- Referatul de aprobare prezentat de domnul Petru Octavian URSACHE, primarul comunei Fântâna Mare, judeţul Suceava, înregistrat cu nr. 751 din 24.02.2026;
- Raportul Compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Fântâna Mare, judeţul Suceava, înregistrat cu nr. 739 din 24.02.2026;
- Avizul favorabil al Comisiei de specialitate;
- Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deșeurilor în Județul Suceava nr.93 /13.02.2026;
- Prevederile art.6 alin.(1) lit.h) și ale art.12 alin. (3), din Legea nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile art. 8 alin. (3) lit. i) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Prevederile Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice nr.97/2025 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările şi completările ulterioare;
- Prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
În temeiul art.89 alin. (3), art.129 alin. (2) lit. d), alin(7) lit. n),art.139 alin.(1) și al art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare
adoptă prezenta:
H O T Ă R Â R E
Art.1. – Se aprobă Regulamentul Serviciului de salubrizare al Județului Suceava, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. – Se mandatează reprezentantul comunei Fântâna Mare, domnul Petru Octavian URSACHE să voteze pentru aprobarea Regulamentului prevăzut la art.1 în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor în Judeţul Suceava
Art.3. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice dispoziții contrare se abrogă.
Art.4.-Primarul comunei Fântâna Mare și Compartimentul Deservire vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei Hotărâri.