Consiliul Local al Comunei Fântâna Mare , județul Suceava,
Având în vedere în fapt:
- referatul de aprobare nr. 4447/5.12.2022 privind necesitatea adoptării proiectului de hotărâre inițiat de catre primarul comunei, d-l Mucileniţa Vasile;
- Raportul de specialitate nr. 4462 din 5.12..2022 al compartimentului de specialitate financiar –contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
- Avizul nr. 4597 din 14.12.2022 al Comisiei pentru programe de dezvoltare economico-socială , buget , finanțe , administrarea domeniului public și privat al comunei, agricultură , gospodarie comunală , protecția mediului si turism.
- Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor ”Pentru indexarea impozitelor și taxelor locale aferente anului 2023, consiliile locale vor utiliza rata inflației de 5,1%”.
Având în vedere în drept, prevederile:
- art. 20 şi art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
- prevederile Titlului IX – Impozite şi taxe locale din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, coroborate cu prevederile art.491, al.1 și 2 Cod fiscal,
- Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală ,
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare,
- Ordonanța de urgență nr.41/2016-privind stabilirea unor masuri de simplificare
la nivelul administratiei publice centrale si pentru modificarea si completarea unor acte normative, care modifică Legea 117/1999-privind taxele extrajudiciare de timbru,
- HCL nr.38/22.05.2015 privind stabilirea taxelor pt eliberarea atestatului de producător şi a carnetelor de comercializare, precum şi a vizei semestriale,
- § Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
- § Legea nr. 196/2017 pentru modificarea art. 465 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
- § Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal;
- § Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare;
- § art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
- § Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările și completările ulterioare;
- § art. 6 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- § art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 515/2002;
În temeiul art. 129 alin.(1), alin.(2), lit.b) alin.(4), lit.c), alin.(14), art. 136, art. 139 alin.(1), alin.(3), lit.c) și alin.(5) și art. 196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ,
Consiliul Local al comunei Fântâna Mare adoptă prezenta:
H O T Ă R Â R E
- Art. 1. Se aprobă stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2023, după cum urmează:
- nivelurile stabilite în sume fixe precum şi cuantumul valorilor impozabile sunt prevăzute în Tabloul cuprinzând impozitele şi taxele locale pentru anul 2023, constituind Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
- cota prevăzută la art.457 alin.(1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (impozit pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă în cazul persoanelor fizice), se stabileşte la 0,18 %;
- cota prevăzută la art.458 alin.(1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (impozit pentru clădirile nerezidenţiale în cazul persoanelor fizice), se stabileşte la 0.8 %;
- cota prevăzută la art.460 alin.(1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (impozit/taxa pentru clădirile rezidenţiale în cazul persoanelor juridice), se stabileşte la 0,16 %
- cota prevăzută la art.460 alin.(2) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (impozit/taxa pentru clădirile nerezidenţiale în cazul persoanelor juridice), se stabileşte la 1,2%;
- cota prevăzută la art.460 alin.(8) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (impozit/taxa pentru clădirile a căror valoare impozabilă nu a fost actualizată în ultimii 5 ani anteriori anului de referinţă în cazul persoanelor juridice), se stabileşte la 5%, ( care devine in final 7,5% (5%+ 2,5%) prin aplicarea cotei aditionale, de 50% in baza art. 489 din legea 227/2015 mentionata la art. 3 din prezenta hotarare)
- cota prevăzută la art. 470 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 (impozitul pentru mijloacele de transport hibride), se stabileşte la 50 %; (impozitul pentru mijloacele de transport electrice), se stabileşte la 0 %;
- Art. 2. Se aprobă acordarea bonificaţiilor prevăzute la art.462 (2), la art.467 (2) şi la art.472 (2) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal pentru plata cu anticipaţie până la data de 31 martie, a impozitelor locale datorate pentru întregul an de către contribuabili după cum urmează:
- 10% în cazul impozitului pe clădiri persoane fizice;
- 10% în cazul impozitului pe teren persoane fizice;
- 10% în cazul impozitului pe mijloacele de transport persoane fizice
- 10% în cazul impozitului pe clădiri persoane juridice;
- 10% în cazul impozitului pe teren persoane juridice;
- 10% în cazul impozitului pe mijloacele de transport persoane juridice
- Art. 3. Aprobarea acordarii de facilități fiscale constând în scutirea impozitului/taxei pe clădiri, a impozitului/taxei pe teren și/sau a impozitului pentru autoturisme, cu respectarea dupa caz, a procedurilor din prezenta hotărâre, pentru următoarele categorii de clădiri, terenuri dupa caz:
a) clădirile, terenurile şi un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război şi a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
b) clădirea folosită ca domiciliu, terenul aferent acesteia şi un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 al Decretuluilege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare ;
c) clădirea folosită ca domiciliu, terenul aferent şi un singur mijloc de transport la alegere aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav sau accentuat şi a persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv a reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate ;
e) clădirile şi terenurile afectate de calamităţi naturale ;
f) clădirea şi terenul folosite ca domiciliu prevăzute în Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
g) clădirile la care proprietarii au executat pe cheltuială proprie lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice, pe baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
h) clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. x) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal - in conditiile in care se constată că sunt in stare tehnică buna/foarte bună ;
i) clădirile utilizate de O.N.G. – uri, exclusiv pentru activităţile fără scop lucrativ ;
j) clădirile/terenurile utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizaţii neguvernamentale şi întreprinderi sociale ;
k) clădiri pentru care s-a instituit un regim de protecţie, altele decât monumentele istorice, amplasate în zone de protecţie ale monumentelor istorice şi în zonele construite protejate- in conditiile in care se constată că sunt in stare tehnică buna/foarte bună in urma aplicării Regulamentului privind stabilirea conditiilor de acordare a facilității pentru clădirile monument istoric si pentru cele amplasate in zone de protectie ale monumentelor istorice şi în zonele construite protejate
l) clădirea folosită ca domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare (eroi Revolutie), respectiv terenurile aferente acestor cladiri.
m) clădirile deţinute de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.
n) clădirea folosită ca domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cetăţeni de onoare ai comunei desemnaţi prin hotărâri ale consiliului local .
Art. 4. Se aprobă stabilirea adoptarea/menţinerea, conform art. 484 alin 2 din Legea 227/2015 privind codul fiscal , a următoarelor taxe speciale:
- 1. taxe speciale pentru emiterea avizului si inregistrarea orarelor de functionare a unitatilor comerciale pe raza COMUNEI FÂNTÂNA MARE reglementate de REGULAMENTUL PRIVIND ELIBERAREA AVIZULUI PROGRAM ŞI A AUTORIZAŢIEI DE FUNCŢIONARE PENTRU DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR COMERCIALE ÎN COMUNA FÂNTÂNA MARE în conformitate cu prevederile OUG 99/2000, conform procedurii prevăzute in Anexa 2 la prezenta hotărâre
- taxe aferente activităţii de evidenţă a persoanelor, conform Anexei 3 la prezenta hotarare
- alte taxe speciale conf. Anexei 4
Art.5. Sancţiunile şi contravenţiile pentru cazurile de încălcare/nerespectare a legislaţiei sunt detaliate in Anexa nr. 5 la prezenta hotărâre.
Art.6. Aprobarea practicării in anul 2023 de către Biroul Taxe şi Impozite Locale Fântâna Mare a următoarelor tarifele/ taxe/ sancţiuni:
- referitor la ocuparea temporară a domeniului public/comerţ stradal, tarifele de referinţă pentru anul 2023 sunt detaliate în Anexa nr. 6 la prezenta hotărâre;
- referitor la sancţiunile ce urmează a fi aplicate în cursul anului 2023 pentru ocuparea abuzivă a domeniului public sau privat a COMUNEI FÂNTÂNA MARE, acestea sunt detaliate în Anexa nr. 7 la prezenta hotărâre;
Art.7. Prezenta hotărâre intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2023.