Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 11 / 14.03.2023
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind cooperarea între Comuna Fântâna Mare şi Asociaţia „10 pentru folclor" Udeşti, Suceava

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartimentul buget finanțe, contabilitate, impozite și taxe

Forma inițiatorului

România

România

Județul Suceava

Consiliul Local al comunei Fântâna Mare

Comuna Fântâna Mare

Proiect de hotărâre

Nr. 11 din 14.03.2023

privind cooperarea între Comuna Fântâna Mare şi Asociaţia „10 pentru folclor" Udeşti, Suceava

Consiliul Local al comunei Fântâna Mare, județul Suceava, întrunit astăzi 23.03.2023 în ședința ordinară,

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

prevederile art. 129, alin. (2), lit. e), alin. (9), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Luând act de:

a) referat de aprobare privind necesitatea adoptării proiectului de hotărâre prezentat de către   primarul comunei domnul Vasile MUCILENIŢA,   înregistrat sub nr. 950  din 13.03.2023;

b) raportul compartimentului   financiar contabil, impozite și taxe din cadrul aparatului de specialitate al primarului înregistrat sub  nr. 983   din 15.03.2023;

c)  avizul Comisiei de specialitate a Consiliului local pentru programe de dezvoltare economico-socială și mediu a comunei și gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, înregistrat sub nr. 1027   din 20.03.2023.

în temeiul prevederilor, art. 139, alin. (3), lit. f) şi art. 196, alin (1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI FÂNTÂNA MARE

adoptă prezenta hotărâre:

Art.1. Se aprobă cooperarea între Comuna Fântâna Mare şi Asociaţia „10 pentru folclor" Udeşti, Suceava, pentru perioada 23-28.04.2023, în vederea finanţării şi realizării în comună a acţiunilor de interes local cuprinse în proiectul "10 PENTRU FOLCLOR" - Manifestare itinerantă pentru susţinerea introducerii folclorului ca obiect de studiu opțional în școli din județul Suceava”, care vor avea loc în Comuna Fântâna Mare.

Art. 2. (1) Obiectul prezentului acord îl constituie cooperarea pentru realizarea celor unei întâlniri programate în cadrul proiectului „10 pentru folclor”, ce se va desfășura în perioada 23-28 aprilie 2023 în comuna Fântâna Mare .

 (2) Cooperarea (parteneriatul) nu este o relație de afaceri, ci una de colaborare între cele două părți, ce implică distribuirea responsabilităților apărute în timpul derulării proiectului „10 pentru folclor”.

Art.2. Contribuţia Comunei Fântâna Mare la această cooperare constă în alocarea sumei de 20.000 lei – sumă necesară pentru ca să se asigure : 

  1. locația necesară desfășurării întâlnirii spectacol din cadrul proiectului „10 pentru folclor”;
  2. masa pentru 80 de persoane;
  3.  25 de buchete de flori pentru participanți;
  4.  filmarea profesională, cu 4 camere , transmisiunea în direct și serviciile de fotografiere ale evenimentului..

Art.3. Se aprobă Acordul de parteneriat în forma prezentată în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi se mandatează Primarul Comunei Fântâna Mare în vederea semnării acestuia.

Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul comunei Fântâna Mare prin compartimentul de specialitate.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI FÂNTÂNA MARE

Vasile MUCILENIȚA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI FÂNTÂNA MARE

Alin POPA

Rezultate voturi