Art. 1 – Se aprobă participarea Comunei Luna, în calitate de solicitant în cadrul programului de finanțare Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 Educație, apelul „Dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” cu proiectul intitulat ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unității de învățământ din cadrul UAT LUNA”.
Art. 2 – Se aprobă indicatorii proiectului conform Anexei nr. 1 (Analiza de nevoi), care face parte integrantă din prezenta hotărâre, precum și depunerea cererii de finanțare și a anexelor acesteia pentru investiția propusă a fi realizată prin proiectul cu denumirea ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unității de învățământ din cadrul UAT LUNA”.
Art. 3 – Se aprobă valoarea totală a proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unității de învățământ din cadrul UAT LUNA”, conform anexei nr. 2 (Bugetul proiectului), care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4 – Se aprobă contribuția proprie în proiect reprezentând achitarea din bugetul local al comunei a tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unității de învățământ din cadrul UAT LUNA”.
Art. 5 – Se aprobă susținerea și asigurarea finanțării de la bugetul local a oricăror cheltuieli conexe care pot apărea pe parcursul implementării proiectului, în cazul obținerii finanțării nerambursabile și care sunt necesare pentru atingerea indicatorilor și îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate prin cererea de finanțare.
Art. 6 – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Primarul Comunei Luna.
Art. 7 – În conformitate cu prevederile art. 252 alin. (1) lit. c), art. 255 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, prezenta hotărâre se înaintează Prefectului Județului Cluj pentru exercitarea controlului de legalitate.
Art. 8 – Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului general al Comunei Luna, în termenul prevăzut de lege, Primarului Comunei Luna și Prefectului Județului Cluj și se aduce la cunoștință publică prin afișarea pe site-ul instituției.
Art. 9 – Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.