Consiliul local al comunei Fântâna Mare, judeţul Suceava:
Având in vedere:
- Referatul de aprobare nr. 43 din 04.01.2022 prezentată de d-l Vasile Mucilenita, primarul comunei Fântâna Mare, județul Suceava privind necesitatea acestui proiect de hotarare;
- Raportul de specialitate nr. 279 din 20.01.2022 prezentat de d-na Vultur Maria – consilier in aparatul de specialitate al primarului;
- Avizul nr. 348 din 26.01.2022 al Comisiei pentru invatamant , sanatate, cultura protectie sociala , activitati sportive si agrement
În conformitate cu prevederile art.6, alin.2 și 7, din Legea nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare și ale art.28, alin.1, 2 și 3 din Anexa la H.G. nr.50/2011, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.196, alin.1, lit.b din O.U.G. nr.57/2019, privind Codul administrativ
adoptă prezenta:
H O T Ă R Â R E
Art.1. Se aprobă pentru anul 2022, Planul de lucrări de interes local anexat, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ce se efectuează de către persoanele majore apte de muncă din familia beneficiarului venitului minim garantat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare .
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează viceprimarul comunei Fântâna Mare şi persoana cu atribuţii privind asistenţa socială.