Consiliul local al comunei Fântâna Mare, judeţul Suceava;
Având în vedere:
Referatul de aprobare prezentat de primarul comunei Fântâna Mare domnul ing. Vasile Mucileniţa înregistrat sub nr. 4046 din 2.11.2023
Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului înregistrat sub nr. 4166 din 8.11.2023;
Prevederile art.129. alin.(2) lit.a), alin.(3) lit.c) și art.139 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile art. 404, art. 407 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ ;
Prevederile art.III, alin.1, 3 şi ale art.IV din OUG nr. 63/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
;Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Adresa nr. 6894 din 19.04.2023 a Instituţiei Prefectului-Judeţul Suceava privind stabilirea numărului maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava pentru anul 2023, numărul maxim de posturi pentru Primăria comunei Fântâna Mare este 22,
Prevederile art.XVII alin.(8) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung:
„(8) Numărul maxim al posturilor corespunzător fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, stabilit potrivit art. III alin. (8^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 1 din anexa la respectiva ordonanţa de urgenţă se reduce cu 10% începând cu data de 1 noiembrie 2023.”
În temeiul art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ,
adoptă prezenta:
H O T Ă R Â R E
Art. 1. Se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Fântâna Mare, cu respectarea Legii nr. 296/2023, în sensul încadrării în numărul maxim de 20 de posturi aşa cum a rezultat din reducerea cu 10% a numărului maxim de 22 posturi, potrivit art.III alin.(81) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.63/2010, cu modificările şi completările ulterioare , după cum urmează:
a) se transformă funcţia publică de execuţie, vacantă de: consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Compartimentului STARE CIVILA, AUTORITATE TUTELARĂ, OFICIUL JURIDIC SI ASISTANTA SOCIALĂ în funcţia publică de execuţie, vacantă de: consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant,
b) se transformă funcţia publică de execuţie, vacantă de: inspector, clasa I, grad profesional asistent în cadrul Compartiment URBANISM, AMENAJAREATERITORIULUI, DISCIPLINA IN CONSTRUCTII în funcţia publică de execuţie, vacantă de: inspector, clasa I, grad profesional debutant,
conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă modificarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului comunei Fântâna Mare, conform anexelor nr. 1 şi nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Primarul comunei Fântâna Mare prin compartimentul Buget, finanţe, contabilitate, impozite şi taxe va aduce la indeplinire prevederile prezentei hotarari.
Art. 4. Prezenta hotărâre poate fi contestată în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5.(1) Prezenta horărâre se comunică Instituției Prefectului-județul Suceava , în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate și se aduce la cunoștință publică prin grija secretarului comunei Fântâna Mare.
(2) Aducerea la cunoștință publică se face prin afișare la sediul Primăriei comunei Fântâna Mare și pe site-ul instituției https://comunafantanamare.ro/ secțiunea ”Monitorul Oficial Local”.