aprobă prețul de vânzare al locuinței identificată la art. 1 în cuantum de 116746 lei la care se adaugă comisionul de vânzare de 1% în cuantum de 1167 lei, prețul total fiind de 117913 lei determinat în conformitate cu Anexa nr. 1 care constituie, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 3 - Se aprobă ca prețul contractului să fie achitat astfel:
- Suma de 17512 lei reprezentând 15% din prețul de vânzare al locuinței, cu titlu de avans plătit prin virament bancar la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare;
- Suma de 1167 lei reprezentând comisionul de vânzare plătit prin virament bancar la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare;
- Suma de 99234 lei reprezentând restul prețului contractului, plus dobânda în cuantum de 74799 lei, respectiv suma totală de 174033 lei se achită în rate lunare egale pe o perioadă de 25 ani, dobânda în procent de 5,00% rămânând neschimbată pe întreaga durată a contractului;
- Pentru neachitarea la termenul scadent al ratelor cumpărătorul datorează majorări de întârziere de 2% din cuantumul obligațiilor neachitate la termen, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv;
- Cumpărătorul are dreptul să achite în avans, în totalitate sau parțial ratele rămase, inclusiv dobânda până la achitarea integrală a prețului contractului.
Art. 4 - Se aprobă ca dreptul de proprietate asupra locuinței să treacă de la vânzător la cumpărător la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare în forma notarială autentică, după achitarea integrală a prețului și a comisionului de vânzare, cu îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară prevăzute de lege, cumpărătorul luând act despre starea locuinței ANL ce face obiectul contractului de vânzare – cumpărare, care ține loc și de proces-verbal de predare-primire, riscul bunului fiind transferat cumpărătorului la data semnării contractului.
Art. 5 - Odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra locuinței cumpărătorul dobândește și dreptul de folosință asupra cotei de teren de 2.41 mp respectiv 2.39 % aferent locuinței pe durata existenței construcției.
Art. 6 - La data încheierii și autentificării contractului cumpărătorul declară ca îndeplinește condițiile legale în materie, inclusiv condițiile stipulate în art. 10 din Legea nr. 152 / 1998, republicată și modificată și se obligă să întocmească și să depună toate înscrisurile necesare pentru notarea contractului de vânzare – cumpărare în Cartea Funciară pe cheltuiala proprie.
Art. 7 - Se aprobă înscrierea în Cartea Funciară a interdicției de înstrăinare a locuinței prin acte între vii pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii cu excepțiile prevăzute de Legea nr. 152 / 1998 în favoarea Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Art. 8 - Se aprobă ca obligațiile fiscale care decurg din transferul dreptului de proprietate, precum și costurile legate de încheierea, executarea, modificarea sau desființarea contractului să cadă în sarcina cumpărătorului.
Art. 9 - Contractul de vânzare – cumpărare se va întocmi după aprobarea prețului de vânzare prin hotărâre a consiliului local și nu mai târziu de 1 lună de la data acesteia. În cazul în care se depășește termenul de 1 lună de la data adoptării H.C.L., prețul de vânzare se va actualiza.
Art. 10 - Se împuternicește Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin să semneze contractul de vânzare – cumpărare pentru locuința nominalizată la art. 1, la notarul public.
Art. 11 - Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Direcției Patrimoniu și Direcției Economice din aparatul de specialitate al primarului municipiului Drobeta Turnu Severin.
Art. 12 - Hotărârea se transmite Instituției Prefectului – Județul Mehedinți, Primarului municipiului Drobeta Turnu Severin și se comunică direcțiilor menționate cu ducerea la îndeplinire.