Consiliul Local al comunei Fântâna Mare, județul Suceava,
Examinând
Referatul de aprobare nr. 4000 din 7.11.2025 privind necesitatea adoptării proiectului de hotărâre – inițiat de catre primarul comunei;
Raportul de specialitate nr. 4001 din 7.11.2025 al compartimentului de specialitate financiar –contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor ;
Prevederile Ghidului solicitantului privind Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice din cadrul Programului-cheie 1 Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei din Fondul pentru Modernizare, aprobat prin Ordinul Ministerului Energiei l 431/01.11.2023,
H.G. nr. 1460/2008- Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României- Orizonturi 2013-2020-2030,
H.G. nr. 925/1995 de aprobare a regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor,
H.G.nr. 1072/2003 privind avizarea de către ISC a documentaţiilor tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii finanţate din fondurile publice,
Prevederile H.G. Nr. 907/2016 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţie,
O.G. nr.22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie;
art. 96 alin. 3., art. 129, alin. 2, lit. b), şi e) , alin. 4, lit. d) din O.U.G. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
În temeiul art. 139, alin. (2) din O.U.G. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Local al comunei Fântâna Mare,
adoptă prezenta:
H O T Ă R Â R E
Art.1. Se aprobă necesitatea, oportunitatea şi implementarea proiectului „Capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile aferente parcului fotovoltaic pentru consum propriu, UAT, Fântâna Mare. Județul Suceava'', la nivelul comunei Fântâna Mare, judeţul Suceava.
Art.2. Se aprobă achiziţionarea unor servicii de consultanţă în vederea elaborării cererii de finanţare şi întocmirea dosarului de finanţare cât şi pentru implementarea proiectului.
Art.3. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei Fântâna Mare, judeţul Suceava
Art. 4. – Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, a primarului comunei și a prefectului județului Suceava și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.comunafantanamare.ro.