ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 4 din 19.01.2026

 

Planul anual de acțiune de interes local pentru repartizarea orelor de muncă în cazul persoanelor apte de muncă ce au obligația de a efectua lucrări de interes local – beneficiare ale Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, componenta ajutor de incluziune, pentru anul 2026

 

 

 

  1. Dispoziții introductive

                        Constituția României, republicată în anul 2003, prevede, la art.47 alin.(1), că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.

                        Conform Legii nr.196/2016, cu modificările ulterioare, venitul minim de incluziune reprezintă un beneficiu de asistenţă socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţie de dificultate, în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Situaţia de dificultate este situaţia în care se află persoanele care, la un moment dat, pe parcursul vieţii, din cauze socioeconomice, de sănătate şi/sau care rezultă din mediul social de viaţă, şi-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacităţi de integrare socială. 

            Venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal, pentru familiile şi persoanele singure aflate în situaţie de dificultate, precum şi pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educaţie.

     Pentru a răspunde acestor scopuri, venitul minim de incluziune se compune din una sau mai multe din următoarele categorii de ajutoare financiare:

    a) ajutor de incluziune;

    b) ajutor pentru familia cu copii.

            Legea stabilește condițiile de acordare ale acestor drepturi și obligațiile ce le revin beneficiarilor venitului minim de incluziune. 

                Persoanele apte de muncă care nu realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă legală de angajare şi nici din activităţi independente sau activităţi agricole, aşa cum sunt acestea definite de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit al familiei dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

    a) sunt înregistrate la Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii;

    b) se află pe lista comunicată, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 27^4 alin. (2), de către serviciul public de asistenţă socială la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, pentru a fi înregistrate ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

            Pentru menţinerea dreptului la ajutorul de incluziune, persoanele apte de muncă, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit ajustat al familiei numai dacă se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

    a) sunt înregistrate la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii;

    b) efectuează activităţi cu caracter ocazional, stabilite conform solicitărilor transmise primăriei de către persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă, în condiţiile Legii nr. 52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    c) efectuează activităţi specifice, prevăzute de Legea nr. 111/2022;

    d) la solicitarea primarului, prestează acţiuni/lucrări de interes local, în condiţiile prevăzute de lege.

            În cazul familiilor beneficiare de venit minim de incluziune care include componenta de ajutor de incluziune, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia respectivă are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, activităţi sau lucrări de interes local, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă şi a normelor de securitate şi sănătate în muncă.

            La art. 61 alin.(1) din Legea 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările ulterioare, se specifică faptul că primarii au următoarele obligaţii:

    a) să întocmească anual un plan de acţiuni/lucrări de interes local, care se poate revizui semestrial;

    b) să ţină evidenţa orelor de muncă efectuate, pentru activităţile şi lucrările de interes local, de către persoanele apte de muncă;

    c) să asigure persoanelor prevăzute la lit. b) instructajul în domeniul securităţii şi sănătăţii la locul de muncă;

    d) să afişeze lunar, la sediul propriu, planul de acţiuni/lucrări de interes local pe luna în curs, lista beneficiarilor de venit minim de incluziune, lista persoanelor care urmează să efectueze activităţi sau lucrări de interes local, precum şi situaţia activităţilor/lucrărilor efectuate în luna anterioară;

    e) să transmită trimestrial, în format electronic, către agenţia teritorială pentru plăţi şi inspecţie socială, evidenţa prevăzută la lit. b).

      Durata timpului de muncă se calculează proporţional cu cuantumul sumei acordate ca ajutor de incluziune, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă.  Numărul zilelor de lucru, limitate la norma lunară de 21,25, se stabileşte prin împărţirea orelor de muncă calculate la 8 ore/zi. Fracţiile se întregesc în plus. În situaţia în care persoana nominalizată să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau şi-a pierdut total ori parţial capacitatea de muncă, obligaţia în sarcina acesteia poate fi transferată altei persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului, pentru menţinerea acordării dreptului.

    Neîndeplinirea obligaţiei de a presta activităţi/lucrări de interes local pe o perioadă mai mare de 30 de zile conduce la suspendarea plăţii ajutorului de incluziune pentru o perioadă de maximum 3 luni şi, respectiv, la încetarea plăţii ajutorului de incluziune, dacă obligaţia este neîndeplinită şi în perioada de suspendare.

    

 

 

  1.  Scopul Planului anual de acțiune

            Prezentul Plan are ca scop să contribuie la urmărirea efectuării acțiunilor și a lucrărilor de interes local de către persoanele prevăzute la Capitolul III.

            Astfel, Planul are menirea să reglementeze categoria persoanelor apte de muncă ce au obligația de a presta acțiuni și lucrări de interes local, activitățile și modalitățile de realizare a lucrărilor de interes local, modul de repartizare și de calcul al numărului de ore de muncă, precum și responsabilități privind aplicarea planului.

 

III.      Persoanele beneficiare de ajutor de incluziune care au obligația de a presta acțiuni și lucrări de interes local

            În sensul prevederilor Legii nr.196/2016, cu modificările ulterioare, în cazul familiilor beneficiare de venit minim de incluziune care include componenta de ajutor de incluziune, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia respectivă are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, activităţi sau lucrări de interes local, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă şi a normelor de securitate şi sănătate în muncă. Fac excepţie   familiile pentru care suma aferentă ajutorului de incluziune este de până la 50 de lei. Pentru acestea, orele de muncă se stabilesc trimestrial şi se efectuează în oricare dintre lunile trimestrului.      

            Conform Legii nr.196/2016, persoană aptă de muncă este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

    a) are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare, prevăzută de lege;

    b) nu urmează forma de organizare a învăţământului preuniversitar, respectiv învăţământ cu frecvenţă, prevăzută de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

    c) are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare pentru prestarea unei munci. 

            Persoanele apte de muncă care nu obţin venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau altă formă legală de angajare şi nici din activităţi independente sau activităţi agricole, aşa cum sunt acestea definite de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să se prezinte, ori de câte ori sunt solicitate de agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei evidenţă sunt înregistrate ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în vederea încadrării în muncă sau a participării la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională. 

            Pentru menţinerea dreptului la ajutorul de incluziune, persoanele apte de muncă, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit ajustat al familiei numai dacă se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

    a) sunt înregistrate la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă, în condiţiile Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii;

    b) efectuează activităţi cu caracter ocazional, stabilite conform solicitărilor transmise primăriei de către persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă, în condiţiile Legii nr. 52/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    c) efectuează activităţi specifice, prevăzute de Legea nr. 111/2022;

    d) la solicitarea primarului, prestează acţiuni/lucrări de interes local, în condiţiile prevăzute de lege.

            În situaţia în care persoana nominalizată să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau şi-a pierdut total ori parţial capacitatea de muncă, obligaţia în sarcina acesteia poate fi transferată altei persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului, pentru menţinerea acordării dreptului.

 

IV. Persoanele exceptate de la obligația de a presta acțiuni sau lucrări de interes local:

     Face excepţie de la îndeplinirea obligaţiilor de a efectua acțiuni de interes local   persoana aptă de muncă şi care se află în una dintre următoarele situaţii:

    a) asigură creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 7 ani, în situaţia în care, pe raza teritorială a localităţii în care îşi au domiciliul/reşedinţa persoana aptă de muncă cu copiii aflaţi în întreţinere, nu există servicii sociale sau educaţionale care asigură servicii de supraveghere şi educaţie pe timpul zilei;

    b) asigură creşterea şi îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 12 ani, respectiv 16 ani în cazul copiilor din familia monoparentală, în situaţia în care, pe raza teritorială a localităţii în care îşi au domiciliul/reşedinţa persoana aptă de muncă cu copiii aflaţi în întreţinere, nu există servicii sociale de tip centre de zi care asigură servicii de supraveghere şi educaţie pe timpul zilei şi/sau servicii de tip afterschool;

    c) asigură creşterea şi îngrijirea, potrivit legii, a unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 18 ani, dacă acesta/aceştia este/sunt încadrat/încadraţi în grad de handicap/dizabilitate grav/ă sau accentuat/ă dovedit prin certificat eliberat în condiţiile legii;

    d) asigură îngrijirea uneia sau mai multor persoane cu handicap/dizabilitate grav/gravă care nu beneficiază de asistent personal, în condiţiile legii;

    e) asigură îngrijirea uneia sau mai multor persoane vârstnice dependente, astfel cum sunt definite în art. 1 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care nu beneficiază de îngrijitor la domiciliu, în condiţiile legii;

    f) urmează forma de organizare a învăţământului preuniversitar, respectiv învăţământ cu frecvenţă, prevăzută de Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

    g) participă la un program de pregătire/reconversie profesională;

    h) este încadrată în muncă. 

            Incapacitatea fizică şi psihică este dovedită cu acte eliberate în condiţiile legii.

            Conform prevederilor art. 15 din HG  Nr. 1154/2022 din 16 septembrie 2022

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, persoanele apte de muncă nu au obligația de a presta lucrări de interes local pe perioadele prevăzute în documentele doveditoare privind incapacitatea temporară de muncă sau, după caz, pierderea totală ori parţială a capacităţii de muncă eliberate de instituţiile competente, potrivit legii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

V. Acțiunile și lucrările de interes local care reprezintă obiectul Planului anual de acțiune 

Acțiunile și/sau lucrările de interes local care reprezintă obiectul prezentului Plan de acțiune sunt următoarele:

 

Nr.crt.

Acţiunile / Lucrările de interes local

Perioada de desfăşurare

Termen de realizare

Persoana responsabilă pentru organizarea acţiunilor / lucrărilor de interes local

1.

Curăţarea şi igienizarea spaţiilor aferente Căminului Cultural și   a clădirilor administrative din comună. 

1 zi / săptămână

Permanent

Viceprimar

2.

Lucrari de întreținere a drumurilor comunale 

1 zi / săptămână

Permanent

Viceprimar

3.

Curăţarea şi igienizarea șanturilor adiacente drumurilor comunale prin decolmatarea acestora 

1 zi / săptămână

Permanent

Viceprimar

4

Curățarea și igienizarea spațiilor de la Remiza P.S.I. și a locurilor de joacă pentru copii

1 zi / săptămână

Permanent

Viceprimar

5.

Colectarea deşeurilor menajere din zonele greu accesibile firmei de salubrizare .

1 zi / săptămână

Permanent

Viceprimar

6.

Greblat spaţii verzi, măturat alei parcuri şi trotuare, inclusiv colectarea deşeurilor şi a gunoaielor de pe albia râului Moldova

2 zile / săptămână

Martie – Noiembrie

 

Viceprimar

7.

Lucrări de reamenajare teren și de însămânțare spații verzi în zonele stabilite la nivelul comunei

2 zile / săptămână

Martie – Iunie

Viceprimar

8.

Curăţarea,întreținerea, cosirea șanțurilor și a spațiilor verzi şi igienizarea malurilor cursurilor de apă

1 zi / săptămână

Martie- Noiembrie

Viceprimar

9.

Tăiatul și spartul lemnelor în bucăți pentru încălzire sedii Primărie, precum și căratul și așezatul acestora în magazii

1 zi/saptamana

 August-Decembrie 

Viceprimar

10.

Lucrări de igienizare spații și terenuri aparținând domeniului public ( reparații,văruit/vopsit, împrejmuit borduri,podețe, curățarea terenurilor de resturi vegetale) Primărie, grădinițe, biserici, teren de sport

2 zi / săptămână

Martie – Noiembrie

 

Viceprimar

11.

Alte lucrări de interes general atunci când acestea sunt necesare pe parcursul anului 2026

permanent

Permanent

Viceprimar

 

 

 

VI. Modalitățile de realizare a acțiunilor și/sau a lucrărilor de interes local de către persoanele apte de muncă ce au obligația prestării unor astfel de acțiuni

 

            Prestarea acțiunilor și a lucrărilor de interes local prevăzute la Capitolul V al prezentului plan se realizează sub coordonarea Viceprimarului comunei Fântâna Mare dl. Iacob Dumitru Cristinel, acesta împreună cu salariații Compartimentului de Asistență Socială din cadrul aparatului de specialitate al Primarului U.A.T. comuna Fântâna Mare, jud. Suceava va ține evidența efectuării orelor de muncă prestate de persoanele apte de muncă prevăzute la Cap. III al prezentului plan, respectiv va asigura realizarea instructajului privind normele de tehnică a securității muncii pentru toate persoanele apte de muncă ce realizează acțiuni de interes local. 

            Realizarea acțiunilor sau a lucrărilor de interes local prevăzute la Capitolul V din prezentul Plan se realizează pe baza unei programări, întocmite lunar, pe fiecare zi lucrătoare, de către viceprimarul comunei.

            Întocmirea programării lunare și a programărilor zilnice se va face astfel încât să fie respectate numărul orelor de muncă aferent fiecărui beneficiat, numărul zilelor de lucru (limitate la norma lunară de 21,25 stabilită prin art.61 alin.(3) din Legea nr.196/2016), respectiv limita normei lunare de muncă.

VII. Modul de calcul și de repartizare al orelor de muncă

 Pentru persoanele apte de muncă beneficiare de venit minim de incluziune, componenta ajutor de incluziune,  ce au obligația de a presta lunar acțiuni și/sau lucrări de interes local, numărul de ore de muncă se calculează proporţional cu cuantumul ajutorului de incluziune  de care beneficiază familia sau persoana singură, cu un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de muncă.

Formula de calcul al numărului de ore este următoarea:

 

                                               Nr. de ore aferente salariului minim brut pe 

                                                            ţară garantat în plată x cuantumul ajutorului de incluziune

Numărul de ore de muncă = ------------------------------------------------------

                                                             Nivelul salariului de bază minim brut pe ţară                                                                                      garantat în plată, aprobat prin hotărâre a Guvernului la data la                                                 care se solicită dreptul la ajutorul de incluziune

 

                        Începând cu data de 1 ianuarie 2025, conform prevederilor art.1 din HG nr. 1506/28.11.2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, s-a stabilit salariul minim brut pe țară garantat în plată la suma de 4050 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând 24,496 lei/oră.

            Prin urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2025, numărul de ore de muncă pentru un dosar de venit minim de incluziune – componenta ajutor de incluziune, cu cel puțin o persoană aptă de muncă, se calculează astfel:

                                                           165,334 ore x cuantumul ajutorului de incluziune (lei)

Numărul de ore de muncă = ------------------------------------------------------

                                                                       4050 lei

 

            Numărul zilelor de lucru, limitate la norma lunară de 21,25, se stabileşte prin împărţirea orelor de muncă calculate la 8 ore/zi. Fracţiile se întregesc în plus.

            În cazul familiilor pentru care ajutorul de incluziune rezultat din calcul este de până la 50 lei/lună, orele de muncă se stabilesc trimestrial şi se efectuează în oricare dintre lunile trimestrului.      

 

VIII. Responsabilități privind aplicarea Planului anual de acțiune 

            Conform art.61 alin.(1) din Legea nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, , cu modificările ulterioare, primarii au obligaţia să întocmească un plan de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă, să ţină evidenţa efectuării acestor ore şi să asigure instructajul privind normele de tehnică a securităţii muncii pentru toate persoanele care prestează acţiuni ori lucrări de interes local.

            Evidența efectuării orelor repartizate conform prezentului plan și asigurarea instructajului privind normele tehnice de securitate a muncii pentru toate persoanele apte de muncă ce prestează acțiuni ori lucrări de interes local se face de către Viceprimarul comunei, conform atribuțiilor delegate prin Dispoziția primarului. În acest sens, el este sprijinit de funcționarii cu atribuții în domeniul asistenței sociale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Fântâna Mare.

            Totodată, Viceprimarul comunei afișează prezentul plan de acțiuni sau lucrări de interes local. 

            Persoanele apte de muncă desemnate a efectua acțiuni și lucrări de interes local au obligația de a răspunde solicitării primarului și să participe la realizarea acestor lucrări, inclusiv la desfășurarea de activități sezoniere, atunci când există cereri de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale, în funcție de repartizarea realizată de primar. Totodată, persoanele apte de muncă ce efectuează acțiuni de interes local au obligația de a fi prezente la instructajele privind securitatea și sănătatea în muncă, în baza legislației în vigoare.

            Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune de a efectua activităţile sezoniere conduce la încetarea dreptului la ajutor de incluziune.