Nr. 106 / 26.09.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind stabilirea unor măsuri administrative pentru cesiunea contractului de asociere 6305/912/2006, modificat şi completat prin acte adiţionale ulterioare, toate încheiate între Consiliul Local al Municipiului Moreni şi Lidl Imobiliare România Management Societate în comandită

Inițiator proiect

Constantin DINU

Primarul municipiului

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

26 Septembrie 2024

Hotărâre

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al municipiului Moreni

Municipiul Moreni

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 106 din 26.09.2024

privind stabilirea unor măsuri administrative pentru cesiunea contractului de asociere 6305/912/2006, modificat şi completat prin acte adiţionale ulterioare, toate încheiate între Consiliul Local al Municipiului Moreni şi Lidl Imobiliare România Management Societate în comandită

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.3, art.4 și art.6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; 
  2. art.15 alin.(2), art.120 alin.(1) și art.121 alin.(1) și alin.(2) din Constituția României, republicată;
  3. art.1 alin.(2), art.3, art.95 alin.(3), art.96, art.100, art.105 alin.(1), art.106 alin.(1) și alin.(2), art.108 lit.b), art.129 alin.(9) lit.a), art.240, art.243 alin.(1) lit.a), art.354 și art.355 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art.1270,art.1315 și următoarele și art.1949 și următoarele din Codul Civil (Legea nr.287/2009), cu modificările și completările ulterioare;  

Ținând cont de:

  1. Raportul de specialitate al Serviciului Valorificare Patrimoniu nr. 13226/2024;  
  2. Contractul  de asociere nr.6305/912/2006 dintre Consiliul Local al Municipiului Moreni și societatea Lidl Imobiliare România Management Societate în comandită, contract aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Moreni nr.58/22.06.2006 și Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Moreni nr. 205/30.08.2007), contract de asociere care  a fost modificat și completat prin Actul Adițional nr. 8364/76/2012 aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Moreni nr.20/ 28.03.2012  și prin Actul Adițional nr.388/CE79/2021-aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Moreni nr.155/22.12.2020);
  3. Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Moreni;
  4. Hotararea Consiliului Local Moreni nr.34/2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Funcționare a Consiliului Local Moreni;

Luând act de:

a)  Referatul de aprobare înregistrat la nr.13220/2024; 

b) Hotărârea Consiliului Local Moreni nr.157/28.09.2023 privind stabilirea unor masuri administrative pentru cesiunea  contractului  de asociere 6305/912/2006, modificat și completat prin acte adiționale ulterioare, toate încheiate între Consiliul Local al Municipiului Moreni și Lidl Imobiliare România Management Societate în comandită;

c) Hotărârea Consiliului Local Moreni nr. 89/27.06.2024 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local Moreni nr. 157/28.09.2023 privind stabilirea unor masuri administrative pentru cesiunea contractului de asociere 6305/912/2006, modificat și completat prin acte adiționale ulterioare, toate încheiate între Consiliul Local al Municipiului Moreni și Lidl Imobiliare România Management Societate în comandită;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului moreni

întrunit în a 70-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1-  În aplicarea prevederilor: Hotărârii Consiliului Local Moreni nr. 157/28.09.2023,  modificată și completată prin  Hotărârea Consiliului Local Moreni nr. 89/27.06.2024, a clauzelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 874/28.06.2024 la Societatea Profesională Notarială ”Tăbărana Săndina și Cosma Aurel” de notarul public Tăbărana Săndina din București, contract încheiat între Moreni Retail Center S.R.L. în calitate de cumpărător și Lidl Imobiliare România Management Societate în Comandită în calitate de vânzător și în considerarea adresei transmisă Primăriei Moreni  înregistrată sub nr.  e-mail 1250/20.08.2024,  formulată de societatea Moreni Retail Center S.R.L., se aprobă modificarea și completarea Contractului de asociere nr. 6305/912/2006, modificat prin actul aditional  nr. 8364/76/2012, şi prin Actul Adițional nr. 388/CE79/2021, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Moreni și firma Lidl Imobiliare România Management Societate în Comandită, potrivit Actului adițional prezentat în Anexa nr. 1, parte integrantă a  prezentei hotărâri. 

Art.2 - Se mandatează Primarul municipiului Moreni şi aparatul său de specialitate ca în numele Consiliului Local al Municipiului Moreni, judeţul Dâmbovița să elaboreze și să semneze actul adițional potrivit prezentei hotarâri precum și orice act juridic necesar aplicării acesteia.  

Art.3 - Cu punerea în aplicare şi aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează: Primarul municipiului Moreni prin Arhitect Sef, Direcția Economică, Serviciul Administraţie Publică, Serviciul Valorificare Patrimoniu si societatea Moreni Retail Center S.R.L. cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, One United Tower, etaj 7.  

Art.4 - Prezenta hotărâre se comunică: Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa, Primarului Municipiului Moreni, Arhitectului Sef, Direcţiei Economice, Serviciului Administraţie Publică, Serviciului Valorificare Patrimoniu şi societăţii Moreni Retail Center S.R.L. cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, One United Tower, etaj 7.  

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Constantin CÂRSTEA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MORENI,

Carmen POPESCU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 106 / 26.09.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 9
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 23
2 Numărul consilierilor locali în funcție 16
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 106 / 26.09.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 26.09.2024
2 Comunicarea către primar 03.10.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 09.10.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 03.10.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 26.09.2024
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 26.09.2024